Agonie și extaz pentru Ion Iliescu în dosarul mineriadei. Decizia definitivă de ieri a CEDO care dă frisoane celor care se știu vinovați va redeschide dosarul penal prin infirmarea unora sau tuturor dispozițiilor procurorilor de până acum.
Instanța de la Strasbourg a constatat ieri o încălcare a aspectului procedural privind articolul 3 (interzicerea torturii și tratamentelor inumane sau degradante). Pentru infracțiunea de tortură, procurorii români au scos de sub urmărire în 2009 sau au dat NUP pentru toți inculpații și cercetații, motivând, conform legii românești că faptele nu erau prevazute de legea penală la momentul săvârșirii acestora. Între timp, mai precis în 17 mai 2010, Marea Cameră a CEDO a dat o decizie care va fi luată în considerare de procurori în cazul infracțiunii de tortură care nu era prevăzută în acel moment ca infracțiune de legea penală. Este vorba de cauza Kononov versus Letonia. Vassili Kononov a adresat o plângere Curţii de la Strasbourg, în care a invocat violarea drepturilor sale protejate de articolul 7 al Convenţiei, considerându-se victima aplicării retroactive a legii penale, pe motiv că actele pentru care a fost acuzat nu constituiau, la data comiterii lor, fapte incriminate de dreptul intern sau de dreptul internaţional. La 24 iulie 2008, cu o majoritate de patru voturi la trei, o cameră a Curţii (Fosta Secţie a Treia) a pronunţat o hotărâre prin care a constatat că Letonia a violat articolul 7 al Convenţiei şi a decis că petentul este îndreptăţit la despăgubiri în valoare de 30.000 euro, cu titlu de satisfacţie echitabilă. Guvernul leton a solicitat trimiterea cauzei la Marea Cameră. În hotărârea sa, pronunţată la 17 mai 2010, Marea Cameră a statuat, cu o majoritate de paisprezece voturi la trei, că decizia instanţelor letone de condamnare a petentului pentru crime de război nu constituie o violare a Convenţiei. Motivarea a fost că urmărirea penală și condamnarea lui Kononov de către instanțele din Letonia, bazate pe dreptul internațional în vigoare la data comiterii actelor de care el a fost acuzat nu puteau fi considerate imprevizibile. În concluzie, în momentul în care au fost comise, actele reclamantului au constituit infracțiuni definite cu accesibilitate și previzibilitate suficientă de legile și obiceiurile războiului.
Așadar se pune întrebarea: Ion Iliescu putea prevedea în 1990 că tortura este infracțiune în legile internaționale? Și chiar dacă nu era prevăzută în legislația românească el ar fi putut prevedea că cineva care torturează putea la un moment dat să fie urmărit penal și condamnat pentru aceste fapte abominabile? Răspunsul e în mod clar afirmativ, având în vedere calitatea sa de demnitar.
De altfel pe asta au mizat și procurorii care i-au trimis în judecată pe Vișinescu și Ficior pentru genocid și crime împotriva umanității chiar dacă aceste fapte nu erau prevăzute de legea penală românească la momentul comiterii. Le dorim celor trei octogenari să se împrietenească după gratii.
de Dorina Lascar Curentul