Reinstaurarea cenzurii în România începe cu mediul academic: Comunicat al Societății Studenților Universității București

Organizatorii evenimentului „Tulburarea identității de gen și viitorul omenirii”, interzis de reprezentanții Ministerului Tineretului, denunță actul de cenzură și anunță că vor utiliza căile legale pentru ca cei vinovați să fie trași la răspundere.

Societatea Studenților Universității București (S.S.U.B.) condamnă și cere reparații Ministerului Tineretului și Sportului pentru decizia acestuia de a anula găzduirea, la Casa de Cultură a Studenților din București (C.C.S.), a conferinței „Tulburarea identității de gen și viitorul omenirii”. Conferința, programată pentru 18 februarie, urma să cuprindă și lansarea oficială a cărții „Fața nevăzută a homosexualității” scrisă de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău.

Prin adresa scrisă cu nr. 143/17.02.2015, C.C.S. și-a motivat decizia prin aceea că o astfel de carte, prin conținutul său, ar contraveni „principiilor de funcționare ale instituției”, precum și „politicilor publice în domeniul tineretului”, adoptate de Ministerul Tineretului și Sportului.

Organizatorii evenimentului, desfășurat în cele din urmă într-un spațiu privat, consideră ca lipsită de temei această decizie și atrag atenția că nicio politică publică nu poate avea întâietate și nici nu poate contrazice prevederile constituționale care, la art. 30, creează obligații clare față de stat în interzicerea cenzurii.

Cartea „Fața nevăzută a homosexualității” este o lucrare științifică și conține statistici, cercetări și studii științifice din peste 500 de surse bibliografice. Însă orice discuție despre conținutul și oportunitatea cărții este inutilă, câtă vreme nu s-a dorit o dezbatere, fie și pe o temă sensibilă, ci suprimarea ei.

Constatăm că la 25 de ani de la momentul în care s-a murit în stradă pentru libertatea opiniei, a reînceput să se manifeste în România o tendință alarmantă, anume evacuarea din spațiul public a părerilor care contravin ideologiei oficiale. Aceasta nu mai poate fi pusă la îndoială, iar contra celor care totuși o fac, se folosesc metode discriminatorii și coercitive. În acest moment, în România discursul conservator începe să devină indezirabil, iar fidelii săi, să fie cenzurați, culmea, sub pretextul „toleranței”. Toleranță care pare să fie unidirecțională!

Dorim să comunicăm autorităților că în alte țări acest fenomen de suprimare a libertății în numele „toleranței” a luat proporții inimaginabile: spre exemplu, în Franța s-a ajuns până acolo încât a fost interzisă utilizarea în actele oficiale a cuvintelor „mamă” și „tată”, pentru „a nu jigni demnitatea persoanelor homosexuale”!

NU ne dorim un astfel de viitor pentru mediul academic și în general pentru România și solicităm celor care au fost învestiți vremelnic la conducerea destinelor acestei țări să se comporte responsabil.

Menționăm că la conferință au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai comunității LGBT din România, care au putut lua cuvântul. Pe lângă faptul ca aceștia au recunoscut că nu au citit cartea pe care o comentau, ceea ce a dat naștere unui moment hilar, apreciem că dezbaterea și-ar fi găsit foarte bine loc în spațiul Casei de Cultura a Studenților. Înregistrarea conferinței este disponibilă oricui la www.youtube.com/watch?v=BFMiJ-3ye80

De altfel și S.S.U.B. luptă împotriva fenomenului discriminării, iar în ultimii ani a organizat mai multe evenimente privind combaterea discriminării, unul dintre acestea chiar în parteneriat cu Universitatea din București [1].

Precizăm că nu ne-am propus, în niciun caz, să ne îndreptăm contra unor persoane sau comunități, iar evenimentul a fost organizat la cererea studenților, care au manifestat un deosebit interes față de acest subiect, dovadă fiind faptul că sala conferinței a fost neîncăpătoare.

În concluzie, organizatorii consideră inacceptabil actul de cenzură prin careMinisterul Tineretului le-a interzis accesul în instituția-simbol care este Casa de Cultură a Studenților. Din acest motiv, urmează să utilizeze căile legale pentru repararea prejudiciului moral și material produs dacă, în cel mai scurt timp, conducerea MTS nu înțelege să prezinte scuze și să ofere reparațiile ce se impun.

Totodată, S.S.U.B. cere demisia oficialilor vinovați.

De asemenea, catalogăm ca inoportună reacția Universității din București, care s-a „dezis” de evenimentul nostru, în condițiile în care nu era nici organizatoare și nici parteneră a conferinței, iar aceasta nu urma să se desfășoare în vreunul din spațiile instituției.

Reamintim că, în urmă cu un an, unei alte asociații studențești, Studenți pentru Viață, i s-a interzis, tot în ultimul moment, participarea la un târg educațional organizat chiar de Universitatea București, din cauza atașamentului acestei organizații la principii văzute de unii ca „neconforme”. Prin poziția sa, conducerea UB cedează comod tentației de a capitula în fața corectitudinii politice.

23 februarie 2015

  • Societatea Studenților Universității București, www.ssub.ro
  • Președinte, George Velcea

Se solidarizează cu prezenta scrisoare:

  • Asociația Christiana (co-organizatoare a evenimentului suprimat)
  • Președinte, prof. univ. dr. Pavel Chirilă

Și următoarele organizații non-guvernamentale:

  • Societatea Europeană pentru Justiție
  • Alianța Familiilor din România
  • Asociația „Familia Tradițională”
  • Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
  • Asociația Generală a Românilor Uniți (Greco-Catolici)
  • Federația Organizațiilor Ortodoxe PRO VITA din România
  • Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public
  • Asociaţia pentru apărarea familiei şi copilului
  • Asociaţia Dascălilor din România
  • Liga de Utilitate Publică
  • Asociația pentru Revigorarea Tradiției
  • Asociația „Rost”

____________

[1] www.ssub.ro/2014/03/combaterea-discriminarii-in-mediul-universitar-si-a-atins-scopul/

sursa: Cultura Vietii

Comments (1)
Add Comment
  • Adrian

    Interesant, pe lista ONG-urilor semnatare a acestui demers nu se află nici un ONG reprezentînd religia mozaică sau musulmană, neoprotestantă, calvină, protestantă, sau a zecilor de mii de secte și sectanți „creștini” din România.