Asasinarea lui Boris Nemţov ar fi, potrivit unor informaţii publicate în presa rusă, primul dintr-o serie de asasinări comandate. Conform jurnaliştilor ruşi, de eliminarea opozanţilor regimului Putin s-ar ocupa mai multe echipe de asasini din Cecenia.
Publicaţia Novaia Gazeta susţine că în Rusia a fost alcătuită o listă a morţii pe care figurează mai multe personalităţi publice care se opun regimului condus de preşedintele rus, Vladimir Putin. Potrivit jurnaliştilor, pe această „listă cu ţinte” se află liberalul Boris Nemţov, asasinat în urmă cu două săptămâni Mihail Hodorkovski (fost preşedinte al grupului petrolier Iukos), Aleksei Venediktov (directorul postului de radio Eho Moskvî) şi Ksenia Sobciak (moderator de televiziune cunoscut pentru opiniile sale liberale). Din informaţiile deţinute de Novaia Gazeta, la eliminarea fiecăruia dintre aceşti adversari politici ai lui Putin lucrează cel puţin două grupuri de ucigaşi plătiţi din Cecenia.
Jurnaliştii ruşi mai spun că preşedintele Rusiei cunoaşte identitatea celor aflaţi în spatele uciderii lui Boris Nemţov. Un oarecare maior Ruslan ar fi adevăratul organizator al atacului, potrivit Agerpres. „A fost interogat la Groznîi luni, fără a face posibile scurgeri către presă, dar făcându-se aluzii că o rudă apropiată a lui Ruslan este un oficial de rang înalt într-o structură de securitate din Cecenia”, se arată într-un articol din ziarul rus. Jurnaliştii au precizat totodată că Ruslan este un fost membru multiplu-decorat al regimentului „Sever”, parte din trupele Ministerului de Interne de la Moscova.
Kremlinul, sătul de întrebări
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a respins ca absurdă ideea alcătuirii unei „liste cu ţinte” din opoziţia rusă. El a recomandat jurnaliştilor să nu mai vină la Kremlin pentru a cere informaţii despre ancheta din dosarul Boris Nemţov. „Nu știu detalii ale tuturor rapoartelor forțelor de ordine și serviciilor secrete”, a afirmat Peskov într-o intervenţie la Eho Moskvî, un post de radio al opoziţiei ruse.
Tortură
Andrei Babuşkin, un activist rus pentru drepturile omului, a dezvăluit că trei dintre cei cinci suspecţi ceceni reţinuţi în dosarul Boris Nemţov prezintă semne de tortură. Conform acestuia, Zaur Dadaiev şi verii săi, Anzor şi Şagid Gubaşev, au fost supuşi unor tratamente violente în cursul anchetei. Dadiev avea „răni multiple” în vreme ce vărul său, Anzor Gubaşev, era zgâriat la nas şi la încheieturi, relatează Mediafax. Babuşkin a subliniat că Dadaiev, fost comandant adjunct în Batalionul prorus Nord, a fost „răpit” pe 5 martie împreună cu un prieten al său, Rustam Iusupov. El ar fi „mărturisit” că l-a ucis pe Nemţov numai pentru că anchetatorii i-au promis că astfel va fi eliberat Iusupov. Andrei Babuşkin a cerut Consiliului pentru Drepturile Omului să îl informeze pe preşedintele rus, Vladimir Putin, despre descoperirile sale privind neregulile produse în timpul anchetei. În prezent, Zaur Dadaiev susţine că declaraţiile sale privind rolul său în asasinarea lui Boris Nemţov au fost smulse sub tortură.
Conexiunea cecenă
Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a declarat miercuri că este gata să se sacrifice pentru preşedintele rus, Vladimir Putin. „Sunt recunoscător la infinit președintelui Rusiei, comandantul suprem al forțelor armate ruse, pentru distincția atât de înaltă și aprecierea activității mele modeste”, a scris acesta pe pagina sa de pe reţeaua socială Vkontakte, la scurtă vreme după ce liderul de la Kremlin l-a decorat cu Ordinul de Onoare al Federaţiei Ruse. Kadîrov a adăugat că va rămâne „camaradul credincios” al lui Putin, pentru că Vladimir Putin a reuşit prin „înţelepciunea” sa să revigoreze economia, cultura şi spiritualitatea cecenă. Liderul cecen a fost decorat după ce autorităţile ruse au reţinut în dosarul Boris Nemţov cinci suspecţi de origine cecenă. Kremlinul a negat că decorarea lui Kadîrov ar avea vreo legătură cu reţinerile din dosarul Boris Nemţov.
sursa: Puterea