Pentru participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de învăţământ unde studiază.
Părinţii care optează pentru participarea copiilor la ora de religie trebuie să depună la unităţile de învăţământ o cerere până la data de 6 martie. Potrivit subsecretarului de stat Liliana Preoteasa, ministerul a transmis inspectoratelor un model de formular ce trebuie completat de către părinţi, informează „Ziarul Lumina”.
Pentru participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de învăţământ unde studiază. „Noi am solicitat inspectoratelor şcolare printr-o adresă să informeze părinţii că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, aşa cum spune decizia Curţii Constituţionale a României. Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede ca să clarificăm această situaţie, pe de altă parte, am dori totuşi să lăsăm un timp părinţilor, unii pot fi plecaţi din localitate“, a declarat marţi doamna Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), la dezbaterea din Comisia de învăţământ despre ora de religie, citată de Agerpres.
Demnitarul a subliniat că există un formular-tip pe care ministerul l-a transmis inspectoratelor şcolare judeţene şi în care părintele completează cu numele/prenumele fiului/fiicei care doreşte să participe la ora de religie, alegând, totodată, cultul pe care şi-l alege. Subsecretarul de stat a mai apreciat că în acest moment ministerul aşteaptă decizia Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii educaţiei, incriminată de decizia de neconstituţionalitate, iar „ministerul va pune în practică acele prevederi”.
La dezbaterile de săptămâna trecută din Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a participat şi părintele Ionuţ Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal, care a spus că este firesc ca înscrierea la orele de religie să se facă pe etape mai mari de timp. „Patriarhia Română cere ca înscrierea să se facă pe toată perioada şcolarizării într-o unitate de învăţământ. Curtea Constituţională a României (CCR) a spus ceea ce avea de spus, în momentul de faţă respectarea acestei hotărâri revine Parlamentului. Mi se pare anormal faptul că se solicită Bisericii, părinţilor, neorganizat, să se ducă să depună cereri pentru că solicită o anumită persoană sau o anumită organizaţie. Ministerul este cel care trebuie să creeze cadrul legal, pentru că ora de religie este obligatorie pentru stat, aşa cum a spus CCR, şi este opţională pentru părinte şi ea face parte din oferta educaţională a şcolilor“, a mai spus preotul Ionuţ Corduneanu.
În acelaşi timp, doamna Liana Stanciu, reprezentantul Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, a susţinut că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate. „Susţinem îmbunătăţirea calităţii orei de religie, dar în acelaşi timp susţinem menţinerea rolului şi importanţei acestei discipline în învăţământul din România“, a subliniat Liana Stanciu.
Puteţi descărca Cererea de pe site-ul asociaţiei, Ora de Religie Ro.
Doamne, ajută!
via Roncea.ro