Asiguratii in sistemul national de sanatate beneficiaza, in baza contributiei, de anumite servicii medicale gratuite: de la controale la medicul de familie pana la asistenta medicala de urgenta, servicii de medicina dentara sau medicamente compensate. Pentru a putea beneficia de aceste servicii, o persoana trebuie sa si demonstreze ca este asigurata in sistemul national de sanatate. Documentele care atesta calitatea de asigurat au fost actualizate, un act normativ care stabileste un nou model al adeverintelor eliberate de angajator si de casele de asigurari sociale fiind publicat recent in Monitorul Oficial.Pe viitor, asiguratii vor avea acces la servicii medicale si medicamente
doar pe baza cardului national de sanatate, document ce inlocuieste adeverinta de asigurat, conform
HG nr. 900/2012. Totusi, cardurile nu sunt inca folosite, intrucat ele nu au fost distribuite catre asigurati. Mai precis, d
istribuirea cardului a inceput abia de cateva zile, urmand ca in urmatoarele luni acesta sa ajunga la toti asiguratii.
Noile documente vor deveni obligatorii doar dupa ce se finalizeaza distribuirea acestora si dupa ce vor fi achizitionate cititoarele de carduri de catre furnizorii de servicii medicale.
“Tiparirea si distribuirea cardului national vor continua in urmatorii patru ani pentru persoanele care vor implini varsta de 18 ani si/sau vor dobandi calitatea de asigurat”, se arata intr-un comunicat emis recent de CNAS.
Potrivit institutiei, dupa distribuirea cardului national, va urma o perioada in care vor rula in paralel cele doua sisteme, pentru ca atat asiguratii, cat si furnizorii de servicii medicale sa se acomodeze cu aceasta solutie informatica si pentru a depista si a remedia eventualele probleme depistate in functionarea acestei solutii informatice.
Prin urmare, dovada calitatii de asigurat se va face, ca si pana acum, cu adeverinta eliberata de angajator, pentru persoanele angajate, adeverinta de asigurat eliberata prin grija casei de asigurari la care este inscris asiguratul sau documentul rezultat prin accesarea de catre furnizorii aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate.
In acest sens, CNAS a elaborat recent un act normativ care actualizeaza modelele documentelor ce vor fi eliberate asiguratilor de catre CNAS sau angajator. Este vorba despre Ordinul CNAS nr. 581/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobandirea calitatii de asigurat, publicat in Monitorul Oficial nr. 685 din 9 septembrie 2014, ce abroga vechile reglementari in materie si pe care il puteti consulta in sectiunea noastra de legislatie.
Cum demonstreaza salariatii, pensionarii sau somerii ca sunt asigurati?
Documentul publicat recent nu aduce modificari substantiale fata de prevederile aplicabile pana in prezent. Astfel, ca si pana acum, angajatii isi vor demonstra calitatea de asigurati printr-o adeverinta eliberata de angajator din care sa reiasa ca li se retine si vireaza contributia la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate.
Adeverinta se elibereaza pe propria raspundere a angajatorului, iar modelul acesteia este prezentat in fisierul atasat. Adeverinta eliberata de angajator are o valabilitate de 3 luni.
In ceea ce priveste celelalte categorii de persoane asigurate in sistemul national de sanatate, acestea isi vor dovedi aceasta calitate in baza unei adeverinte de asigurat eliberate de Casa de Asigurari de Sanatate (disponibila in fisier atasat), pe baza anumitor documente. Documentele solicitate difera in functie de categoria din care fac parte persoanele respective (sunt someri, pensionari, elevi, etc.). La acest capitol, documentul elaborat de CNAS aduce modificari doar la termenul de valabilitate al adeverintelor eliberate in functie de asigurat.
Totodata, o noutate este si introducerea unei noi categorii care va dovedi calitatea de asigurat cu ajutorul adeverintei. Este vorba despre studentii-doctoranzi care desfasoara activitati didactice potrivit contractului de studii de doctorat. Astfel, acestia vor prezenta urmatoarele documente: act de identitate, contractul in baza caruia desfasoara activitati didactice in limita a 4-6 ore, declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, precum si o adeverinta eliberata de institutia de invatamant superior din care sa rezulte ca are calitatea de student-doctorand.
Copiii in varsta de pana la 18 ani au nevoie de actul de identitate sau certificatul de nastere, dupa caz. Adeverinta de asigurat le va fi valabila pana cand implinesc 18 ani.
Tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani au nevoie de actul de identitate, declaratie pe propria raspundere ca nu realizeaza venituri din munca, precum si de un document din care sa rezulte ca au calitatea de elev sau student. Mai exact, acestia vor prezenta fie carnetul de elev/student, fie adeverinta de elev/student. Adeverinta are valabilitate pe intreaga durata anului scolar sau universitar.
In ceea ce priveste tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului, ei vor avea nevoie de:
- act de identitate;
- document care sa ateste ca au fost inclusi intr-un sistem de protectie a copilului;
- declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca;
- document eliberat de primaria din localitatea de domiciliu prin care sa ateste ca nu beneficiaza de ajutor social;
Adeverinta de asigurat eliberata acestor tineri este valabila pana la implinirea varstei de 26 de ani.
Pentru sotul, sotia si parintii aflati in intretinerea unei persoane asigurate, documentele necesare la eliberarea adeverintei de asigurat sunt: act de identitate, documente care atesta relatia de rudenie cu persoana asigurata (certificat casatorie, certificat de nastere), declaratie pe propria raspundere ca nu realizeaza venituri proprii, declaratie pe propria raspundere a persoanei asigurate ca are in intretinere persoana respectiva. Adeverinta are valabilitate 3 luni.
Femeile insarcinate sau lauze care solicita eliberarea adeverintei de asigurat trebuie sa prezinte:
- actul de identitate;
- adeverinta medicala;
- certificatul de nastere a copilului – pentru lauze;
- o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri sau documente justificative din care sa rezulte ca realizeaza venituri lunare sub salariul de baza minim brut pe tara;
Adeverinta de asigurat eliberata va fi valabila 3 luni de la data emiterii (conform vechilor reguli, adeverinta era valabila un an).
Dosarul persoanelor cu handicap trebuie sa cuprinda: actul de identitate, certificatul de incadrare intr-un grad de handicap si o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse, in afara celor prevazute de legea prin care li s-a stabilit aceasta calitate. Adeverinta de asigurat va fi valabila 3 luni de la data emiterii, desi, actualmente, documentul este valabil un an.
Parintii aflati in concediu pentru cresterea copilului au nevoie de actul de identitate si de decizia emisa de directiile judetene de munca, familie si egalitate de sanse, respectiv de Directia de Munca, Familie si Egalitate de Sanse a Municipiului Bucuresti. Adeverinta de asigurat va fi valabila pana la inchiderea categoriei in luna de raportare, desi regulile abrogate deja prevedeau ca adeverinta in aceste cazuri are o valabilitate de 2 ani, calculati de la data emiterii.
Pensionarii au nevoie de actul de identitate si de cuponul mandatului postal de achitare a drepturilor, talonul de plata prin cont curent personal deschis la o unitate bancara, din luna anterioara sau decizia de pensionare pentru situatia in care nu s-a realizat plata pensiei. De asemenea, pensionarii vor semna si o declaratie pe propria raspundere ca nu realizeaza venituri impozabile, altele decat cele realizate din pensii.
In cazul pierderii acestor documente sau pana la dobandirea lor, calitatea de pensionar poate fi dovedita cu o adeverinta eliberata de institutia platitoare a pensiei.
Adeverinta de asigurat eliberata pentru pensionari avea, pana acum, valabilitate 2 ani. Totusi, conform noilor reglementari, adeverinta de asigurat va fi valabila pana la data specificata in documentul justificativ sau pana la inchiderea categoriei in luna de raportare.
Somerii trebuie sa pregateasca actul de identitate si carnetul si/sau adeverinta de somaj eliberate de institutiile abilitate. Adeverinta va fi valabila pana la inchiderea categoriei in luna de raportare, desi pana acum valabilitatea documentului a fost de 6 luni.
Pentru eliberarea adeverintei de asigurat in cazul bolnavilor cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate sunt necesare:
- actul de identitate;
- o adeverinta medicala eliberata de medicul curant sau de medicul coordonator al programului de sanatate;
- o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse.
Adeverinta de asigurat pentru aceste persoane va fi valabila 3 luni de la data emiterii, fata de 1 an, cat era pana acum.
Persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit legii nr.416/2001, trebuie sa prezinte:
- actul de identitate;
- adeverinta eliberata de catre primaria localitatii de domiciliu, din care sa rezulte ca acestea se incadreaza in categoria persoanelor care au dreptul la ajutor social;
Adeverinta avea in trecut valabilitate 1 an, insa noile norme ale CNAS stabilesc ca documentul va fi valabil pana la inchiderea categoriei.
Beneficiarii de legi speciale (veterani de razboi , vaduve de razboi, persoane persecutate pe criterii politice, etnice sau rasiale, revolutionari) pot obtine adeverinta de asigurat daca prezinta:
- actul de identitate,
- documentele doveditoare ca se incadreaza In una dintre categoriile de beneficiari ai acestor legi;
- declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza alte venituri decat cele prevazute de legile speciale sau pensii.
Si in cazul acestora, adeverinta va fi valabila pana la inchiderea categoriei, desi pana acum avea valabilitate 1 an.
Pentru persoanele care sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane si se afla in timpul procedurilor necesare stabilirii identitatii va fi nevoie doar de o adeverinta eliberata de institutiile din subordinea Ministerului Internelor si Reformei Administrative din care sa rezulte ca indeplinesc aceasta conditie. Adeverinta de asigurat va fi valabila pana la inchiderea categoriei in luna de raportare, chiar daca pana acum avea o valabilitate de 3 luni.
Personalul monahal va prezenta doar actul de identitate si adeverinta eliberata de unitatea de cult, iar adeverinta primita va fi valabila pana la inchiderea categoriei in luna de raportare.
Consultati in fisierele atasate modelele adeverintelor stabilite de CNAS.
Cine este asigurat, dar nu trebuie sa plateasca contributii la stat?
Potrivit documentului CNAS, categoriile de persoane care beneficiaza de asigurare de sanatate, fara a datora contributii la FNUASS sunt stabilite de Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Astfel, conform actului normativ, nu datoreaza contributii de sanatate copiii pana la varsta de 18 ani.
Tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 ani si 26 de ani sunt, de asemenea, scutiti de la plata contributiei, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, daca nu realizeaza venituri din munca. In mod similar, si studentii de pana la 26 de ani beneficiaza de asigurare de sanatate, fara a plati contributii la stat, daca nu au venituri din munca.
Totodata, beneficiaza asistenta medicala fara a cotiza la stat si tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului, cu conditia sa nu realizeze venituri din munca sau sa nu fie beneficiari de ajutor social acordat in temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
In plus, Legea nr. 95/2006 prevede ca sunt scutite de la plata contributiei de sanatate si persoanele persecutate din motive politice, veteranii si vaduvele de razboi, dar si persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987.
Nici sotul, sotia si parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate, nu trebuie sa plateasca contributia de sanatate si nici femeile insarcinate si lauzele. Astfel, acestea din urma vor beneficia de ingrijiri medicale fara plata contributiei doar daca nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.
Nu in ultimul rand, beneficiaza de asistenta medicala fara a cotiza si persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse, cu exceptia celor obtinute in baza OUG nr. 102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, precum si bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate, pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau din alte resurse.
Actul normativ intrat recent in vigoare adauga la aceste categorii si studentii-doctoranzi. Prin urmare, studentii-doctoranzi care desfasoara activitati didactice potrivit contractului de studii de doctorat in limita a 4-6 ore conventionale didactice pe saptamana vor fi scutiti de la plata contributiei pe toata durata activitatii.
Proiect de lege privind acordul notarial pentru prelevarea de organe la persoanele decedate
Prelevarea se poate face fara consimtamantul membrilor familiei daca, in timpul vietii, persoana decedata si-a exprimat acordul printr-un act notarial si a fost inscrisa in Registrul national al donatorilor de organe, tesuturi si celule, potrivit unui proiect al Ministerului Sanatatii (MS).
Ministerul Sanatatii a supus dezbaterii publice un proiect de Ordin privind aprobarea modelelor de formulare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 95/2006 privind activitatea de transplant de organe, tesuturi si celule de origine umana in scop terapeutic.
Astfel, potrivit proiectului, prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana, in scop terapeutic, se poate face de la persoane majore in viata, avand capacitate de exercitiu deplina, dupa obtinerea consimtamantului informat, scris, liber, prealabil si expres al acestora.
Este interzisa prelevarea de organe, tesuturi si celule de la persoane fara discernamant.
via Apologeticum