Fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu, a fost condamnat miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul în care acesta este acuzat de şantaj. Decizia este definitivă.
Procesul se afla în faza de apel, după ce pe 18 decembrie 2013 Judecătoria Sectorului 1 îl condamnase pe DD la trei de ani de închisoare cu executarea pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Dan Diaconescu, fondator al PP-DD şi fost candidat la preşedinţia ţării la alegerile din 2014, a fost acuzat că i-ar fi cerut primarului din Zărand – Arad, Ion Florin Moţ, suma de 200.000 de euro pentru a nu difuza pe postul său de televiziune un material compromiţător pentru el.
„Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri”, au susţinut procurorii DNA.
Procurorii l-au mai acuzat pe Dan Diaconescu că, în aprilie aprilie 2005, a exercitat acte repetate de ameninţare, atât direct cât şi prin intermediul lui Mitrus Ghezea, realizatorul unei emisiuni difuzate de OTV, asupra afaceristului Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina pe acesta să-i remită suma de 100.000 euro, din care DD a primit efectiv 4.500 de euro.
sursa: Epoch-Times Romania