Cine e, de fapt, in spatele atacului de la Paris?

Spirala declansata de atentatul de la Paris are, cred, un urias potential de pericol, poate comparabil doar cu atentatele din 11 septembrie. Si in aceasta spirala s-ar putea ascunde si un alt scop decat cel aparent al atacului.
In primul rand, observam ca atacurile nu s-au oprit dupa executiile de la Charlie Hebdo. Franta este sub imperiul terorii, macinata de atacuri de mai mica amploare, dar terifiante prin felul in care se succed si prin falia pe care o vadesc. Inca doi oameni impuscati, dar si o radicalizare a taberei anti-islam. Am vazut un val de atacuri asupra unor moschei. Liderul partidului francez de extrema dreapta, Marine Le Pen, a declarat ca „Islamistii au declarat razboi Frantei”.Este evidenta o stare de iritare la adresa islamului, fundamental gresita. Islamismul nu inseamna terorism, nu este o religie violenta. De fapt, nici nu exista asa ceva. Violentele sunt ale celor care se folosesc cinic si ticalos de religie, de toate religiile. Niciuna nu cultiva ura, nu indeamna la crima. In Coran scrie: „Oricine ucide un suflet inocent este ca si cum ar fi ucis intreaga omenire”. In mod real, Jihadul nu e razboi cu semenii, este un razboi de purificare interioara.

 

Cativa dezaxati nu pot fi emblematici pentru o cultura, pentru o religie sau pentru o etnie. Si dovada este numarul mare de musulmani care au condamnat cu oroare crimele.

 

Dar cand valul emotional se ridica, argumentele rationale se topesc in bulionul umorilor. Si exista riscul unor escaladari extremiste care sa se potenteze reciproc intre false tabere cu consecinte incalculabile dincolo de teritorul Frantei. As vrea sa cred ca aceasta temere se va dovedi neintemeiata.

 

Pe de alta parte, remarcam ca atacul de la Charlie a fost unul total atipic. Atentatele de pana acum erau cu bombe, cu pistoale, sticle incendiare. Deci un arsenal, sa-i zicem, light, urban. Cred ca la asta se gandeau si autoritatile din Franta cand au institutit masuri clasice de supraveghere la sediul saptamanalului francez. Atacul a fost insa cu totul aparte, cu armament de razboi: arme automate si un lansator de rachete.

Specialistii care au analizat imaginile cu atacatorii au remarcat imediat faptul ca actiunea lor trada un antrenamet de razboi: felul in care foloseau armele, felul in care se plasau in echipa. Nu erau doar antrenati, pareau de-a dreptul profesionisti din trupe de elita.

Si, totusi, acesti oameni atat de precisi si profesionisti sa isi fi uitat actele in masina? Sa le fi plantat pentru a da o identitate certa atacului?

Si aceiasi profesionisti se plimba apoi ca bezmeticii prin Franta, se arata prin benzinarii, se duc in nord, se intorc apoi aproape cu zurgalai spre Parisul intesat cu forte de ordine?

Masina abandonata de ei este plina cu simboluri islamiste si totusi atentatul nu este revendicat. ISIL l-a salutat, dar nu si l-a asumat. Lupi singuratici? Atat de bine antrenati si inarmati? Mi-e greu sa cred.

Si, in aceste conditii, ma intreb daca nu cumva dincolo de scopul declarat al atacului, adica razbunarea pentru publicarea unor caricaturi, nu exista unul real cu mult mai amplu, cu mult mai perfid, adica declasarea unui razboi interetnic si interconfesional in Europa.

Cine ar putea avea interesul? Nu cred ca trebuie priviti cu atentie doar executantii atacului, ci si la cei care ar putea profita de pe urma lui si cei care au facut demult din crearea si incurajarea unor organizatii extremiste, cum e si Jobbik de exemplu, o arma eficienta pe teritoriul inamic.

Cred ca trebuie sa ne gandim la toti cei interesati sa destabilizeze Europa Occidentala si sa ridice in fata acesteia un pericol mai mare decat cele la care ne gandeam in ultimele luni. Poate chiar unii dintre cei care s-au grabit sa combata atacul de la Paris si terorismul.

Ma intreb si eu, daca se produce un clivaj grav intre Europa Occidentala si lumea araba, oare cum ar reactiona pretul petrolului si cine ar avea masiv de castigat din ridicarea acestui pret?

In noiembrie 2014, fostul consilier economic al lui Vladimir Putin, Andrei Ilarionov, (care a demisionat in 2005 acuzand-l pe liderul de la Kremlin ca sufera de sindromul Venezuela) declara pentru televiziunea poloneza TV Republika: „tarile si natiunile europene nu ar trebui sa fie surprinse, daca, sa spunem, la anul, in primavara, apare o masiva miscare politica islamista, o primavara islamica in Europa, care va destabiliza tarile europene si va consuma energia si atentia liderilor europeni, in timp ce Putin va incerca sa-si duca la capat proiectele sale neo-imperiale. (…) sa spunem ca vor fi anumite miscari, anumite activitati chiar in tarile europene, atunci va fi greu sa se acorde suficienta atentie estului Europei.”

Nu vreau sa creez un scenariu conspirationist, dar cred ca ar trebui sa meditam bine inainte de a acuza o religie, inainte de a imbratisa niste aparente, poate pe anumite paliere cam ostentative.

de Ioana Ene Dogioiu Ziare.com

Comments (12)
Add Comment
  • TAnon

    Prostii liberale, hai scutiti-ne de vrajeala asta cu „islamul e religia pacii”. Cum se face ca teroristii astia sunt toti musulmani? Se mai studiaza istoria sau e degeaba? De ce s-a luptat Europa cu musulmanii sute de ani? Ca sa-i primim acuma cu bratele deschise sa ne omoare din interior? Ati vazut voi atentat in numele lui Hristos? In numele lui Buddha? Nu. Cine refuza sa vada faptele clare e spalat pe creier.

    Si toti urla despre fel de fel de bazaconii gen „atac la adresa democratiei’ si nu stiu eu ce cand raspunsul e simplu: astia nu au ce cauta in Europa. Multiculturalismul promovat de socialisti/marxisti/neocomunisti/cum vrei sa le zici si cu politicile lor de imigratie in masa au dus la aceste conflicte. Diversitate + Proximitate = Conflict. Si probabil o sa foloseasca atacurile astea ca sa forteze alte legi „Big Brother” in numele „securitatii nationale”.

  • Genjurooo

    Dezamagitor articol. Nu! Refuz sa tin cu musulmanii criminali care decapiteaza copii pagani si crestini in Siria si Irak.
    Astia ne vor pe toti morti sau convertiti. Versetele mai noi din coran au prioritate in fata celor mai vechi.
    Egiptul era crestin, Palestina toata la fel crestina si mozaica, Siria crestina, Libia, Algeria, Tunisia si Maroc crestine, India toata hindusa, Indonezia hindusa, Afganistanu budist, Iranul zoroastrianist (de unde ne-au parvenit noua ingerii si alte influente), Turcia crestina, Caucazul pagan si crestin. Musulmanii astia sunt cea mai nenorocita ciuma care afecteaza civilizatia. Rodul unui talhar, criminal si violator.

    • dan p

      ….de ce crezi ca musulmanii sunt criminali? pentru ca te conving ******* cu controlul lor aproape pe toata masmedia ca musulmanii au facut-o?
      Nu-i asa ca si acum crezi ca 911/ 2001 este „opera” arabilor?

      • Genjurooo

        Conspiratii? Alea din Tailanda, Birmania, China, Rusia, India etc. etc. tot conspiratii sunt, nu? Dar alea de pe la ei din Muslamistan? Le face CIA si Mossad, nu? Mergi pe religionofpeace si vezi ca ai in josul paginii toate atentatele comise de muslimani in ultimii 12 ani.
        Conspiratii toate.

  • Mihaela Scanteie

    Eu ma mir de atata intoleranta si lipsa de viziune …Desigur ca nu pot sa aprob omorarea unor civili pe timp de pace intr-un acces de fanatism, insa e de urmarit si cauza acestui atac. Toata lumea blameaza faptul ca erau francezi atacatorii, da erau francezi insa de origine algeriana, iata cum Franta sufera acum din cauza politicii colonialiste dusa ani de-a randul. Si cu tot respectul pentru meseria de jurnalist, ce faceau cei de la Charlie Hebdo nu prea avea legatura cu jurnalismul. Este foarte simplu sa zici „presa trebuie sa fie libera”” si sub acest acoperamant sa poti sa blamezi ce este sfant pentru altul, nu-i asa? Iar cei are castiga nu pot fi decat rusii si desigur Frontul National al Marinei le Pen, care va avea acum si mai multa apa la moara impotriva musulmanilor si nu numai. Violenta naste violenta, asta e singurul adevar, iar invrajbirea asta nu poate sa aduca nimic bun. Ce ar fi sa vedem tot contextul?

  • Gymi

    Hollywood-ul mutat la Paris. Incidentele din Paris încep să arate a înscenare

    Sânge lipsă

    Nu numai completa lipsă a sângelui pe caldarâm, dar mai ales faptul că faţa presupusei victime, care ar fi fost împuşcată de la mică distanţă în cap – rămânea intactă. AKM-ul este o armă redutabilă, un asemenea impact i-ar fi făcut faţa zob, probabil, o bună parte din creier ar fi trebuit să fie întins pe caldarâm.

    http://epochtimes-romania.com/news/hollywood-ul-mutat-la-paris-incidentele-din-paris-incep-sa-arate-a-inscenare–228562

  • Q

    Cine seamana vant, culege furtuna. Charlie Hebdo este o publicatie disperata sa provoace. Sa publici caricatura pornografica cu Mohamed sau cu Sfanta Treime nu poate fi numita „satira”, ci o nemeritata batjocura, o josnicie de ultima speta la adresa a milioane de oameni.

    Nimeni nu discuta despre mizerabilitatea publicatiei, ci doar despre macel. Afisarea de ecusoane, plancarte si tricouri „Je suis Charlie” este o aliniere neconditionata, nediscernuta, la un eveniment de presa care – ca de obicei – nu prezinta adevarul, ci doar acea parte a unei drame care poate maximiza audienta. Este o inchinare la idol.

    Sigur, nu este nicicum pe placul Domnului varsarea de sange, nu sustin sub nicio forma asa ceva, insa este o dovada de lipsa de ratiune, de infantilism clinic, de prostie plenara, sa crezi ca poti sfida un numar atat de mare de oameni batjocorindu-le credinta (nu doar islamisti, ci si intreaga crestinatate, caci si crestinii au fost insultati scarbos de multe ori) fara sa te astepti sa iti puna cineva pasta de dinti pe clanta… Sa desconsideri un numar atat de mare de oameni poarta numele de iresponsabilitate, iar iresponsabilii nu ar trebui sa fie parte din publicistica.

  • sarmis

    de acord cu Mihaela si Q

    Daca o publicatie isi bate joc ani buni la rand de profetul unei religii nu inseamna nici democratie, nici libertate de exprimare, nici libertatea presei, ci doar incitare, la ura, la violenta etc. Daca fiecare om are dreptul sa creada in ceva sau cineva pe pamantul asta nu inseamna ca avem voie sa-i batjocorim credintele scaldandu-ne in democratie.
    Bineinteles ca nu-s de aplaudat nici atacatorii (la fel de francezi cum tiganii sunt de romani), dar daca tot scormonesti roiul de albine la ce te astepti?!

    Cat despre articol, pasajul
    „Violentele sunt ale celor care se folosesc cinic si ticalos de religie, de toate religiile. Niciuna nu cultiva ura, nu indeamna la crima.”
    denota ca autorul NU cunoaste religia iudaica si ce contine invatatura lor de capatai, Talmudul.

    Je ne suis pas Charlie

    • Genjurooo

      Bataia de joc nu a fost reactie la toate nenorocirile pe care le comit musulmanii in lume? Sau aia trebuie sa ramana fara …reactie?

  • viking

    Je ne suis pas Charlie

    arata timp cit vom folosi termeni etnici / rasisti in opinile noastre nu vom ajunge decit la conluzi rasiste in comentariile noastre

    Clasificari pe baze de natiune, etnie, rasa, religie, cultura si alte valori subiectiv personale au fost folosite ca scuze sau motivatie pentru a instiga un grup de oameni impotriva altui grup de oameni punind calificative comparative ca de exemplu superior si inferior Dar cine da dreputul grupului superior sa extermine grupul inferior sau vice versa?

    de exemplu suporteri unei echipe de fotbal sunt suporteri ai sportului care doresc ca copiii lor sa dezvolte o viata activa intr-o lume bazata pe competivitate spirit de echipa si victorie
    si huligani care nu au alta dorinta decit de a se manifesta violent indiferent impotriva cui

    nu uitati indivizi sunt responsabili pentru faptele lor si nu grupurile in numele carora executa aceste acte de lasitate

    violenta incepe unde vorbele se termina, uni folosesc violenta pentru a cere dreptate sau razbunare pentru fapte intimplate intr-un trecut
    fara sa tina cont de consecinte

  • marian iliescu

    Demono – Cratia [2] , articol din Credinta Ortodoxa ,Dec .2014! Se explica multe !
    Pentru unii suntem goimi iar pentru altii,ghiauri !
    Adica unii ll condamna la moarte pe Dumnezeu -Omul ,ca lasii , nu- l omoara ,de parca n-ar fi omorat toti proorocii !! Altii , cam la sase sute de ani , inventeaza o religie UMANA !! TOTI SUNT IDOLATRI !!