Torționarul Vișinescu rămâne fără casă, o parte din pensie și acțiuni

Curtea de Apel Bucuresti a decis, miercuri, punerea sub sechestru asigurator a garsonierei, a unei treimi din pensie si a unor actiuni ale lui Alexandru Visinescu la mai multe societati de investitii financiare, in dosarul in care acesta este judecat pentru moartea a 12 detinuti politici.

Instanta Curtii de Apel Bucuresti (CAB) a instituit acest sechestru pentru „garantarea repararii pagubei”, pana la concurenta sumei de 660.000 de euro.

Astfel, judecatorii au pus sechestru asupra garsonierei in care locuieste Visinescu, care este evaluata la 78.450 de lei. Sechestru asigurator a fost pus si pe mai multe actiuni, precum si pe dividendele la care actiunile respective dau dreptul.

„Instituie, in acelasi scop, poprire asiguratorie asupra unei cote de 1/3 din pensia, in valoare neta de 3.376 lei, incasata de inculpat de la Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Afacerilor Interne, cu retinerea acesteia de catre tertul poprit”, se mai arata in decizia de miercuri a CAB.

Tot, miercuri, Curtea de Apel Bucuresti a decis ca statul roman, reprezentat de Ministerul de Finante, MAI si ANP sa fie parti responsabile in dosarul lui Alexandru Visinescu, astfel incat daca instanta va dispune plata unor daune morale, cele trei institutii vor plati si ele, alaturi de Visinescu.

Sechestru pe locuinta si actiuni

Procurorul a cerut sa fie pus sechestru pe locuinta fostului tortionar si pe actiunile pe care acesta le detine, solicitand totodata si poprirea veniturilor din pensie ale lui Visinescu.

Curtea de Apel Bucuresti a inceput in 24 septembrie judecarea dosarului lui Alexandru Visinescu, in care este acuzat de moartea a 12 detinuti politici in perioada in care a condus Penitenciarul Ramnicu Sarat.

La primul termen, cand Visinescu a fost prezent, instanta a admis cererea de a fi parte civila in cauza formulata de Nicoleta Eremia, sotia fostului general Ion Eremia, care a fost incarcerat la Penitenciarul Ramnicu Sarat in perioada in care unitatea a fost condusa de Visinescu.

Aceasta a dat o declaratie in fata instantei, in care a aratat de ce doreste sa fie parte civila in cauza si a precizat ca cere daune de 100.000 de euro, din care 20.000 de euro daune morale si 80.000 de euro daune materiale.

Procurorii Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie l-au trimis in judecata pe Visinescu pentru infractiuni contra umanitatii, in dosarul avand ca obiect sesizarea formulata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Cum i-a terorizat pe detinuti

Potrivit rechizitoriului, in perioada 1956-1963, Alexandru Visinescu, in calitate de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, „a savarsit actiuni si inactiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivitatii reprezentata de detinutii politici incarcerati in acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrangerea grava a exercitarii acestora, pe motive de ordin politic”.

Regimul impus de Visinescu in Penitenciarul Ramnicu Sarat nu asigura sub nicio forma conditiile minime de supravietuire pe termen lung, avand in vedere ca de cele mai multe ori sentintele se intindeau pe o perioada care depasea zece ani.

„Decesul detinutilor survenea, astfel, in urma unui proces lent, dar eficace, prin care acestia erau torturati fizic si psihic”, au precizat procurorii.

sursa: Ziare.com

Comments (0)
Add Comment