Unul din punctele de vedere împărtăşit de aceşti sfinţi este că totul se vede la Dumnezeu, totul este proniator şi nimic întâmplător. Asemenea lui David care a fost prigonit de regele Saul şi chiar a vrut să-l ucidă în repetate rânduri, nu a putut Saul să-l urască pe David cât l-a iubit David pe Saul ca rege al său; tot aşa nu au reuşit nici torţionarii regimului comunist să-i extermine pe sfinţii mucenici şi marturisitori, cât au reuşit sfinţii închisorilor să îndeplinească porunca din Evanghelie: ”iubiţi pe vrajmaşii voştri”. Regimul de la Aiud, Gherla, Pitesti, Râmnicu Sărat, Tg. Ocna etc. a fost unul de exterminare, dar toate planurile diabolice din închisorile noastre cu deţinuţi politici până la urmă au fost demascate. Oricât de loviţi şi de torturaţi au fost aceştia, ei se rugau pe ascuns să vadă cele drepte ale lui Dumnezeu, nu judecau fără să nu cerceteze în amănunţime, se rugau să nu cadă întru moartea compromisului reeducării şi oricât de greu şi de imposibil părea totul, vedeau voia lui Dumnezeu în toate, fie că trăiau, fie că mureau, totul era să nu te clatini în credinţa ta, dar pentru acest lucru a fost nevoie de o cernere cumplită.
Iată ce spune Ioan Ianolide, un sfânt mărturisitor în “Întoarcerea la Hristos”: “ Vorbim din plinul vieţii în Hristos, din adâncul celei mai cumplite prigoniri, din experienţa dăruirii până la jertfă. Am cunoscut oameni care au realizat plinul uman, sfinţenia, mucenicia – dar printr-o cernere cruntă”. De fapt titlul ”Întoarcerea la Hristos“ vrea să sugereze că numai cu Hristos putem birui până la marginile lumii; sfinţii închisorilor au fost păziţi în timpul cernerii precum David în lupta cu duşmanii lui Israel, primii se rugau neîncetat, al doilea, David, rostea psalmi în mijlocul luptei.
Aceşti sfinţi ai închisorilor comuniste au fost vase alese de Dumnezeu, au iubit necondiţionat pe aproapele său. Aşa au fost Sfântul Valeriu Gafencu, Sfântul Marturisitor Ilie Lăcătuşu, Sfântul Preacuvios Părinte Iustin Pârvu, Sfântul Mărturisitor Părinte Arsenie Papacioc. Mărturisitorii Virgil Maxim, Ioan Ianolide şi mulţi, mulţi alţii.
Există o legătura strânsă între chip- privire şi suflet; literatura de specialitate, psihologia mai ales, delimitează trăsăturile profilului omului pătimaş, omului bolnav, omului însingurat, încât pe drept se mai spune : “faţa spune viaţa“ sau “ochii sunt oglinda sufletului”, iar sufletul nu are preţ de răscumpărare spune psalmistul David, ca să nu mai vorbim de dorul după chipul celor dragi, după privirea lor, după vorbele şi duhul lor.
Tot in Noul Testament Evanghelia dupa Ioan Cap. 9 versetele 1-40, pericopa care mai este cunoscuta si ca “Vindecarea orbului din nastere” din care sintetizăm:
Un orb din naştere Îl întâlneşte pe Iisus şi-I cere ceea ce I-am fi cerut oricare dintre noi: să vadă! Orbul este dus la mai marii sinagogii şi într-un fel le ţine lecţii fariseilor de cum acuma vede şi înainte nu vedea, culminând cu acea remarcă: “Nu cumva voiţi şi voi să va faceţi ucenici ai Lui?”, orbul este batjocorit şi scos afară din sinagogă, apoi face mărturisirea de credinţă în faţa lui Hristos şi iată cum se termină această pericopă evanghelică: “Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi?”
O lume încape în privirea unui om după cum în inima împietrită a unui om nu încape nici cea mai evidentă realitate decât orbirea însăşi. Aceşti sfinţi mucenici trebuiau să rămână orbi ca şi cum nici n-ar fi existat, dar s-au potrivit măsurile vremii cu lucrările lui Dumnezeu, aşa de minunat a lucrat Dumnezeu cu ei, încât s-a vazut cine sunt ucenicii lui Hristos şi cine sunt orbii vremurilor noastre. Tăgăduirea minunii făcută de Hristos se aseamănă cu tăgăduirea recunoaşterii sfinţeniei acestor mucenici şi a faptului că Hristos a lucrat în ei: Hristos le-a uns ochii cu tina din pământul Golgotei pătimirii şi îngropării Sale şi le-a dat acestor sfinţi să vadă în duh şi în adevăr. Mărturisirea lui Hristos a fost proba de rezistenţă, motivul de prigoană, de orbire a unora şi de înveşnicire a altora. Într-un fel mai marii sinagogii adeveresc ce spune psalmistul: “Se cunoaşte Domnul când face judecata! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul“ (Psalmul 9), adică deşi vedeau evidenţa minunii, se împiedicau în litera legii iar unii farisei sfârşesc prin a spune de fapt o mare problemă a zilelor noastre; frica de mărturisire sau mărturisirea în parte… “oare şi noi suntem orbi”?
Tocmai în aceasta constă şi paradoxul canonizării acestor sfinţi ai închisorilor, că deşi ştim bine că Hristos a lucrat prin ei, tăgăduirea muceniciei şi sfinţeniei lor, ne duce într-o situaţie fără de ieşire: ori nu mai ştim unde este Hristos, asemenea orbului care le spune fariseilor: “Tocmai în aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi de unde este, şi El mi-a deschis ochii”, ori sfârşim prin a spune ca fariseii: ”Oare şi noi suntem orbi” ?- adică ne facem că nu vedem, ne opunem evidenţei lucrării Duhului Sfânt. În cele din urmă orbul din pericopa evanghelică a fost urât de mai marii sinagogii, adeverindu-se cuvintele Mântuitorului: ”Din pricina numelui Meu veţi fi urâţi, şi în lume necazuri veţi avea” la fel şi cu sfinţii închisorilor comuniste, din pricina dragostei arătate lui Hristos au fost prigoniţi. Să luam aminte.
Tot aici, la Evanghelia “Orbului din naştere”, menţionăm poezia mărturisitorului Radu Gyr “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”. Ridică-ţi privirea Gheorghe, ridică-ţi privirea Ioane, am putea spune, dar cu înţelepciune, fără răutate, fără instigare, ci cu responsabilitate faţă de greutatea şi zăduful zilelor noastre, dealtfel o poezie actuală pentru care Radu Gyr a fost condamnat pe viaţă. Iar cât priveşte frumuseţea poeziei lui Radu Gyr se potriveşte psalmul: “Limba mea este trestie de scriitor ce scrie iscusit” (Psalmul 44).
Starea sufletului acestor sfinţi mucenici şi mărturisitori în rugăciunile lor, deseori s-a asemănat cu starea Mântuitorului din noaptea din grădina Ghetsimani. Carateristica comună acetor sfinţi a fost intensitatea rugăciunii şi a pocăinţei; Sfântul Valeriu Gafencu şi alţi mărturisitori au atins starea de nepătimire sufletească şi de iubire necondiţionată prin preocuparea sufletului lor, în ceas de noapte şi nu numai pentru rugăciunea inimii.
Asta au făcut sfinţii închisorilor comuniste: s-au mulţumit cu puţin, au făcut din noapte zi, au învăţat să tacă şi mai mult să se roage, şi-au sfinţit viaţa de aici de pe pământ deoarece şi-au făcut voia lor totuna cu voia lui Dumnezeu.
Aceste raportări la textele scripturistice pentru sfinţii mucenici şi mărturisitori din temniţele comuniste conduc spre sfinţenia acestora şi nu spre o cerşire a canonizării lor, asta deoarece pe viitor există pericolul prezentării denaturate, deformate a jertfei lor, miza fiind -paradoxal- călăul să devină erou, dar Dumnezeu are grijă de sfinţii Săi din veac în veac. Să luăm aminte!
Câteva referiri asupra privirii unor sfinţi mucenici şi mărturisitori:
Sfântul Valeriu Gafencu– Se spune că dacă te uitai în privirea lui se raspândea un duh de pace, de linişte, era Pacea Lui Hristos după Învierea Sa.
Părintele Arsenie Boca- Privirea sa te magnetiza, trecea prin tine, îţi citea sufletul. Aici discutăm de mărturisitorul Părintele Arsenie Boca, care a fost anchetat de securitate şi în detenţie la Canal de mărturisirea credinţei în rândul poporului, adesea el spunea: “Mai întâi înlăturaţi bolşevismul din sufletele voastre”. Sunt voci care pun la îndoială sfinţenia Părintelui Arsenie Boca din mai multe cauze, dar credem că un părinte de statura Părintelui Arsenie Boca nu poate fi judecat decât de Dumnezeu sau de un om de aceeaşi statură duhovnicească ca şi el; interesant ar fi de prezentat de către aceste voci cum la un părinte despre care spunem ca ar fi fost în înşelare Harul Duhului Sfânt a lucrat prin minunile săvârşite de acesta atât în viaţa sa cât şi după trecerea la cele veşnice? Dovadă stau mărturiile.
Parintele Sofian Boghiu – Şi vocea şi privirea lui exprimau rugăciunea inimii.
Parintele Arsenie Papacioc – Privirea sa parcă este aţintită spre “ Pendulul lui Foucault”, simţi cum pământul se învârte, îţi trezeşte mintea.
Sfântul Preacuvios Părintele Iustin Parvu – Parcă duce în privirea sa toată durerea acestui neam, era destul să-l vezi şi te regăseai, avea darul citirii gândurilor şi al înainte vederii.
Mărturisitorul Mircea Vulcanescu – Nobleţe sufletească şi înaltă ţinută morală, privea la esenţa lucrurilor.
Mărturisitorul Virgil Maxim – Privire împlinită a unei generaţii către orizontul unei cauze.
Sfântul Dimitrie al Rostovului spune că Maica Domnului este fiică pentru Dumnezeu Tatăl, mamă pentru Dumnezeu Fiul şi fecioară pentru Dumnezeu Sfântul Duh. Pentru sfinţii închisorilor comuniste Maica Domnului a fost totul: mijlocitoare, scut, acoperământ, scăpare din situaţii limită. În icoana sfinţilor de la Aiud Maica Domnului este reprezentată cu mâinile întinse către Fiul Său rugându-L parcă pentru mucenici şi mărturisitori, în timp ce aceştia stau uniţi sub acoperământul Maicii Domnului ca nişte copii. În icoana pictată de sfântul Părinte Arsenie Boca, “Maica Domnului cu pruncul Iisus în zeghe” aflată la biserica “Sfantul Elefterie” din Bucureşti, pruncul Iisus în zeghe întinde mâinile către noi, oferindu-ne gingăşia şi curăţenia copiilor ca semn al sfinţeniei acestor sfinţi mucenici şi mărturisitori.
La Ierusalim există o icoană a Maicii Domnului cu pruncul Iisus unicat în lume: Maica Domnului ca o mamă întinde mâinile către pruncul Iisus iar Acesta este reprezentat ca un copilaş de câţiva ani în picioare cu mâinile întinse către mama Lui, Maica Domnului. Tot aşa şi jertfa sfinţilor din închisorile comuniste este unicat în lume: Maica Domnului le-a fost ca o mamă, i-a luat sub grija Sa. Există la Sfântul Mormânt din Ierusalim, la muzeu o icoană cu Maica Domnului care clipeşte pe măsura credinţei tale; tot aşa şi o icoană a Domnului Nostru Iisus Hristos de la Biserica din Bethleem pictată pe un pilon în care Mântuitorul clipeşte.
Sunt mărturii că la Sfântul Mărturisitor Ilie Lăcătuşu i s-au văzut ochii deschizându-se, apărând în vis unor persoane. Tot aşa sunt marturii că la înmormântarea Sfântului Preacuvios Părinte Iustin Pârvu i s-au întredeschis ochii acestuia şi ar fi izvorât mir dintr-un ochi al acestuia, ca să nu mai vorbim de minunile şi arătarile în vis ale Sfântului Părinte Arsenie Boca, mucenic dealtfel. Iată ce sfinţi mucenici şi mărturisitori avem!
Să nădajduim că jertfa sfinţilor mucenici şi mărturisitori din temniţele comuniste nu va rămâne fără răspuns în faţa lui Dumnezeu, ci cu puterea cinstitei Cruci, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi cu ale tuturor sfinţilor Săi, să stăm bine în credinţa noastră strămoşească, să stăm cu frică faţă de Dumnezeu şi faţă de mărturisirea Lui şi să luăm aminte la jertfa Domnului Nostru Iisus Hristos, la soarta ţării şi a neamului nostru, astfel lucrând la a noastră mântuire să fim vrednici de a vedea şi noi Crucea Lui Hristos ca să putem mărturisi la vremea rânduită:
“Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
AMIN.
de Victor Bibire Text bazat pe conferinţa ţinută la Aiud, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, 2013
sursa: Permanente