Ce îşi doresc oamenii de ziua lor? Când sunt mici maşinuţe, tractoraşe, avioane, soldăţei, sau păpuşele şi rochiţe vesel colorate (dacă vorbim despre femei). Când sunt mari, vacanţe în Tenerife, maşini puternice şi scumpe care să-i reprezinte, eventual o gardă personală din femei (unul din mari visele împărtăşite de Radu Mazăre presei) sau cine ştie ce alte nebunii.
Însă, dacă te numeşti Victor Viorel, poţi avea dorinţe de-a dreptul măreţe, cum ar fi să ţi se dea cadou, de ziua ta, preşedinţia unui stat.
„Sunt Victor Viorel Ponta, vreau să fiu preşedintele românilor!” a declarat tranşant sâmbătă, de ziua lui, premierul Ponta, cu vocea răguşită „de emoţie”, pe Arena Naţională. Complexul sportiv a fost scena pe care PSD-ul şi partidele din coaliţie au înghesuit în jur de 70.000 de cetăţeni cu drept de vot, unii veniţi de bună voie, alţii aduşi cu anasâna şi alţii răsplătiţi cu bani, mâncare şi băutură pentru efortul lor de a aplauda.
Trista realitate este că avem de-a face cu un sistem care ne râde în nas. „Grandioasa” lansare a candidaturii lui Ponta nici măcar nu este despre Ponta, de fapt. Lansarea de Naţional Arena a fost asemenea evenimentul regizat de Putin la Soci – în plină criză a Ucrainei – o demonstraţie de forţă a sistemului care conduce ţara de 25 de ani.
„Sunt nepotul unui preot care m-a învăţat că important este să cred în Dumnezeu. Sunt copilul unor părinţi ca ai dumneavoastră şi tatăl unor copii pe care vreau să îi văd crescând în România, o ţară mândră, puternică, care oferă oricărui tânăr şansa de a se realiza aici şi nu peste hotare.”, a glăsuit premierul, atingând mai toate „corzile sensibile” ale acestui popor: Credinţa, Familia, Mândria Naţională şi Durerea că tinerii ţării sunt obligaţi să plece peste graniţe pentru a putea trăi.
Ei bine, pe ale mele nu le-a atins şi nu cred o iotă din ce a spus premierul la lansarea candidaturii lui.
Căci nu ştiu la ai cui părinţi se referă Ponta, dar cu siguranţă nu la ai mei. Mama mea nu are, precum mama lui Victor Ponta, firma care să apară în declaraţia de avere a Elenei Udrea, şi nici număr de telefon legat de vreo firmă a lui Dorin Cocoş. Părinţii mei, părinţii noştri sunt pensionarii României, mulţi dintre ei amărâţi şi sărăci. Le tremură mâna când scot de prin portofele o bancnotă chinuită ca să-şi cumpere câteva feliuţe de salam. Le tremură bărbiile de umilinţă când se duc la doctor, fără bani.
Nici copiii României nu seamănă cu copiii premierului român. Copiii României au început şcoala fără manuale, fiindcă guvernul s-a lăcomit la licitaţia pentru tipărirea lor. Copiii României de la sate (şi chiar şi mulţi copii de la oraş) nu au smartphone-uri pe care să acceseze manuale digitale, nu au calculatoare şi unii dintre ei nu prea au nici ce mânca.
Tinerii României despre care premierul spune că i-ar vrea în ţară pică pe capete bacul, ieşiţi după 12 ani de şcoală tabula rasa dintr-un sistem de învăţământ defect. Aceia dintre ei care încă au valoare nu îşi găsesc un loc de muncă plătit decent şi pleacă să-şi câştige traiul în străinătate, risipiţi în cele patru zări.
Noi, cei care am rămas aici, vom merge însă la vot.
„Voi munci alături de Guvern, de Parlament, de fiecare om cinstit şi drept din această ţară„. Frumoase idealuri, însă lui Ponta i-au fost alături, sâmbătă, la lansare, primarul Mazăre, acuzat că a luat mită pentru construcţia unui cartier de săraci, că a retrocedat ilegal faleze şi că se ţine de carnavaluri în loc să se îngrijească de oraşul lui. Cot la cot cu premierul au stat ieri Liviu Dragnea, acuzat de fraudarea referendumului din 2012, Mircea Geoană, prezidenţiabilul care, în 2009, se frecventa cu Vîntu, părintele celebrului FNI, parlamentarii care şi-au votat privilegii în Marţea Neagră, încercând să facă din hoţie un standard de guvernare, şefii de consilii judeţene, de „dragul” cărora premierul ar fi în stare să desfiinţeze ANI şi DNA.
Despre ce oameni cinstiţi vorbim?
„Bucureştiul e paralizat, într-o zi de sâmbătă, pentru că micul Ceauşescu ţine să-şi serbeze ziua pe Stadionul Naţional. Bulevardul Basarabia şi împrejurimile, Dristor, Piaţa Muncii sau Bulevardul Mihai Bravu…un sfert din oraş blocat ca pe vremuri, la 23 August. Măreţe realizări îi urăm tovarăşului Victor Ponta, iubit conducător şi fiu al patriei, fierbinte şi adâncă recunoştinţă pentru toate cele ce le faci pentru noi!”, scrie Monica Macovei descriind festivitatea lui Ponta, festivitate cu iz de vremuri despre care mi-ar fi plăcut să ştiu că au murit.
Trista realitate este că avem de-a face cu un sistem care ne râde în nas. „Grandioasa” lansare a candidaturii lui Ponta nici măcar nu este despre Ponta, de fapt. Lansarea de pe Naţional Arena a fost asemenea evenimentului regizat de Putin la Soci – în plină criză a Ucrainei – o demonstraţie de forţă a sistemului care conduce ţara de 25 de ani. PSD-ul, emanat din FSN-ul zămislit de PCR.
Tot circul de astăzi este despre sistemul care se laudă că mai poate, că încă are şi putere şi susţinători, fie ei plătiţi, mituiţi, manipulaţi, minţiţi, prostiţi sau autentici în orbirea lor. Sistemul s-a mobilizat să arate că oricât îi hăituie DNA-ul, ANI, DIICOT-ul sau mai ştiu eu ce aparat de represiune „băsist”, el este încă o putere, o putere atât de mare încât poate lua pe oricine, orice fantoşă, şi-o poate face şef de stat. Un şef de stat care să amnistieze, să graţieze, să facă tot ceea ce îi va cere Matrix-ul care l-a fabricat şi propulsat.
Desigur, dacă nu apare de undeva vreo buturugă mică care să gripeze marele angrenaj, căci aşa stă treaba în Univers: sistemele corupte, minciuna, putregaiul nu pot rezista la nesfârşit.
de Loredana Diacu EpochTimes
Foto: Times New Roman, AurasMihai.ro, Ziare.com, Revista22