Legionarii la Curtea de Apel. Procesul dizolvării TPT sub acuzaţia de fascism.

Ieri s-a judecat primul termen al apelului făcut de Procuratură la Curtea de Apel Bucureşti în procesul de dizolvare a Partidului „Totul pentru Ţară” în baza acuzaţiilor de fascism, antisemitism şi activitate împotriva ordinii de stat, urmare a unei sesizări a Institutului „Ellie Wiesel”. În iulie 2013, instanţa Tribunalului Bucureşti respinsese acţiunea Parchetului, considerând-o neîntemeiată. La acea dată judecătorii constataseră că activitatea TPT respectă legile în vigoare, apreciind că asumarea unei relaţii de continuitate cu formula politică omonimă a Mişcării Legionare interbelice nu poate constitui o premisă în susţinerea acuzaţiilor de fascism.
Procuratura a făcut atunci apel, primul termen fiind programat abia ieri, pe 17 septembrie 2014, după un an şi 3 luni.
În cadrul şedinţei publice, reprezentanta Procuraturii a reluat acuzaţiile susţinute şi în faţa Tribunalului Bucureşti. Ea a acuzat TPT că duce o activitate cu carater legionar şi fascist, preluând atât titulatura formulei politice legionare din 1937, dar şi însemnul Gărzii de Fier, uşor stilizat. De asemenea, procurorul a susţinut că TPT a folosit aceste însemne în tabere naţionaliste precum cea de la Roşia Montană din 2012 şi a organizat comemorări ale unor lideri legionari precum Corneliu Zelea Codreanu şi Horia Sima. Conducerii TPT i s-a imputat asumarea publică a continuităţii cu partidul interbelic în cadrul conferinţei de presă ocazionate de obţinerea noii denumiri, în februarie 2012. Reprezentantul Parchetului a afirmat că Mişcarea Legionară este considerată în mod unanim de istorici ca fiind o organizaţie fascistă, antisemită şi xenofobă, cerând instanţei să dispună anularea sentinţei Tribunalului Bucureşti care a dat dreptate TPT.
Avocatul formaţiunii politice, dl Mihai Grigoriu, care era însoţit în sală de preşedintele executiv Florin Dobrescu, a contestat afirmaţiile procurorului, arătând că niciodată istoricii nu au căzut de acord în privinţa caracterului fascist al Mişcării Legionare, aceasta nefiind incriminată de Tribunalul de la Nurnberg şi nici de alte instanţe postbelice, aşa cum s-a întâmplat cu alte grupări naţionaliste. De asemenea, avocatul a arătat că în 21 de ani de activitate, nici un membru al TPT nu a fost acuzat de nici un fel de încălcare a legii, întreaga activitate a acestui partid desfăşurându-se întotdeauna în cadrul legilor ţării.
De asemenea, apărarea şi-a rezervat dreptul de a aprecia că acţiunile repetate ale Procuraturii deschise împotriva partidului cu precădere în perioade electorale se apropie de zona abuzului de drept, ceea ce ar putea constitui baza unor acţiuni în justiţie ale conducerii TPT.
Am cerut preşedintelui executiv al TPT, dl Florin Dobrescu, să ne acorde cîteva declaraţii după acest termen de judecată.
Rep.: – Domnule Dobrescu, aveţi amabilitatea de a ne spune cum apreciaţi şansele formaţiunii dvs politice în acest proces?
FD: – Desigur, noi considerăm că avem şanse maxime să câştigăm şi la Curtea de Apel. De altfel, expunerea apărării a fost mai mult decât clară: nu poţi dizolva un partid politic doar pe simpla prezumţie de vinovăţie a Parchetului, care însă nu se bazează pe nimic concret. Nu există nici o faptă infamantă, nici o ilegalitate comisă de reprezentanţii TPT în activitatea de 21 de ani încoace a acestui partid.
Rep.: – Credeţi că este vorba de un abuz de drept? Avocatul dvs a invocat această noţiune.
FD: – Din punctul nostru de vedere nu este întâmplător faptul că procuratura deschide acţiuni de dizolvare împotriva TPT o dată la 4 ani, în anii electorali, aşa cum au fost cele din 2008 şi 2012. Atmosfera publică generată de astfel de acţiuni, mai ales atunci când Parchetul se joacă cu invective precum acela de „fascist”, este una defavorabilă desfăşurării unei activităţi normale. Descurajează participarea oamenilor la procesul electoral. Dvs. aţi candida pe listele unui partid acuzat oficial de fasicsm? În contextul în care această culpă penală presupune în România pedepse de până la 15 ani de închisoare? Vedeţi? Este limpede că avem de a face cu un abuz. Iar apoi, tot Parchetul vine şi numără voturile, constatând că nu îndeplinim pragul legal de 50.000. Or tocmai asta arătăm noi în celălalt proces de dizolvare, al doilea, care şi el a juns la Curtea de Apel. Să ştiţi că suntem hotărâţi să ducem aceste cazuri până în faţa instanţelor internaţionale – a declarat Florin Dobrescu
Redactor Buciumul.ro: Alexandru Onofrei

Comments (4)
Add Comment
  • Ion Olaru

    Cominternistii si iudeo-masonii din Romania sunt comunisti dovediti, cu carnet rosu iar comunismul a comis crimele abominabile si mai comit si astazi crime. Anna Pauker si cu Dej, n-au fost legionari si nici crestini.

  • Alecu Ioan

    Domnilor si Doamnelor,
    Pastrarea fiintei nationale este o lupta continuoa si care trebuie constientizata de fiecare data .
    Existenta si pastrarea in viata politica a unei entitati politice de factura nationale, este binevenita in fiecate tara din lume si cu atit mai mult pentru Romania , care trebuie sa-si pastreze identitatea in corul natiunilor care formaeaza Comunitatea Europeana.Mai mult , eu as dori ca cei care conduc TPT, sa se gindeasca la Cresterea Vitalitati Tinerimi Romane – factor definitoriu in continuitatea fiintei nationale in timpul care vine.
    Pentru aceasta trebuie sa dezvoltam in constiinta tinerimi romane dorinta de as dezvolta vitaliatatea personala.
    Acest fapt se poate realiza prin folosirea tehnogiilor telematice ,mecatronice si IT, capabile sa dezvolte spiritul de autodepasire si intrecere care conduc la dezvoltarea fiintei personale in raport cu tinerii celorlante natiuni.
    Odata cu pregatirea societati umane pentru cea de a patra expansiune a omului si care consta in expansiunea extrapalanetara, natiunile care i-si vor pregati tineri sa fie capabil sa reziste impactului factorilor agresivispecifici acestor activitati extrapalnetare prin dezvoltarea capacitatilor fizico-biologice si pshico-sociale,vor fi natiunile dominatoare. In aceata mare aventura umana, marimea natiunii nu mai este factor decisiv, decisv ,ramane capacitatea omului de afi capabil sa se adapteze condiitiilor extrem de agresive si tehnologia.Cum partea de tehnologie este apanajul natiunilor puternice , noua ne ramane doar capacitatea de a pregati tineri nostri sa fie cautati pentru aptitudinule lor sa conduca si sa foloseasca tehnologiile si echipamentele sofisticate ale expansiuni umane in aventura explanetara. Trebuie sa devina o lege pentru celelante popare , ca cei mai buni in conducerea expeditiilor extraplanetare sunt Romani.
    Pentru aceasta nu trebuie decit sa dezvoltam Simulatoarele 3D si 10 G pentru pregatirea tineri generati, echipamente care vor dezvolta aptitudini deosebit de inalte pentru fiecare tinar din Romania sa poata respunde corespunzator unor asemenea activitati extrapalanetare.
    Am in curs de proiectare un asemenea Simulator 3D si 10 G, …. si cred ca TPT, poate sa dezvolte un program pentru pregatirea tinerilor din Romania, care sa conduca la Cresterea Vitaliatati Tinerimi din Romania.
    inginer si inventator Alecu Ioa.
    PS. Un asemenea program este asemanator Proiectului Cercetasilor ,dezvoltat de Anglia ,dupa Razboiul cu Buri, program care permite si astazi dezvoltarea spiritului de autodepasire si intrecere in rindul tinerii din Anglia….
    …….exemplu care poate fi dezvoltat si in Romania , tind cont de conditiile tehnologice a timpului in care traim.

  • Sanda Alexandru

    Se pare ca acesti procurori sunt atei,pentru ca in primul rind PTPT are ca fiundament credinta in Dumnezeu,Neam si Tara.Asta nu convine iudeo=masoneriei internationale si prin cozile de topor urmareste desfintarea acestui partid.Sa nu uite ca prin scoaterea in afara l;egii,numarul persoanelor vor adera neconditionat la un partid nationalist ,continuator al Legiunii Arhanghelui Mihail creea de CApitan
    TRAIASCA LEGIUNEA si CAPITANUL
    TRAIASCA ROMANIA

  • Sorina Sirbu

    Bine ca e legal UDMR si demersurile lor … (In)justitie de Romania!