MARIUS OPREA despre evenimentele din Franta
Franţa nu mai este demult o naţiune.
E doar Franţa.
Un amalgam în care 40% sînt atei, misele la bisericile catolice se întîmplă ca în Romania la bisericile săseşti – bănci goale, înveselite doar de nunţi, iar singurii practicanţi ai religiei sînt evreii şi musulmanii.
Ce e de mirare în ce s-a întîmplat?
Iertare celor care vor fi ofensaţi de acest text. Dar găsesc similitudini, adică un fel de „paralele inegale”, după cum Gheorghe Craciun îşi intitula romanul de debut, în întîmplările ultime – terorismul de stradă al subculturii musulmane din Franţa şi un soi de terorism intelectual al apărătorilor multiculturalismului, corectitudinii politice, antisemitismului exercitat de ONG-uri cu influenţă şi fonduri, la noi. În Romania.
La noi, practica terorismului lipseşte, dar absurdul e în plan superior. Terorismul e teoretic sau mai degrabă inventat. Mai nou, Centrul pentru Combaterea Antisemitismului cere preşedintelui României retragerea decoraţiei primite de Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, pentru că acesta ar fi participat la manifestări comemorative ale „extremei drepte” din România. Tocmai aceste etichete induc teama de a afirma valori tradiţionale.
La noi e de mirare că, deşi nu avem decît grupuri absolut benigne, în genere ale urmaşilor legionarilor morţi în închisori sau după eliberare şi care abia dacă se întîlnesc anual, se insistă asupra antisemitismului. Dar avem un real anti-semitism, în afara celui virtual? Eu zic că nu. Pentru că sîntem o ţară majoritar ortodoxă, tolerantă şi nu sîntem lipsiţi de repere şi mîndrie naţională, nu înseamnă xenofobie şi anti-semitism.
Avem însă oameni bine plătiţi, chiar de la guvern, care nu au altă preocupare decît să abată atenţia de la o problemă fundamentală: crimele comunismului, autorii lor.
Atacul la adresa liderului AFDPR, Octav Bjoza este josnic, pentru că în numele apărării democraţiei sînt lovite fundamente constituţionale, precum dreptul la opinie şi liberă asociere. Atîta vreme cît domnul Bjoza este cetăţean al României, lider al deţinuţilor politici din România, iar domnul Klaus Johannis, preşedintele ţării, a ales în cunoştinţă de cauză să îl decoreze, “monitorizarea” depăşeşte bunul simţ şi devine de-a dreptul o ofensă. Doar pentru că ne recunoaştem eroii.
PS. Pe mine nu ma cheama Charlie.
În Franţa, Charlie e sinonim cu fraierul american, bun de taxat la bacşiş.
de Marius Oprea
In ziua de azi cine nu e de accord cu multiculturalismul, feminismul si mai situ eu ce prostii e automat „antisemit, fascist, nazist, homofob, misogin, xenofob, etc” si tot felul de cuvinte goale care au devenit adevarate sperietori. Treaba cu libera exprimare si „je suis charlie” e numai cand le convine. Or fi acolo si care cred cu adevarat in ea dar pariez ca majoritatea care o dau cu libera exprimare acolo sunt aceeasi care iti dau report pe facebook pentru „rasism” si sunt de accord cu promovarea legilor impotriva „hatespeech-ului”.