Practic, la aceste alegeri societatea civilă a conştientizat – poate pentru prima dată foarte acut – pericolul pe care anumite curente ideologice promovate la Bruxelles şi Strasbourg îl reprezintă pentru familia naturală şi pentru copii. De aceea, am asistat la mai multe iniţiative independente.
În primul rând, este de notat candidatura la alegeri a unor independenţi care susţin valorile vieţii şi ale familiei: Iulian Capsali, Peter Costea.
Alte iniţiative au fost declaraţiile pro-familie pe care politicienii au fost chestionaţi dacă şi le asumă sau nu. Feminism proFamilie, o iniţiativă a actriţei Ioana Picoş, le-a propus viitorilor europarlamentari să susţină familia naturală, adopţia şi reproducerea asistată doar pentru cupluri formate din bărbat şi femeie, promovarea unei educaţii pro-familie în şcoli, combaterea violenţei în familie, apărarea libertăţii de conştiinţă, promovarea consilierii pentru familie în perioade critice (sarcini nedorite, şomaj). Declaraţia a fot semnată de Peter Costea (independent), Andrei Rosetti (PNR), Corneliu Berari (PNR), Sebastian Bodu (PNŢCD).
Coaliţia pentru familie,formată din circa 80 de asociaţii şi fundaţii pro-viaţă şi pro-familie, le-a propus candidaţilor români la Europarlamentare să susţină şapte principii care confirmă: demnitatea şi drepturile omului de la concepţie şi până la moartea naturală, familia naturală şi căsătoria ca uniune între un bărbat şi o femeie, dreptul părinţilor de a-şi educa copiii în conformitate cu propriile vederi despre viaţă, dreptul copilului de a nu deveni obiect tranzacţionabil prin practica maternităţii-surogat, curmarea practicilor de distrugere deliberată a vieţii umane (experimente cu celule embrionare, avort) şi susţinerea actualului status-quo european, care spune că politicile familiale sunt de competenţa statelor membre, nu a autorităţilor europene. Au semnat această declaraţie Corina Ungureanu (parţial), Peter Costea şi Iulian Capsali (independenţi), Aurelian Pavelescu (PNŢCD), Florin Brabete (Partidul Verde), Ion Stan, Ştefan Bârgăoanu, Andrei Rosetti (toţi de la Partidul Noua Republică).
Pentru prima dată, Biserica Ortodoxă Română şi Conferinţa Episcopilor Catolici din România au avut fiecare câte o recomandare fermă legată de criteriile de vot, prin două comunicate emise înainte de alegeri. BOR şi-a îndemnat credincioşii să-i susţină pe „acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană”. Iar episcopii catolici au îndemnat la susţinerea candidaţilor care susţin, printre altele, şi „promovarea culturii vieţii, a familiei şi demnitatea ei”.
De ce nu votează românii pentru viaţă?
Totuşi, de ce românii nu au urmat aceste îndemnuri şi au preferat să dea votul lor tot partidelor de care se plâng toată ziua că sunt dezamăgiţi? Niciun program politic poziţionat pro-viaţă nu a reuşit să obţină măcar 1% din voturi. Iulian Capsali a obţinut 0,9%, Peter Costea 0,75%, iar Partidul Noua Republică , singura formaţiune politică românească pro-viaţă, a obţinut 0,27%.
În Franţa, Frontul Naţional condus de Marine LePen a câştigat un sfert din voturile electoratului la Europarlamentare. Mulţi din membrii partidului ei se plasează în apărarea valorilor familiei naturale şi au semnat o declaraţie în acest sens la alegerile locale de anul trecut. Prin contrast, socialiştiii preşedintelui Hollande au obţinut doar 14%. Probabil că au înţeles că acesta este răspunsul la atitudinea de a ignora milioanele de persoane ieşite în stradă în cadrul mişcării Manif pour tous pentru a protesta faţă de legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Deocamdată, însă, cei mai mulţi români nu cunosc o iotă din Raportul Lunacek şi consecinţele majore ale unui astfel de raport. Iar alţii, când le spui de posibilitatea apariţiei unei iniţiative de legiferare a căsătoriei între persoane de acelaşi sex, îţi spun: „La noi nu o să se întâmple niciodată aşa ceva”. Dar ei nu ştiu că, şi acolo unde „s-au întâmplat” astfel de lucruri, acestea nu s-au făcut prin votul majorităţii, ci prin mişcările politice inteligente ale unei minorităţi şi oportunismul unor politicieni-cheie. De Ştefania Armanca – Stiri pentru viata