De unde atitudinea aceasta arogantă de a ne confisca dreptul constituţional la educaţie religioasă, ca apoi să ni-l livreze, cu „generozitate stalinistă”, drept favor acordat la cerere?
O stafie bântuie în ultima vreme bietele noastre şcoli româneşti. Este stafia materialismului secularist şi intolerant, un soi de nebunie iconoclastă specifică filosofilor cu reminiscenţe de la „Ştefan Gheorghiu”, care vor neapărat să izgonească nu numai însemnele creştine (icoanele) din sălile de clasă, ci şi orele de religie din programa şcolară. Discriminarea şi umilirea orei de religie era de înţeles în vremea comunismului, când ateismul era ideologia statului, iar religia, după binecunoscutul slogan, era considerată „opium pentru popor”. Astăzi, însă, în numele cărui principiu democratic trebuie să depunem cerere pentru a ne exercita dreptul de a ne educa copiii în credinţa noastră ortodoxă, în care sunt botezaţi? De unde atitudinea aceasta arogantă de a ne confisca dreptul constituţional la educaţie religioasă, ca apoi să ni-l livreze, cu „generozitate stalinistă”, drept favor acordat la cerere? Curtea Constituţională, intimidată, punându-şi din prisos cenuşă în cap, recunoaşte spăşită că de mai bine de douăzeci de ani şcoala românească orbecăie neconstituţional în predarea orelor de religie. Să înţelegem, tovarăşă Curte Constituţională, că a venit timpul să facem cerere pentru a avea dreptul de a vorbi şi învăţa limba părinţilor noştri?!
În perioada interbelică religia în şcoli era la mare cinste. Nu se negocia ora de religie! Mulţi dintre cei care au trăit acele vremuri, cu demnităţi importante în cultura românească, îşi amintesc cu plăcere de ora de religie predată de preotul parohiei pe raza căreia se afla şcoala sau liceul la care învăţau. La ora de religie, dincolo de programă, care trebuia respectată întocmai, copiii învăţau rugăciuni şi cântări bisericeşti: pricesne, axioane şi colinde. Pentru ei ora de religie era nu o povară, ci un adevărat festin duhovnicesc.
Căutaţi şi veţi afla, spre surprinderea dumneavoastră, că mulţi dintre marii oameni ai culturii universale au fost fie teologi, fie au avut studii teologice, fie au făcut religie la şcoală. Şi aici nu mă refer doar la geniile muzicii clasice universale, care au învăţat să cânte în strana Bisericii, ci la mulţi alţi oameni din multe alte domenii ale culturii universale.
Chiar și în plin comunism, copiii primeau o educație religioasă
În perioada comunistă, după cum spuneam, ora de religie a fost scoasă din programa şcolară, numai că Biserica noastră a găsit modalitatea de a transforma vizitarea mănăstirilor de către copii, elevi şi studenţi, acceptată de statul ateu din motive de cultură patriotică, în momente de educaţie religioasă, excursia devenind astfel pelerinaj. Ghizii prezentau miilor de copii adevărate lecţii de istorie şi spiritualitate. M-am numărat printre ghizii de altă dată şi pot da mărturie despre catehizarea grupurilor care veneau să se închine la mormântulSfântului Voievod Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna.
Îmi amintesc cu nostalgie sfântă cum, în cei 12 ani de lucrare misionară în ascultarea de muzeograf, în repetate rânduri am întâlnit-o pe doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga (Maica Benedicta) însoţind grupurile copiilor unor demnitari importanţi din fruntea ţării. M-a impresionat grija cu care ea, înainte de a intra în biserică, îi învăţa pe copii cum să se comporte în sfântul lăcaş, ea însăşi fiind o credincioasă prin excelenţă. Şi, după terminarea prezentării istoricului mănăstirii, înainte de a se merge la muzeul amenajat special într-o clădire anexă, toţi copiii, fără excepţie, făceau câte o închinăciune, însoţită de semnul Sfintei Cruci, după care sărutau mormântul Sfântului Voievod; se închinau apoi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, după care se retrăgeau cuviincios, ca să viziteze muzeul. Aceasta era atitudinea acelor copii. Ba, mai mult, importanţi oameni politici veneau la mănăstire, lăsau acatiste, se cununau, îşi botezau copiii, mulţumind lui Dumnezeu printr-o rugăciune discretă. Eu însumi am oficiat astfel de slujbe!
Viclenia celor care vor predarea unei istorii a religiilor
La orele de religie, indiferent de confesiune, copiii învaţă să se roage şi cum să se roage. De ce să li se interzică copiilor să înveţe cum să relaţioneze personal cu Dumnezeu? De ce religie – Nu, iar istoria religiilor – Da? Din păcate, ei se prefac a nu înţelege că rostul orei de religie nu este atât instrucţie, cât mai ales educaţie. De ce să-i incomodeze icoanele, crucile, Biserica şi cele ale Bisericii!? Eu am dat un răspuns experiat cu câţiva ani în urmă. La rugămintea unor mame îndurerate am citit câteva săptămâni la rând rugăciuni de exorcizare, lângă racla Sfintei Parascheva, unor persoane demonizate; după care le-am stropit cu agheasmă, le-am atins crucea de capetele lor, ele nevrând să o sărute, spunând că le frige, le-am atins capetele de racla Sfintei, iar după rugăciuni le-am dus la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, din partea opusă a Catedralei, şi le-am recomandat să o sărute. Din păcate, reacţia demonizatelor a fost identică cu a celor care nu vor religia în şcoli, cu a celor care sunt stresaţi de cruce şi de icoane, de prezenţa bisericilor, a preoţilor şi a lucrurilor lui Dumnezeu; într-un cuvânt, a celor care slujesc oricui, numai lui Dumnezeu nu!
Viclenia celor care ne sugerează un alt mod de a preda ora de Religie, eventual amestecând-o cu niţică „etică sexuală”, ţine de lumea lor virtuală; nu diferă cu nimic de strategia celui rău travestit în şarpe şi care a sedus pe Eva şi pe Adam, sugerându-le că ar putea deveni dumnezei, dacă încalcă porunca dată lor de Dumnezeu. Da, diavolul nu suportă cele sfinte, nici rugăciunea, nici slujbele Bisericii, nici crucea, nici icoanele, nici tămâia, nici untdelemnul sfinţit, nici agheasma şi nicidecum prezenţa celor sfinţiţi! N-aţi văzut că indivizii aceia care vor religia scoasă din şcoală se adresează preoţilor canonic hirotoniţi cu formula „domnule”?! Se pare că sunt legaţi de cel rău, ca femeia gârbovă, ca să nu poată pronunţa astfel de noţiuni ecleziastice. Evangheliile şi Vieţile Sfinţilor abundă în episoade unde oamenii şi sfinţii se confruntă cu duhurile necurate, metamorfozate în om. În Parabola neghinei se spune că, pe când stăpânul unei moşii şi-a însămânţat terenul, pe când el şi cu familia sa dormeau, un om vrăjmaş a semănat neghină printre grâu. Vedeţi?! Nu se spune că diavolul a semănat neghina, ci un om vrăjmaş! Astăzi, mai mult ca oricând, diavolul, prin oamenii lui, luptă împotriva omului credincios, atentând la mântuirea lui. Or, poţi să ai Premiul Nobel în ştiinţă, dacă nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.
Profesorii de religie nu au dreptul moral să-i înveţe pe copiii altceva decât ceea ce ne-a lăsat în Testamentul Său Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos (Fapte 4, 20). Ce zile triste am mai ajuns! Cum să îi înveţi pe copii, spunându-le că, indiferent de păcatul săvârşit, Dumnezeu te iartă şi îţi dă liber pentru Rai, când nu este chiar aşa! De ce să scoatem iadul din ecuaţie, când el este o realitate?! Cum adică să săvârşeşti păcate strigătoare la cer, păcate împotriva Duhului Sfânt, păcate pentru care Dumnezeu a ars pământul Sodomei şi Gomorei, să trăieşti în concubinaj, să-ţi abandonezi copiii sau părinţii, să ucizi; într-un cuvânt să trăieşti într-un iad perpetuu şi să mai ai şi pretenţia la Rai?! Stârpiţi păcatul şi vă asigur că se va desfiinţa şi iadul. Şi atunci să fiţi încredinţaţi că profesorii de religie la catedră şi preoţii la amvon vor vorbi doar amintind că a existat cândva. Profesorii de religie nu vor putea nicicând să spună răului bine şi binelui rău, cum ne sugerează iniţiatorii. Pe unii care ar face aşa, proorocul Isaia îi compătimeşte şi nu-i fericeşte, zicând: „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” (Isaia 5, 20).
Învăţând despre zei şi zeităţi, vor mai putea dormi nopţile?
Şi dacă Constituţia ne garantează dreptul la educaţie religioasă în şcoală, de ce se vrea înlocuirea orelor de religie cu Istoria religiilor? Adică, să înveţi de toate şi despre nimic! Un alt vicleşug al celui rău… România, fiind o ţară eminamente ortodoxă, copiii noştri trebuie să înveţe, cu precădere, despre credinţa ortodoxă în care s-au născut, au fost botezaţi şi au crescut. Şi apoi, mă întreb eu: oare, copiii noştri, învăţând despre atât de mulţi zei şi zeităţi, vor mai putea dormi nopţile?! Nu vor avea coşmaruri chiar mai grele decât cele provocate de lecţia despre iad predată la ora de religie?! Eu vă asigur că da! Istoria religiilor, fiind o materie destul de pretenţioasă, este bine să o lăsăm pe seama celor care o înţeleg pentru că nu toţi o pot înţelege ca Mircea Eliade care, după cum vă este cunoscut din scrierile sale, la matematică a fost corigent. Sigur, fiecare poate face performanţă într-un domeniu care îi place! Nu este obligatoriu însă să fie performant în toate.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că, dincolo de faptul că sunt şi unele persoane care nu au suficientă măiestrie pedagogică, avem, din fericire, profesori de religie devotaţi misiunii didactice asemenea preoţilor în Sfânta Liturghie; oneşti cu ei înşişi, cu Dumnezeu şi cu elevii încredinţaţi lor spre educaţie religioasă. Aşadar, iubiţi părinţi, astăzi, când unii vor să-I închidă uşa în nas lui Dumnezeu, nu vă lăsaţi seduşi de şarpe, precum odinioară protopărinţii noştri. Fiţi consecvenţi şi lăsaţi-vă copiii botezaţi, în numele Sfintei Treimi, să înveţe despre Dumnezeu-Treime şi despre tezaurul spiritual al acestui popor răstignit, dar şi înviat în decursul istoriei.
Hristos strigă continuu: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!” (Marcu 10, 14). Da, să nu-i opriţi, iubiţi părinţi, din pricina unora care vor cu tot dinadinsul să-L scoată pe Hristos din viaţa lor, fie ei oameni politici sau cadre didactice fără Dumnezeu. Părinţii Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Paisie Olaru, Cleopa Ilie şi mulţi alţii vor fi proclamaţi sfinţi și pentru că, întocmai miilor de milioane de sfinţi, L-au avut pe Dumnezeu-Cuvântul, de mici, în viaţa lor!
Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor