Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că luni, la 25 de ani de la prăbușirea dictaturii comuniste, va conferi la Palatul Cotroceni prima decorație din mandatul său.
“Am decis să acord cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național Steaua României, domnului Octav Bjoza, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, pentru sacrificiul și curajul de care el și oameni ca el au dat dovadă în vremea dictaturii și pentru a păstra vie memoria victimelor comunismului”, a informat şeful statului prin intermediul unei declaraţii politice postate pe reţelele de socializare.
Octav Bjoza s-a născut în 11 august 1938, în municipiul Iaşi. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov. Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”. Din cauza activisumului politic este anchetat de Securitate. A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani munca silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958 pentru delictul crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Conform Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.
Pedepsele fiind exagerat de mari, în comparaţie cu faptele comise, la 09 februarie 1962, prin decizia nr. 34 a Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române (RPR) – Colegiul Militar, admite recursul declarat de Procurorul General al RPR, casează sentinţa de mai sus şi îl condamnă la 4 ani temniţă grea. A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de munca din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.
S-a căsătorit imediat cu prietena Carmen Sireteanu, împreună cu care are un fiu. O perioadă a fost împiedicat să reia studiile superioare dar în 1972 reuşeşte să termine Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii din Braşov.
Familia sa a avut mereu de suferit în timpul regimului comunist şi a fost urmărit permanent de la eliberare şi până în 1989. Nu a acceptat compromisurile şi nu a fost membru al Partidului Comunist Român şi nici nu a colaborat cu Securitatea.
În ciuda experienţei din închisori, nu şi-a pierdut curajul iar în 1989 participă activ la evenimentele anticomuniste care au dus la căderea regimului Ceauşescu. În Caietele Revoluţiei nr.4-5/2010, editate de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, la pagina 113 este consemnat: „Octav Bjoza este participant direct la Revoluţia din Decembrie 1989, fiind primul braşovean care a pătruns în sediul Securităţii Statului din Braşov. Nu a solicitat ulterior certificat de revoluţionar”.
Din 1999 devine cetăţean de onoare al municipiului Braşov.
În ceea ce priveşte activitatea sa politică postdecembristă, Octav Bjoza este ales în decembrie 1989 cu unanimitate de voturi, de către salariaţii Electromontaj Braşov, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, funcţie exerciată până în momentul în care realizează că “salvarea se referea la activiştii de partid, securişti şi miliţieni”, conform propriilor declaraţii. Între anii 1992 – 2000, a desfăşurat o intensă activitate în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) Braşov, deţinând mai multe funcţii de conducere. În aceeaşi perioadă a fost consilier PNŢCD în Consiliul local al comunei Ghimbav. Între 1994-1996, a fost viceprimar al aceleiaşi comune. Demisionează din partid după ce a sesizat conducerea centrală în legătură cu prezenţa în funcţii de decizie a unor “persoane de o slabă factură morală”. Nu va mai face parte din nici un partid politic, dedicându-se exclusiv activităţii AFDPR.
Este şi autorul mai multor cărţi, printre care “Garda Tineretului Român (Istoria unei organizaţii anticomuniste, 1956-1958)” şi “Victime şi Călăi”. Sursa: FrontPress.ro
Daca-i arde contribuabilului de de râs, amuzant e ca de 25 de ani ne ocupam istoric, literar, infinit mai mult de ceea ce a fost INAINTE de bolsevizarea adusa prin ocuparea României Regale Mari de catre Stalin si stalinisti! Inchisoarea Pitesti nu va fi niciodata Muzeu al Ororilor Romlagului: s-au si privatizat inca din 1990 niste firme de constructii in spatiile Reeducarii: http://www.fenomenulpitesti.ro/istoricul-inchisorii
Tineretul e trimis la misto sa se documenteze tocmai la Sighet, eventual la Râmnicu Sarat, cât mai departe de Capitala. Iar agitatia relativ recenta cu tortionarii pare a masca tocmai infiintarea Muzeului Ceausestilor de la Târgoviste, sa aiba unde face nostalgicul rosu pelerinaj, eventual dând si acatiste! Ce poate intelege liceanul vizitator din executie, daca nu trece mai intâi printr-un spatiu expozitional al ororilor totalitarismului, de la coada la hârtie igienica până la salamul cu soia pe buletin?