Propunerile Civic Media in vederea recuperarii teritoriilor romanesti ocupate de URSS, dupa disolutia Ucrainei

Cu ocazia Zilei Libertatii Presei, Asociatia Civic Media a conferit, impreuna cu portalul Basarabia-Bucovina.Info, Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism dlui Vasile Ilica, in semn de omagiu pentru intreaga sa activitate in slujba adevarului, ca publicist si cercetator privind masacrele holocaustului bolsevic din nordul Bucovinei. Veteran de razboi, publicist, scriitor, cercetator asupra masacrelor antiromanesti din nordul Bucovinei si chiar martor direct al evenimentelor ce au culminat cu masacrul de la Fantana Alba, dl. col. (r). Vasile Ilica, devenit “persona non grata” in Ucraina la 88 de ani, a fost distins de Ziua Libertatii Presei 2014 cu Premiul “Mile Carpenisan”, pentru lupta sa neobosita in numele adevarului istoric. Dl. Vasile Ilica este martor direct al evenimentelor care au culminat cu masacrele de la Lunca si Fantana Alba din 1941 si un cercetator pasionat, meticulos si eficient asupra holocaustului bolsevic din nordul Bucovinei, cum il numeste chiar dansul in scrierile sale. In 2012, anul interdictiei, a facut publica o noua descoperire macabra, respectiv dovada unei alte crime in masa: sute de romani dar si ucrainieni, executati de NKVD, filiala ucraineana, dupa prima ocupatie a Bucovinei si aruncati intr-o groapa comuna in Cernauti inainte de venirea trupelor romane eliberatoare. Dl. Vasile Ilica, care banuieste ca acesta este motivul interdictiei sale, a descoperit chiar si lista cu numele victimelor ucise de NKVD, lista care ar trebui sa intre imediat in atentia Parchetului General al Romaniei, avand in vedere ca aceasta crima in masa s-a petrecut pe teritoriul Romaniei, asupra unor cetateni romani, se afirma de catre Civic Media.

In prezentarea asupra situatiei confratelui nostru de breasla, Civic Media a emis si cateva consideratii privind evolutia situatiei din Ucraina si datoria romanilor de a-si recupera teritoriile istorice ocupate de URSS. Le prezentam mai jos: Civic Media, asociatie infiintata in anul 2000 cu scopul de a contribui la apararea valorilor nationale prin intermediul mass-media si a actiunii civice directe si inteligente, devenind si o redutabila resursa de informatii si analize geopolitice, ca editor a numeroase volume de specialitate, profita de aceasta ocazie pentru a atrage atentia autoritatilor statului roman de azi, urmatoarele:

1. Actuala Ucraina va merge spre destramare in cel mai scurt timp, conform previziunilor si, momentan partial, a hartii intocmite de analistii Civic Media si prezentate in ziarul ZIUA inca de-acum 10 ani. Din cele doua state care vor rezulta, in cel cu pretentii de afiliere la structurile euro-atlantice, ponderea minoritatii romanesti – estimata la circa 600.000 de romani – va creste major, ca urmare a micsorarii populatiei ucrainene a noului stat creat. De asemenea, in aceeasi situatie se va afla minoritatea poloneza dar si cea rusa ramasa, si, cu un rol minor, cea maghiara. In noile conditii se impune ca statul roman sa faca tot ceea ce este posibil ca membrii comunitatii romanesti din Noua Ucraina – impreuna cu cei ai comunitatii poloneze, minoritate care apartine de un stat cu care impartasim numeroase deziderate europene si euro-atlantice – sa beneficieze de aceleasi drepturi de care beneficiaza minoritatea maghiara din Romania.

2. Prin preluarea sub control a Crimeii de catre Federatia Rusa, invocandu-se existenta unui act administrativ al fostei URSS, acum anulat sine-die, se creeaza premisa posibilitatii invocarii aceleiasi proceduri, ce-si va intra in legalitate dupa modelul deschis de precedentul Kosovo, si in cazul Insulei Serpilor, stravechi pamant romanesc si important punct geostrategic si geoeconomic la Marea Neagra, cedat fostei URSS, de asemenea, printr-un simplu act administrativ, respectiv un proces verbal (!), dar prezent in cadrul teritoriului national al Romaniei in urma Tratatului de la Paris din 1947.

3. Avand in vedere previzibila disolutie a statului ucrainean rezultat in urma disparitiei URSS, stat ex-sovietic cu care Romania a semnat un rusinos Tratat de baza in 1997, criticat adeseori de actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, dar niciodata denuntat, documentul in sine devine caduc si se auto-anuleaza de la sine, deschizandu-se astfel posibilitatea negocierii pe cale pasnica a revenirii tuturor teritoriilor romanesti ocupate de URSS – expresia administrativa a unui regim criminal blamat la nivel mondial – la tara mama, Romania.

Sursa: Ziaristi Online 

Comments (0)
Add Comment