A trecut doar puţin timp de când Ministerul de Justiţie al Ucrainei a demarat (8 iulie), procesul necesar pentru interzicerea Partidului Comunist – în urma acuzaţiilor de susţinere şi finanţare a terorismului, cât şi a altor, nenumărate, crime.
Acum, un alt cutremur politic începe în Vietnam: renunţarea la doctrina marxist-leninistă pentru a îmbrăţişa democraţia şi a scăpa de protecţia sufocantă a „verilor” chinezi.
Într-o scrisoare deschisă din 28 iulie 2014, 61 de membri de frunte ai Partidului Comunist (foşti ambasadori, foşti miniştri …) au scris negru pe alb un apel, cerând schimbarea macazului. Scrisoarea deschisă condamnă fără rezerve conducerea regimului comunist.
Scrisoarea scoate la iveală frustrarea tot mai mare în faţa slugărniciei afişate de guvernul vietnamez în disputa cu Beijingul – pentru insulele Spratly, cât şi în alte scandaluri.
Pe 2 mai, la numai câteva zile după vizita preşedintelui Barack Obama în regiune, China a trimis compania sa de petrol, China National Offshore Oil Corporation (CNOOC), să instaleze o platformă petrolieră în largul coastelor Vietnamului.
Platforma era escortată de 80 de nave de război.
China a provocat mai multe tensiuni în Marea Chinei de Sud, după ce a invadat apele teritoriale ale Vietnamului şi apele teritoriale filipineze, provocând mai multe ciocniri cu forţele navale ale celor două ţări vecine.
Statele Unite menţin o alianţă militară strânsă cu Filipine şi Japonia, care este atrasă într-un conflict similar de pretenţiile emise de Beijing asupra insulelor nipone Senkaku, din Marea Chinei de Est.
În timp ce Obama asigura sprijin revendicărilor japoneze asupra insulelor Senkaku, Beijingul îşi planta platforma de explorare în ceea ce Hanoi consideră zonă economică exclusivă. Toate acestea doar pentru a testa ce răspuns ar da ţările din regiune şi Washington-ul, în faţa agresiunii chineze.
Victima nu a fost aleasă la întâmplare. Disputele maritime (şi una terestră) au provocat deja două războaie între Vietnam şi China, în 1974 şi 1988. Între 17 februarie şi 16 martie 1979, cele două ţări s-au aflat în conflict, în timp ce Hanoi era în război şi cu Cambodgia. În 2013, însă, relaţiile s-au îmbunătăţit mult. Beijing-ul, prin urmare, se aştepta atacuri retorice, demonstraţii stradale, dar nimic altceva.
Vietnamul este foarte dependent de capitalul chinez şi, spre deosebire de Filipine, Coreea de Sud şi Japonia, nu are tratate care obligă Statele Unite să intervină în cazul unui atac. Aşa că manevra Chinei pare un risc calculat.
Dar impresionanta transformare din ultimii 20 de ani a făcut ţara o destinaţie populară pentru investiţiile străine şi a produs un sistem economic puternic orientat către piaţă, care a făcut ca din Vietnamul comunist să rămână acum doar steagul roşu şi anacronicul Partid Unic.
Schimbarea cea mai evidentă este chiar faptul că dizidenţii, chiar dacă sunt în interiorul aceluiaşi partid, nu se tem să-şi declare poziţia.
Imaginea Partidului Comunist – a declarat Tuong Lai, un consilier al fostului prim-ministru Vo Van Kiet – a fost deteriorată de corupţie, de politicile greşite şi de faptul că „a acceptat să îngenuncheze în faţa presiunii Beijingului”. Pentru acest lucru, afirmă hotărât un alt semnatar al scrisorii, „este într-adevăr timpul ca Partidul să facă o schimbare profundă, să se libereze de marxism-leninism şi să iasă de pe orbita Chinei”.
Conducerea Partidului a refuzat până în prezent să recunoască existenţa scrisorii. O ruptură între Hanoi şi Beijing ar lăsa neacoperite vaste spaţii de influenţă, iar pierderea Vietnamului ar avea implicaţii strategice destul de grele pentru China.
Toate acestea într-un moment geopolitic deja „scuturat” de spasme.
de Mioara Stoica EpochTimes Romania