Lideri UDMR, urmăriţi penal de DIICOT

Procurorii DIICOT  au dispus la data de 15 decembrie începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Procurorii D.I.I.C.O.T s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 13.12.2014, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş, au fost făcute declaraţii susceptibile de a întruni elementele infracţiunii prevăzute de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Primarul municipiului Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, sâmbătă, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş, că dacă premierul Victor Ponta nu îl va „instrui” pe prefectul de Covasna „să lase în pace maghiarii”, atunci în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureş.

„Îl rog pe domnul Frunda să îşi roage şeful, prim-ministrul României, să îl instruiască pe prefectul de Covasna să îi lase în pace pe maghiari. Ce fac prefecţii, îl califică şi pe el. (…) Dacă nu, în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat la Târgu Mureş în 1990”, a spus Antal Arpad, potrivit traducerii oficiale.

sursa: Stiri pe Surse

Comments (0)
Add Comment