Membrul fondator al PMP Adrian Papahagi, care şi-a dat recent demisia din partid, nemulţumit fiind de modul în care este condus acesta, a subliniat că FSN s-a multiplicat în toate partidele, iar lupta cu sistemul este mai grea ca oricând, masele având din ce în ce mai puţină cultură şi discernământ. În opinia lui Papahagi, greul luptei cade tot pe o mână de intelectuali ca aceia care au reuşit între 1990 şi 1996 să creeze alternativa.
„FSN s-a multiplicat în toate partidele. Securitatea şi-a lansat deja pe piaţa politică a treia promoţie. Intelectualii sunt mai dispreţuiţi ca niciodată de un popor intoxicat de oficinele de dezinformare – un popor care citeşte infinit mai puţin decât în 1990, şi are deci infinit mai puţin discernământ. Singurul partid istoric anticomunist (PNŢCD) a fost distrus până la irelevanţă. Noul a fost confiscat şi compromis. Cu puţine excepţii, televiziunile şi rarele ziare sunt oficine de propagandă conduse, gândite şi populate de securişti”, a afirmat Papahagi.
Fostul membru PMP susţine că în prezent lupta cu sistemul este mai grea ca oricând, iar după trădarea preşedintelui Traian Băsescu, care, în opinia acestuia, a ales să fie „promotorul sistemului mafiotizat, din care luxoasa Udrea e doar un vârf de lance vizibil, ca plagiatorul Ponta, greul luptei cade tot pe o mână de intelectuali ca aceia care au reuşit între 1990 şi 1996 să creeze alternativa”.
Papahagi a subliniat că nu de la Băsescu preluăm stindardul (acela a trecut deja la Udrea, Marin Anton şi Gelu Vişan), ci de la Pleşu, Blandiana, Liiceanu şi cei care l-au învins pe Iliescu în 1996.
Fostul lider PMP este de părere că aceşti puţini intelectuali sunt responsabili pentru înscrierea României în Occident şi NATO, precum şi pentru redresarea economiei aflate în colaps. Ei au creat premisele creşterii de care s-au folosit Năstase şi Tăriceanu.
Cât despre sine, Papahagi susţine că atunci când a lansat PMP a fost alături de oameni valoroşi ca Marian Preda, Lăzăroiu, Funeriu, Baconschi, Ciuparu, Borza etc.
„Nu m-am clintit un cm de pe principiile mele. Băsescu, da. Nu am suit pe scene să o apăr pe Udrea sau afacerile lui Marin Anton, ci statul de drept. Nu am nimic să-mi reproşez, nu mi-am negociat funcţii cu nimeni, am denunţat imediat ce era de denunţat”, a adăugat acesta.
sursa: EpochTimes