Sunt extrem de naivi cei care cred că puzderia de candidaţi de pe partea dreptei a scenei politice poate înfrânge pe micuţul chinez, liderul partidului traseiştilor – PSD, socialistul Victor Ponta, admiratorul Partidului Comunist Chinez şi garantul Ţinutului Secuiesc. Cu cât sunt mai numeroşi candidaţii dreptei voturile românilor se fărâmiţează, favorizând pe premierul Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din noiembrie. De aceea, în al 12-lea ceas liderii partidelor de dreapta din România trebuie să se concentreze pe reducerea numărului candidaţilor la funcţia de preşedinte.
Numai entuziaştii naivi mai pot crede că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, va reuşi să-l bată pe Victor Ponta în alegeri, chiar dacă intră în turul doi. Klaus Iohannis are mai multe handicapuri: trafic de minori în anii 90, afaceri imobiliare suspecte, nu ştie să vorbească coerent limba română şi, pe deasupra, e sas de religie reformată într-o ţară locuită majoritar de români ortodocşi. Din informaţiile mele, pe surse, în 10 zile Klaus Iohannis îşi va retrage candidatura, doar anumite televiziuni îl mai susţin. Dacă nu se va retrage, nici măcar nu va intra în turul doi al alegerilor, cu tot sprijinul entuziast al „Realităţii TV”, pentru un politician de alt neam, care vorbeşte germana ca limbă maternă şi este de religie lutherană.
Elena Udrea are avantajul de a fi sprijinită de Traian Băsescu, dar avantajul se poate întoarce împotriva sa ca şi o „slăbiciune” a preşedintelui. Am urmărit-o la o emisiune mondenă şi Elena Udrea se lăuda că nu are familie -, deci soţ şi copii -, acest lucru fiind considerat un avantaj pentru ea că se poate concentra pe campania electorală. Greşit. Românii sunt conservatori şi tradiţionali şi preferă să voteze un candidat familist şi cu copii. Nu te poţi lăuda în faţa românilor că nu ai soţ şi copii într-o ţară care suferă un declin demografic şi moral, fapt ce a dus la recesiune economică.Monica Macovei, în ciuda piruetelor justiţiare, e totuşi percepută de români ca o femeie instabilă emoţional, prietena comunităţii LGTB, şi ca fost procuror comunist zelos, care a băgat studenţi la puşcărie în vremea Pieţei Universităţii, în iunie 1990.
Consider că adevăratul candidat al dreptei unite se lasă aşteptat în al 13-lea ceas, ca simbol al unităţii românilor. Candidatul trebuie să fie politician cu experienţă, familist cu copii şi creştin-ortodox. Altfel, dacă acest prototip de candidat nu va fi propus de dreapta unită, atunci din decembrie vom asista la omagii prezidenţiale pe scară largă pentru minunatul Partid Comunist Chinez, ca după vizita lui Ceauşescu din 1971 la Beijing, precum şi la un lucru mult mai grav: autonomia Ţinutului Secuiesc. Pentru a obţine voturile maghiarilor, Victor Ponta a bătut palma cu UDMR pentru proclamarea, anul viitor, a autonomiei Ţinutului Secuiesc în inima României, după modelul Tirolului de sud. În acest context dramatic, putem spune că socialistul Victor Ponta a devenit garantul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Doar o dreaptă unită poate bloca accesul la putere a unei forţe neo-comuniste, care trădează unitatea naţională, în favoarea intereselor pecuniare ale baronilor locali şi pentru un singur om: socialistul Victor Ponta.
de Ionuţ Ţene NapocaNews
Candidatul ideal nu va veni, pentru ca nu exista. Chiar daca ar corespunde profilului de mai sus ar avea proabil alte handicapuri. Monica Macovei nu e sustinuta de un partid ( si e pacat ) asa ca sansele sunt practic zero desi e o personalitate de mare valoare. Asa ca avem de ales intre Iohannis si Udrea. Nu are rost sa punem accentul pe minusurile lor ci pe plusuri. Asa cum sunt, foarte imperfecti, trebuie impinsi spre victorie. Victoria dreptei nu va aduce nici pe departe raiul ci doar o bruma de normalitate in comparatie cu dezastrul PSD ( persoana lui Ponta e nula ca importanta).