Se pare că am intrat într-o nouă perioadă de modificare a graniţelor europene şi maghiarii vor şi ei o felie de plăcintă. O mai veche obsesie a lor, Transilvania.
Să începem cu puţină plictiseală istorică. Triburile maghiare venite din stepele Asiei s-au strecurat în centrul Europei unde s-au balansat o vreme între Imperiul Bizantin şi Imperiul German. Până la urmă au avut câştig de cauză influenţa ducelui Bavariei şi confesiunea catolică. Regatul Ungariei a devenit un avanpost al Europei occidentale, la îmbinarea dintre Imperiul Bizantin şi diversele imperii trecătoare ale stepei. Din păcate, regatul Ungariei nu şi-a îndeplinit rolul: invazia tătarilor din 1241 a spulberat acest avanpost. La fel, în secolele XV – XVI, regii Ungariei nu au reuşit să oprească avansul Imperiului Otoman (îmbinarea dintre Imperiul Bizantin şi popoarele stepei, coagulate de Islam). După bătălia de la Mohacs din 1526 până la acordul cu Austria din 1867 Ungaria a încetat să existe ca stat.
Românii au fost majoritari în Transilvania dintotdeauna. (Prin reducere la absurd putem accepta teoria că românii au venit din Albania în Transilvania după maghiari – pentru ziua de azi povestea asta nu are relevanţă decât în discuţiile de mobilizare.) Istoriografia comunistă a promovat o imagine falsă asupra evului mediu transilvănean, o împărţire convenabilă din punct de vedere ideologic: maghiarii nobili, saşi orăşeni şi românii iobagi. Era mai simplu pentru argumentările privind oprimarea românilor.
În realitate, în Transilvania a existat o nobilime românească zdravănă, atestată în sute de documente. Foarte mulţi dintre căpitanii lui Iancu de Hunedoara erau români. Din păcate nu cunosc să existe un studiu care să urmărească evoluţia nobilimii româneşti din Transilvania şi procesul de asimilare la care a fost supusă. Mecanismul a fost simplu: mai multe decrete regale condiţionau statutul nobiliar de aderenţa la confesiunea catolică; nobilii români au renunţat treptat la ortodoxie, după care s-au topit în nobilimea maghiară. Însă marea masă a ţăranilor români din Transilvania şi-a păstrat ortodoxia, până în secolul al XVIII-lea când la presiunile Habsburgilor catolici a fost formată cu forţa biserica greco-catolică.
Pentru unguri Transilvania are o mare importanţă. Câtă vreme a existat regatul Ungariei, Transilvania a fost un voievodat separat. După ce otomanii au transformat Ungaria în paşalâc, Transilvania a devenit adăpostul nobilimii şi culturii maghiare, în forma unui principat tributar Imperiului Otoman, la fel ca Moldova şi Ţara Românească.
Tot din Transilvania au pornit şi războaiele curuţilor din secolul al XVIII-lea, în realitate mişcări care vizau desprinderea de Imperiul Habsburgic, care trata Ungaria drept teritoriu cucerit de la otomani. Sar peste 1848 şi crearea dualismului asutro-ungar la 1867 – după acest an guvernarea de la Budapesta a declanşat un amplu proces de maghiarizare a naţiunilor cuprinse între graniţele a ceea ce s-a numit Ungaria Mare. (Autonomiile medievale atât de invocate în ziua de azi începuseră să dispară încă din secolul al XVII-lea, fiind lichidate total de austrieci). Politicile de maghiarizare au enervat pe toată lumea, iar Imperiul Austro-Ungar s-a făcut ţăndări după Primul Război Mondial.
Şi aşa a apărut obsesia pentru Transilvania. Din 1918 încoace Budapesta are o singură politică externă care vizează Transilvania. Dacă au impresia că sovieticii sunt puternici şi dispuşi să le dea Transilvania – atunci maghiarii devin sovietici. Dacă au impresia că naziştii sunt puternici – devin pro-nazişti şi cer Transilvania. Doar că există o mare problemă: demografia. Românii sunt majoritari în Transilvania şi este imposibilă alipirea ei la Ungaria în actualele condiţii politice. Aşa că a apărut o nouă tactică.
Ce înseamnă autonomie, autonom? Vine din limba greacă, s-ar traduce prin „capacitatea de a da propriile legi”. În sens administrativ actual înseamnă capacitatea extinsă de administrare la nivel local, cu un amestec minim de la nivel central. Din punct de vedere legal, în România există destulă autonomie pentru administraţiile locale, dar ca de obicei legile nu prea se aplică.
În cazul maghiarilor din România nu este de ajuns autonomia autorităţilor locale existentă în acest moment. Limba maghiară poate fi folosită liber, există şcoli, nu mai intru în detalii. Consiliul Europei urmăreşte de multă vreme respectarea drepturilor minorităţilor naţionale în România şi nu există probleme în acest domeniu. Sunt absolut legitime solicitările care au ca scop păstrarea identităţii naţionale a maghiarilor din România. Problemele sunt în alte părţi.
În tabloul mai larg multe fire pleacă de la Moscova. Rusia este nemulţumită de aranjamentele din Europa. Stabilitatea graniţelor europene a fost asigurată prin acordul de la Helsinki din 1977 şi de o serie de acorduri internaţionale politice şi militare încheiate după dispariţia Pactului de la Varşovia şi a Uniunii Sovietice – înţelegeri pe care Moscova de azi le consideră drept încălcate. NATO s-a apropiat de graniţele Rusiei, în România a apărut scutul anti-rachetă american. Ultima limită a fost Ucraina – de aici încolo Moscova este dispusă să pornească la război. Iar Moscova a inventat un nou tip de „autonomie”, care nu are ca scop rezolvarea unor probleme – ci câştigarea sau păstrarea controlului politic/ militar asupra unei anumite regiuni (vezi Transnistria, Abhazia, Osetia, Cecenia etc.)
Şi aici intră în tablou Viktor Orban, primul ministru de la Budapesta, care de curând a ţinut un discurs în România, anunţând că el nu mai are încredere în modelul democratic european şi că i se pare mult mai interesant modelul rusesc sau cel chinez. Voalat, Viktor Orban ne-a spus că nici el nu mai consideră valabile înţelegerile din anii ’90 care garantează drepturile minorităţilor naţionale. Vrea altceva, vrea mai mult. Şi ne-a spus şi ce model urmează: Vladimir Putin de la Moscova. Nimic nou în istorie: când au avut impresia că Uniunea Sovietică le va da Transilvania ungurii au devenit sovietici, când li s-a părut că naziştii le sunt favorabili – au devenit nazişti. Acum ungurii de la Budapesta au devenit putinişti şi viziunea lui Viktor Orban pentru autonomia maghiarilor din România este inspirată de Moscova.
Clasa politică românească este extrem de slabă în acest moment. Susţinerea populaţiei este minimă – uitaţi-vă la procentele de participare la vot. Economia este vraişte şi există prea puţine pârghii eficiente la îndemâna politicienilor români – şi cine şi-ar dori să existe aşa ceva? Clasa politică românească a permis existenţa UDMR – o asociaţie neguvernamentală care funcţionează şi acţionează ca un partid. Extrem de abili, politicienii maghiari din România au transformat UDMR în „balamaua” tuturor guvernelor, maghiarii sunt permanent la guvernare la Bucureşti. Norocul nostru este că UDMR nu este întotdeauna de acord cu ideile de la Budapesta – până la urmă este mai profitabil să joci pe degete guvernul întregii Românii decât să te joci de-a autonomia în două judeţe. De George Damian