Într-un articol tradus şi publicat de cercetătorul basarabean Vlad Cubreacov, preşedintele Asociaţiei Răsăritul Românesc, Aleksandr Dughin îşi dă arama pe faţă cu privire la intenţiile strategiilor sale de expansionism pentru fosta URSS: “Nouă ne-a fost încredințată răspunderea pentru un imens spațiu din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir. Și nimeni nu ne-a eliberat de această răspundere. Referendumul din Transnistria ne-a reamintit de ceea ce este cel mai important – de noi înșine, de misiunea noastră, de vocația noastră. În această situației pur și simplu nu se pune întrebarea dacă să primim sau să nu primim Tiraspolul (în componența Rusiei – nota traducătorului). Atunci când frații îți cer ajutorul este o rușine și un păcat să-i tratezi cu refuz.” scrie Dughin, care a fost luna trecută într-o vizită în România, în organizarea lui de Călin Georgescu, preşedintele filialei Clubului de la Roma pe Europa şi al Centrului de Cercetări al Clubului de la Konstanz. Profesorul Aleksandr Dughin a fost dat recent afară de la Universitatea de stat Lomonosov după ce a afirmat că cel mai bun răspuns pe care ruşii pot să-l dea ucrainenilor este “să-i ucidă, să-i ucidă, să-i ucidă”. “Rusia Mare trebuie să includă în sine nu doar ceea ce se desprinde din statele post-sovietice eșuate care se aruncă orbește în cadrul NATO ca să putrezească în atlantism și globalism, pierzându-și demnitatea, identitatea și viitorul. Rusia Mare trebuie să includă și Moldova, și Georgia, și Ucraina, nu doar Transnistria, Oseția de Sud sau Crimeea.”, mai spune ideologul lui Vladimir Putin în articolul citat, tradus de Vlad Cubreacov, care prezintă şi o filmare cu activistul “euroasiatic” rus într-o postare intitulată CU MĂȘTILE JOS: DUGHIN DESPRE TRANSNISTRIA CA ”PĂMÂNT ȘI REDUTĂ A RUSIEI”. “De mult este timpul ca acest șarlatan geopolitic și pretins ”filosof”, ideolog al Imperiului Alcoolic să fie trecut în lista străinilor indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova”, comentează Vlad Cubreacov care publică şi o analiză a profesorului Ilie Bădescu intitulată
Fără alte comentarii ActiveNews preia integral articolul edificator al “Rasputinului lui Putin”, care pretinde în spaţiul public românesc ca respectă şi adoră România. Dar, din câte se pare, probabil fără români…
TRANSNISTRIA – AVANGARDA RUSIEI MARI
de Aleksandr Dughin
În ultimele decenii geopolitica Rusiei trece printr-o criză. După destrămarea Tratatului de la Varșovia, liniile apărării noastre s-au prăbușit una după alta. Și pe locul rămas gol a venit imediat blocul NATO, care ne este advers. Aceasta este legea vaselor comunicante, atâta doar că aplicată geopoliticii: acolo unde Rusia-Eurasia este în scădere, atlantiștii, NATO, sunt în creștere.
URSS s-a dezintegrat, în anii 90 fiind amenințată chiar integritatea Federației Ruse. Însă în timpul lui Putin a fost oprită dezintegrarea de mai departe. Cu ce preț și cu ce eforturi s-a reușit aceasta încă urmează să conștientizăm și să apreciem.
Și iată referendumul din Transnistria. Zorii unei etape geopolitice absolut noi. Precaut, acum se poate totuși spune deja că Rusia nu numai că nu se va destrăma, ea deja nici nu se mai concentrează – ea este în ofensivă, ea revine în granițele sale. Ea se mișcă pe direcția unei Rusii Mari.
Transnistria este frontiera noastră de care suntem tăiați, este granița noastră, un avanpost al nostru. Dacă oamenii vor în Rusia și nu mai vor să fie în continuare fără Rusia, înseamnă că Rusia este din nou atractivă, dorită, înseamnă că ea reprezintă o valoare. Și acest fapt întărește nelimitat spiritul nostru, încrederea noastră în noi înșine, voința noastră. Referendumul din Transnistria nu este nici pe departe o răzbunare măruntă pe Chișinăul care face jocul Occidentului. El simbolizează o schimbare de epoci – noi trecem de la contractare la expansivitate, de la prăbușire la avânt, de la Rusia mica la Rusia Mare, a cărei imagine viitoare ne-au înfățișat-o locuitorii Transnistriei, săvârșind în felul lor un ritual geopolitic.
Rusia Mare trebuie să includă în sine nu doar ceea ce se desprinde din statele post-sovietice eșuate care se aruncă orbește în cadrul NATO ca să putrezească în atlantism și globalism, pierzându-și demnitatea, identitatea și viitorul. Rusia Mare trebuie să includă și Moldova, și Georgia, și Ucraina, nu doar Transnistria, Oseția de Sud sau Crimeea.
Există două căi de soluționare a conflictelor separatiste din spațiul post-sovietic, inclusiv din Transnistria, Oseția de Sud și Abhazia. Prima: Rusia este garant al integrității teritoriale a acestor state, temperând tendințele separatiste, – iar în acest sens Rusia dispune de toate instrumentele, atât politice, cât și militare, strategice și morale. A doua cale: Rusia încetează de a mai fi garant al integrității acestor state. Asta nu înseamnă nicidecum că noi începem a susține separatismul, ci pur și simplu că încetăm să mai susținem aspirațiile Tbilisiului oficial sau pe cele ale Chișinăului oficial de păstrare a integrității teritoriale. Iar în cazul lor, mai departe, totul va decurge de la sine. Dacă aceste țări ne șantajează efectiv cu ieșirea din CSI, întorcând spatele Rusiei, ele își pot promova politicile, numai că deja nu pe întregul lor teritoriu. Pentru că atunci Transnistria va adera la CSI deja de una singură, fără Moldova. Alegerea Moldovei nu este mare: ea trebuie fie să accepte aceasta, fie să adopte o poziție rezonabilă și să devină o punte de prietenie între Rusia și Uniunea Europeană, ceea ce noi îi dorim sincer. Ucrainenii, moldovenii, georgienii sunt frații noștri de credință și de istorie. Noi suntem fiii aceleiași civilizații, ai aceleiași credințe și ai aceleiași culturi. Și dacă micuța Transnistrie a conștientizat asta mai devreme decât alții, cinste și laudă acestei Republici, poporului ei și duhului său neînfrânt.
În anul 2003 Rusia a mai propus propriul ei plan de soluționare definitivă a conflictului transnistrean. Sensul acestui plan consta în federalizarea Moldovei și recunoașterea în cazul Republicii Moldovenești Nistrene și în cel al Găgăuziei a unor drepturi largi de autonomie, a unor cote în parlamentul moldovenesc și a dreptului de a ieși din componența Moldovei în cazul deciziei acesteia de a adera la alt stat (subînțelegându-se la România). Acest plan constituia un compromis atât pentru Tiraspol, cât și pentru Chișinău, fiind susținut și de Igor Smirnov, șeful RMN, și de comunistul Voronin, pe atunci candidat la funcția de președinte al Moldovei, căruia această poziție i-a și adus atunci victoria. Din punct de vedere geopolitic, acest proiect era unul eurasiatic și propunea apropierea treptată a Moldovei de Rusia și alte state ale CSI orientate spre integrare.
Anume din acest motiv a fost torpilat de forțele atlantiste din Uniunea Europeană care aveau nevoie de o absolut altă soluție – rezolvarea problemei transnistrene altfel decât propunea Moscova și nu într-o perspectivă eurasiatică. Sub presiunea SUA, Voronin a renunțat la acest proiect care îl adusese la putere, iar apoi în general i-a și întors spatele Rusiei.
Aș putea fi contrazis cum că primind Transnistria în componența Rusiei am da lumină verde separatismului în spațiul post-sovietic, ba chiar și la noi acasă. Nu este așa. În Transnistria este democrație, acolo nu există banditism, luare de ostatici, acolo nu există naționalism, xenofobie, extremism religios, epurări etnice. Poporul acestei Republici este alcătuit din mai multe etnii – moldoveni, ucraineni, găgăuzi, velicoruși. Tinzând să adere la Rusia, ei vor să revină la Patria comună, la Rusia ca idee, ca rădăcină comună a noastră. În conștiința lor această Rusie nu este pur și simplu Federația Rusă. Aceasta este o Rusie simbol, o Rusie ca imagine, o Rusie ca misiune, ca sarcină, ca proiect, ca orizont. Și să adere la o astfel de Rusie, la autentica Rusie eternă tind nu doar transnistrenii, dar trebuie să tindem și noi înșine, cetățenii ruși, rușii de neam.
Nouă ne-a fost încredințată răspunderea pentru un imens spațiu din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir. Și nimeni nu ne-a eliberat de această răspundere. Referendumul din Transnistria ne-a reamintit de ceea ce este cel mai important – de noi înșine, de misiunea noastră, de vocația noastră. În această situației pur și simplu nu se pune întrebarea dacă să primim sau să nu primim Tiraspolul (în componența Rusiei – nota traducătorului). Atunci când frații îți cer ajutorul este o rușine și un păcat să-i tratezi cu refuz. De așa ceva pot fi în stare doar trădătorii propriului neam. Dar timpurile când asemenea personaje se aflau în fruntea țării au rămas în trecut. Să sperăm că pentru totdeauna.
Traducere din rusă – Vlad Cubreacov
sursa: ActiveNews