15 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, are și o semnficație tragică pentru români. În acestă mare zi a creștinătății, în urmă cu 300 de ani, la Istanbul, au pierit tragic, după luni întregi de chinuri, domnitorul Constantin Brancoveanu, cei patru fii ai săi și ginerele său, sfetnicul Ianache. Martiriul lor a fost recunoscut de Biserica Ortodoxă Română, care 15 august 1992, i-a declarat sfinți. Racla cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se află la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din Bucureşti, lăcaşul de cult fiind una din ctitoriile sale.
Îndelungata domnie a lui Constantin Brancoveanu, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată tragic în ziua 15 august 1714, a marcat epoca prin amploarea şi însemnătatea faptelor sale. Abil diplomat, prin înţelegeri şi corespondenţă dusă în secret faţă de turci, a căror vasală era Ţara Românească, şi cu preţul multor pungi cu galbeni plătite cu generozitate, voievodul a mentinut echilibrul politic la graniţa a trei mai imperii, Otoman, Habsburgic şi Ţarist. Ţara a putut cunoaşte o lungă perioadă de pace, iar ortodoxia, ameninţată de pericolul catolic şi islamic, a fost apărată.
Ultimii ani ai domniei Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au coincis cu sultanatul lui Ahmed al III-lea, care a condus Imperiul Otoman de la finele lui 1703 până în 1730. Este perioada de după chemarea domnitorului român la Adrianopol – când i se pregătea mazilirea -, precum şi perioada conflictelor ruso-turce. Soarta Brâncoveanului era pecetluită, turcii aşteptau doar să obţină o cât mai mare parte din averea „Prinţului Aurului“, cum îl numeau. Din păcate, motivarea unei sentinţe de mult hotărâte a fost servită tocmai de boierii ţării, scrie “Ziarul Lumina”.
În aprilie 1713, sultanul Ahmed al III-lea îl numeşte mare vizir pe ginerele său, Silahdar Ali Paşa, prilej cu care acesta din urmă primeşte titlul de „Damat“ („ginere“, atribuit bărbaţilor care intrau în dinastie prin căsătoria cu o prinţesă otomană). Istoricii apreciază că Ali Paşa a fost cel mai dur vizir din istoria Imperiului Otoman! Sursă principală în prezentarea relaţiei dintre domnitorul român şi marele vizir este Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnesc cunoscător al realităţilor vremii. Este suficient să amintim că Del Chiaro numeşte data de 5 august 1716, când Ali Paşa este ucis în lupta de la Petrovaradin (Serbia) dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic, „zi glorioasă pentru lumea creştină“.
Rebeli față de Poartă
Lăcomia fără saţ a Sultanului Ahmet nu-l pierdea din vedere pe Brâncoveanu, supusul lui, poreclit de popor Altin Bei, adică Prinţul Aurului“. Secretarul domnesc notează chiar că „se ştia de persoane iniţiate că, îndată după pacea cu ruşii, în 1711, Sultanul, de acord cu Marele Vizir, a hotărât o năpraznică exterminare a ambelor familii, Brâncoveanu şi Cantacuzino, şi că pregătise lista celora ce trebuiau să piară ca rebeli faţă de Poartă“. În 1716, acest plan era îndeplinit. În relaţia cu turcii, boierii Cantacuzini s-au dovedit a fi doar instrumente folosite la nevoie împotriva lui Brâncoveanu: spătarul, stolnicul şi tânărul domn au fost executaţi la mai puţin de doi ani după martirizarea rudelor lor. Odată cu arzurile trimise împotriva lui Brâncoveanu la Înalta Poartă, boierii Cantacuzini şi-au semnat propria sentinţă.Voievodul Brâncoveanu a fost acuzat de trădare faţă de Înalta Poartă.
Nouă capete de acuzare
Împotriva sa au fost mai multe capete de acuzare, printre care şi marea avere personală sau înţelegerile şi corespondenţa purtată în secret cu marile puteri străine. A fost îndepărtat de la domnie pe 25 martie 1714, în Săptămâna Patimilor, când solul sultanului le-a anunţat Brâncovenilor firmanul de mazilire.
Domnitorul şi întreaga sa familie, bărbaţi, femei şi prunci, în total 13 prizonieri, au fost duşi la Înalta Poartă (Istanbulul de azi, numit pe atunci Ţarigrad, Constantinopol, Stambul sau Înalta Poartă). După un drum de 3 săptămâni, au fost aruncaţi cu toţii în închisoarea Yedicule, sau ”Închisoarea celor șapte turnuri”.„
Timp de patru luni, în turn sau în ”Groapa Sângelui, domnitorul avea să fie torturat neîncetat pentru a mărturisi unde-şi ascunsese averile.
Întins pe roată, ars cu fierul înroșit
Conform istoricilor, a fost întins pe roată, i s-a pus pe cap un cerc de fier încins, a fost ars cu fierul înroşit pe piept şi pe spate, a fost străpuns în mâini şi în picioare, iar după cumplitele chinuri, turcii i-au smuls semnătura pentru aurul depus în băncile de la Veneţia, potrivit site-ului tvr.
Apoi, în ziua de 15 iunie 1714, bărbaţii Brâncoveni au fost mutaţi din Groapa Sângelui la Ceauş Emini, o altă temniţă din teribila Închisoare a celor Şapte Turnuri, dar mai aproape de lumină. Aici erau închise şi Doamna Marica, Domniţa Bălaşa şi cumnata ei, Anica, soţia lui Constantin, împreună cu fiul lor de doar câteva luni. Pe 15 August 1714, de Sfânta Maria Mare, Constantin Brâncoveanu , fiii săi şi Ianache au fost duşi la locul de osândă. Ziua fusese aleasă anume de otomani. Ştiau că era o mare sărbătoare creştină, ziua în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani, precum şi onomastica soţiei sale, Marica.
sursa: ActiveNews