Scrisoarea lui Constantin Brancoveanu prin care indemna pe brasoveni sa ramina in dreapta credinta – 5 iunie 1701

 

“ Molitvelor voastre preotilor dela Brasov si altor batrini den Scheai sanatate va poftim.Cartea ce ati trimis ne-au venit si toate cite ne scrieti am inteles.Cit pentru dumnealui piscupul de acii din Ardeal, in ce fealiu s-au purtat si ce au facut, am cunoscut din scrisoare-va, de care buna nadejde am avut si incredintati sintem, ca Dumnezeu unora ca acestora, carii ocarasc si nu cinstesc legea intru care s-au pomenit inaintea lui Dumnezeu s-au fagaduit, cu degrab le va rasplati, ca de multe ori aciasta am vazut, ca cel ce-si lasa leagea sa si pofteste alta, iau plata de la direptul judecator Dumnezeu, iar molitva voastra si dumneavoastra alalti pravoslavnici, cumca nimic nu v-ati lunecat, nici ati umblat dupa aceia, ci ati pazit curata legea cea pravoslavnica care dela parintii si mosii vostri o aveti;de aciasta foarte ne-au parut bine si ne-am bucurat, caci cunoastem ca ati facut lucru cinstit si cuvios, placut lui Dumnezeu si oamenilor celor intelepti, de la care Dumnezeu rugam sa va intareasca si sa va pazeasca tot in cea stramoseasca pravoslavnica leage, sa o puteti tinea curata si nezmintita, caci noi vedem si de la curtea imparateasca de la Beci avem stire, ca dumnealui piscupul n-are voie imparateasca, ca sa faca sila oamenilor, fara ca numai cei ce vor vrea de voia lor. Deci nu gindim, nici socotim ca sa va intinde dumnealui mai mult den citu-I iaste porunca , si ales ca in acea bisereca suntem si noi ctitori, de vreme ce iaste facuta de raposatii domni ai acestii tari, ci trebuiaste sa pazeasca si sa urmeze legea care au tinut pina acum si noi iarasi cu ceia ce va fi pre partea noastra a va pazi si a va ajuta cu ceia ce se va putea, nu vom lipsi.

Inteles-am ca si parintii de la Fagaras si alti crestini pravoslavnici, iarasi asemenea nimic nu s-au l;unecat cu firea, ce si-au pazit cinstea legii sale, care si de aceasta mult ne-am bucurat, macar ca asa li s-au cazut a si face, de vreame ce noi acea sfinta biseareca o am radicat si o am facut cu acea nadejde ca o inchinam preasfintitei sobornicesti a Rasaritului Biseareci si cit va fi prin putinta preotii si crestinii lacuitorii, de acea pravoslavie sa nu sa lipseasca si noi iar zicem, cu ceia ce ne va fi prin putinta a-I cauta si a-I pazi nu vom lipsi.Aciasta acum si Dumnezeu pururea sa va fie intr-ajutor.”

Cu dragoste pentru toata faptura,a adus in fata domniilor voastre aceste margaritare duhovnicesti , cu smerenie, al dvs.Pr.Andrei

Comments (0)
Add Comment