Valeriu Gafencu, PRIGONIT in Romania, CANONIZAT in Basarabia

În timp ce în România muncenicii din temniţele comuniste nu sunt recunoscuţi ca atare de Biserica Ortodoxă şi memoria lor este prigonită de institiţiile statului, din cauza convingerilor lor legionare din tinereţe, în Basarabia se pare că există mai mult respect pentru “Sfinţii închisorilor”.

“De curând la cancelaria Comisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor bisericii ortodoxe din Moldova, a parvenit dosarul pentru ca ulterior să fie propus spre canonizare nevoitorul Valeriu Gafencu“, a declarat recent arhimandritul Ioan.

Ierarhul face parte din Mitropolia Chişinăului şi Întregii Moldove, biserică ce aparține de Patriarhia Moscovei. În cel de al doilea stat românesc mai funcţionează şi Mitropolia Basarabiei, aflată în componența Bisericii Ortodoxe Române.

În tot acest timp memoria “Sfântului închisorilor” este denigrată de autorităţile din România. Reamintim că lui Valeriu Gafencu i-a fost decernat titlul de cetăţean de onoare post-mortem al oraşului Târgu Ocna, unde a decedat, dar la presiunea politică a Institutului Elie Wiesel, aflat în subordinea guvernului, primarul PSD i-a retras diploma acestui mucenic întru Hristos.

Scurte repere biografice

Valeriu Gafencu a fost numit ”Sfântul închisorilor” de Nicolae Steinhardt. A fost unul din liderii Frățiilor de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare. A fost arestat în 1941 în timpul regimului antonescian și a rămas în închisoare până după venirea comuniștilor la putere. A murit de TBC în 18 februarie 1952 în închisoarea de la Târgu Ocna.

S-a născut pe data de 24 ianurie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia. A urmat școala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice. Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde și-a sfârșit viața nu se știe când.

Se înscrie la facultatea de Drept. Devine membru și mai târziu lider în Frățiile de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare. În 1941, când au fost scoase în afara legii Frățiile de Cruce, acesta a fost arestat și închis la Aiud, a prins instaurarea regimului comunist. Odată cu venirea comuniștilor la putere, deținuții legionari au fost tratați mai dur și supuși torturii.

Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și mama lui Valeriu în colonia de muncă de la Galda

Astfel, și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.

La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: “Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște”. A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul, după care a decedat. Cadavrul lui a fost aruncat într-o groapă comună, cum se proceda cu rămășițele tuturor deținuților politici.

Valeriu Gafencu și mama sa

Face parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată.

Deși a ajuns la un nivel de trăire creștină foarte înalt, Valeriu Gafencu, nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română după 1989. În septembrie 2011 o echipă de arheologi a făcut săpături la Târgu Ocna, în locul unde se află groapa comună, pentru a găsi oasele ”Sfântului închisorilor”. Deși au fost descoperiți 11 morți, rămășițele lui Valeriu Gafencu au rămas nedescoperite până la încetarea săpăturilor. Sursa: FrontPress.ro

Trăiesc Flămând (poezie scrisă de Valeriu Gafencu)

Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie, Frumoasã ca un crin din Paradis, Potirul florii e mereu deschis Si plin cu lacrimi si cu apã vie, Potirul florii e o’mpãrãtie. Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi, Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi, Cu hotii în acelasi cimitir. Cãci crezul pentru care m’am jertfit, Cerea o viatã grea, o moarte de martir. Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã Si’n clocot de mânie ura-si varsã, Potirul lacrimilor se revarsã Si-mi primeneste sufletul de zgurã, Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.