Cu mămica, sora şi cumnatul la DNA

Domnul Ponta, sau domnu’ Fonta pentru doamnele cu fuste largi din Costeştiul regelui Stănescu, s-a întors din America cu o traistă de veşti bune. Ni le-a dat în debutul şedinţei de Guvern, la pachet cu unele prevederi ale viitorului Cod fiscal. Peste vestea proastă, că DNA i-a prins cumnatul, mămica şi sora cu mâinile până la cot în buzunarul coanei Europa, a trecut precum acceleratul prin Chitila. Măcar Mircea Băsescu a şterpelit, dacă a ştepelit, de la domnul Mondial. Başca, a fost în cârdăşie cu un neica nimeni, Marian Căpăţână, nu cu ditamai Sebi Ghiţă, Vlad şi Mircea Cozma. S-ar cam impune o demisie, nu? A cui, să ne spună domnul Ponta!

Şi ca să facă pe prostul până la capăt, din capul mesei guvernului a jignit milioane de români, care nu l-au lăsat în toamnă să ajungă şef de stat: „2014 a fost anul în care am luat multe măsuri de dreptate socială, că le-au spus alţii «pomeni electorale», sunt proşti că le-au spus aşa! Sunt, pur şi simplu, lucruri necesare. Pensiile, alocaţiile, indemnizaţiile nu sunt pomeni, ci sunt lucururi de dreptate socială, de care oamenii în această ţară au nevoie“. Păi, aia face şi DNA, dreptate până la capăt. Dacă nu ne înşeală memoria, la ceremonia de învestitură de la Palatul Cotroceni, când dictatorul Băsescu l-a uns prim-ministru, a mers cu mămica. Frumos ar fi ca la DNA să se ducă şi el cu mămica. Doamne ajută! În final, o întrebare pentru membrii Grupului Infracţional Organizat din preajma cumnatului: Băi, voi sunteţi proşti? V-aţi găsit să furaţi fix de la Europa, când nu vă vedea nimeni dacă dădeaţi cu jula din bugetul croit de premierul Victor Ponta, a cărui bună reputaţie taman aţi întinat-o.

de Roland Cătălin Pena Puterea

Comments (1)
Add Comment
  • Anghel

    Buciumati,buciumati,dar buciumati degeaba,ca s-au termint banii de la sacosa udrei,au fost dusi in Dubai,de catre Cocos,asa ca,TRAINDO SPERANDO..MURINDO C….O!!sictir,basistilor!!