Sud-estul Ucrainei este framantat de ciocniri intre trupele ucrainene si separatisti, dupa ce presedintele interimar Oleksandr Turcinov a decretat inceperea unei operatiuni anti-teroriste pentru a elimina riscul de federalizare a tarii sau chiar de rupere.
In mai multe puncte ale regiunii trupele ucrainene trebuiau sa intervina „intr-o maniera responsabila si echilibrata”, insa la fata locului operatiunea s-a transformat in ciocniri cu fortele de aparare, pro-ruse. Mai multe vehicule blindate si-au facut aparitia in estul tarii, iar ministrul de Externe de la Kiev a confirmat ca sase dintre ele au fost preluate de separatistii pro-rusi.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anuntat ca s-a decis asupra unui „pachet de noi masuri militare pentru a intari apararea noastra colectiva si a demonstra forta solidaritatii aliatilor. Vom avea mai multe avioane in aer, mai multe vase pe mare si mai multa pregatire pe teren”.
Cat despre o eventuala implicare militara a Romaniei, presedintele Traian Basescu a declarat ca, in caz de conflict, Romania nu se va implica militar decat pentru un partener NATO.
Ziare.com v-a prezentat evolutia evenimentelor explozive din Ucraina minut cu minut:
17:54 – Cancelarul german Angela Merkel i-a atras atentia presedintelui Vladimir Putin, intr-o conversatie telefonica, asupra faptului ca tara sa detine responsabilitatea pentru a calma situatia de la granita Ucrainei, a declarat purtatorul de cuvant al Cancelariei pentru AP.
17:47 – Ministerul roman al Afacerilor Externe a transmis, printr-un comunicat remis redactieiZiare.com, ca ia nota cu ingrijorare de demersurile intreprinse joi la Tiraspol pentru recunoasterea independentei regiunii transnistrene si alaturarea acesteia la Federatia Rusa.
17:34 – Vicepremierul de la Chisinau, Eugen Carpov, denunta „propaganda” ce genereaza tensiuni in Transnistria si sustine ca exista grupuri de la Tiraspol si de la Moscova care doresc regiunea separatista din estul Moldovei sa urmeze acelasi traseu ca Peninsula Crimeea, transmite Radio Free Europa.
17:24 – Localnicii din Slaviansk depun flori pe blindatele ucrainene trimise in regiune. Mai multe astfel de vehicule au fost trimise, miercuri, in estul tarii pentru a face fata fortelor ruse.
17:00 – Ambasada Ucrainei in Romania a transmis un comunicat in care acuza Rusia ca a trecut „la o doua etapa” a razboiului din Ucraina, dupa ce luna trecuta a anexat Crimeea.
„Urmeaza aceiasi pasi ca si in Crimeea. Mai intai mobilizeaza militari profesionisti si mercenari pe teritoriul ucrainean, apoi ii platesc pe separatistii si pe infractorii din zona ca sa pozeze in ‘forte pro-ruse’, dupa care fac in asa fel incat sa para ca acest conflict vine de undeva din interior”, se arata in documentul remis de ambasada redactiei Ziare.com.
De asemenea, reprezentantii Ambasadei spuns ca Ucraina se va opune si ca nu va permite fortelor platite de rusi sa bage spaima in ucrainenii din regiune. „Populatia din estul tarii este speriata de strainii in uniforme verzi”, se arata in document.
16:39 – Serviciile secrete ucrainene sustin ca agentii rusi care actioneaza in prezent in Ucraina sunt aceiasi care au actionat si in Crimeea, transmite AFP.
Vitali Naida, purtatorul de cuvant al serviciilor speciale ucrainene a declarat ca acest lucru a fost stabilit in baza comunicatiilor lor si ca acestia au fost pusi de Moscova sa destabilizeze situatia in regiune.
16:35 – Ministrul ucrainean al Apararii a confirmat ca „sabotorii rusi” au capturat cele sase vehicule blindate trimise in estul tarii, in orasul Kramatorsk, transmite Interfax, citat de Kyiv Post.
16:30 – AFP face o scurta trecere in revista a evenimentelor care vor avea loc vineri la Geneva, unde se vor purta discutii intre reprezentantii Uniunii Europene, Statele Unite, Ucrainei si Rusiei. Este prima oara cand cele patru parti se aduna la un loc pentru discutii.
Secretarul de stat american John Kerry va discuta cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, cu omologul ucrainean al acestuia, Andri Descitia, dar si cu sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton.
16:12 – Mesajele de pe pancartele separatistilor din Donetk sunt extrem de critice la adresa Occidentului. „Statele Unite ucid estul Ucrainei”, „La naiba cu UE si SUA” sau „SUA si UE, jos mainile de pe estul Ucrainei” sunt cateva dintre ele.
-„Sustineti formarea Republicii Independente Donetk?”;
-„Din ce stat credeti ca ar trebui sa faca parte Republica Donetk: Ucraina sau Federatia Rusa?”.
Comisia Centrala Electorala din regiune a stabilit deja care vor fi cladirile in care vor fi amenajate sectiile de votare si a inceput deja intocmirea listelor electorale.
15:45 – Presedintele roman Traian Basescu sustine ca NATO este singura solutie de securitate pentru Republica Moldova, stat neutru, dar care are un conflict inghetat pe teritoriul sau. In caz de conflict, Romania nu se va implica militar decat pentru un partener NATO, a afirmat Basescuintr-un interviu pentru Publika.md.
„Daca se confirma ca Moscova este implicata in atentatele la securitatea Estului Ucrainei, UE ar trebui sa treaca la faza a treia a sanctiunilor – incetarea oricarui import de gaze din Federatia Rusa, incetarea oricarei relatii politice, inghetarea activelor. Este exclus un razboi„, a afirmat acesta.
15:35 – Aproximativ 60 de soldati aflati in vehiculele blindate ale armatei ucrainene trimise la Kramatorsk au trecut de partea fortelor de auto-aparare.
MIG versus F 16, cine castiga? E armata Rusiei de neinfruntat? Interviu cu analistul Marius Zgurean
15:19 – Kievul sustine ca steagurile ruse arborate pe vehiculelele blindate ale armatei ucrainene sunt o tactica de gherila si au ca scop inducerea in eroare. Liderul partidului Batkivscina, Serghei Sobolev, a declarat ca „foarte curand, in doua-trei ore, aceasta manevra va fi dezvaluita si veti intelege ca a fost de fapt o reusita a unitatilor noastre”.
15:14 – Fortele de auto-aparare din Slaviansk au anuntat ca se duc lupte la punctele de control, intre separatisti si persoane inarmate necunoscute.
14:46 – NATO ia masuri imediate de intarire a prezentei in Estul Europei.
Secretarul general al aliantei, Anders Fogh Rasmussen, a anuntat ca s-a decis asupra unui „pachet de noi masuri militare pentru a intari apararea noastra colectiva si a demonstra forta solidaritatii aliatilor. Vom avea mai multe avioane in aer, mai multe vase pe mare si mai multa pregatire pe teren. Spre exemplu, avioanele de patrulare aeriana vor avea mai multe iesiri deasupra regiunii baltice.
Vasele aliate se vor deplasa in marea Baltica, Mediterana si in alte locuri, unde e nevoie. Personalul militar din natiunile aliate va fi detasat pentru a spori pregatirea noastra, antrenamentele si exercitiile. Planurile noastre de aparare vor fi revizuite si reintarite”.
14:36 – Persoane necunoscute au blocat o ruta feroviara importanta, intre orasul Kramatorsk si Drujkova, a anuntat departamentul cailor ferate din Donetk. 26 de trenuri de pasageri pe rute de lunga distanta si 28 de trenuri de navetisti circula zilnic pe aici. Calea ferata ofera o legatura importanta intre regiunea sud-estica Donetk, industrializata si puternic populata, si orasul Harkov.
14:10 – Peste 50 de vehicule militare blindate se indreapta spre Donetk, anunta separatistii. Este vorba despre vehicule de lupta, camioane pentru transportul trupelor si alte tipuri de vehicule. Separatistii se declara pregatiti sa le opreasca inaintarea in oras.
13:49 – Washingtonul a anuntat ca vicepresedintele Joe Biden se deplaseaza la Kiev la 22 aprilie, pentru a sustine autoritatile ucrainene si a discuta securitatea economica a tarii.
13:24 – Framantarile din Ucraina dau curaj si altor separatisti. Reprezentantii Consiliului Suprem al Transnistriei au cerut presedintelui rus Vladimir Putin sa recunoasca independenta regiunii separatiste. Liderul comisiei parlamentare din Parlamentul transnistrean pentru politica externa si afaceri internationale, Serghei Ceban, a spus marti ca recunoasterea independentei regiunii este principalul scop al parlamentarilor.
Transnistria ii cere lui Putin sa-i recunoasca independenta
13:18 – Regiunea ucraineana Odessa s-a declarat independenta. „Incepand cu aceasta zi,regiunea Odessa se numeste Republica Populara Odessa, unde puterea apartine numai oamenilor catre traiesc aici. Maine la ora 16.00, Odessa se va opri in loc! Literalmente! Sarcina voastra, la momentul indicat, este sa va opriti, fie ca sunteti in masina sau pietoni, sau pe trecerea de pietoni. Creati cat mai multe ambuteiaje in oras”, se arata pe website-ul miscarii anti-Maidan din Odessa, citat de Russia Today.
13:12 – NATO considera ca Rusia trebuie sa anuleze anexarea Crimeii. Adjunctul secretarului general al NATO pentru Diplomatie Publica, Kolinda Grabar-Kitarovic, a declarat, pentru Digi24, ca Moscova agita spiritele in tara vecina.
„Cerem Rusiei sa nu mai intretina aceasta criza, sa-si retraga trupele pe care le-a comasat de-a lungul frontierei cu Ucraina si la periferia estica a Aliantei, sa nu se mai amestece in problemele interne ale Ucrainei, sa nu-i mai sustina pe oamenii care au preluat controlul cladirilor guvernamentale din estul si sud-estul Ucrainei. De aseamenea, sa anuleze procesul de anexare a Crimeei, referendumul ilegal care a dus la anexarea ilegala si care nu poate fi acceptata”, a spus aceasta.
13:09 – Ministrul ucrainean al Apararii se va deplasa la Kramatorsk pentru a clarifica situatia trupelor si vehiculelor armate ce ar fi ajuns la separatisti.
12:48 – Ministerul ucrainean de Interne promite un raspuns dur separatistilor care au rapit doi soldati ucraineni in estul Ucrainei. Un ofiter si un soldat au fost rapiti in timp ce se aflau pe marginea unui drum in orasul Krasni Luh, in provincia Luhansk.
12:43 – Jurnalistii prezenti la Donetk relateaza ca avioane militare survoleaza orasul.
12:30 – O coloana de vehicule blindate care arborau steagul rusesc a intrat in orasul Slaviansk din estul Ucrainei, venind dinspre Kramatorsk. Exista rapoarte contradictorii cu privire la vehicule: unele sustin ca soldatii ucraineni aflati in acestea au trecut de partea rebelilor, altele ca separatistii i-au atacat pe ucraineni si au preluat conducerea masinilor.
12:20 – Separatistii din Donetk au anuntat ca militarii ucraineni se pregatesc sa „curete” orasul si regiunea.
12:15 – Cel putin patru persoane au murit si alte doua au fost ranite, marti, cand trupele ucrainene au patruns in forta intr-un aerodrom militar din orasul estic Kramatorsk, a anuntat un purtator de cuvant al militiilor locale de auto-aparare.
„Sunt patru morti si doi raniti la aerodrom. Sunt toti dintre membrii nostri”, a spus acesta. De partea trupelor guvernamentale nu s-au inregistrat victime.
Sud-estul Ucrainei este framantat, de cateva saptamani, de miscari separatiste.
Presedintele interimar al Ucrainei, Oleksander Turcinov, a anuntat, marti dimineata, inceperea unei operatiuni militare in nordul regiunii Donetk, unde au loc manifestatii pro-ruse. „Va avea loc in etape, intr-o maniera responsabila si echilibrata. Principalul scop este protejarea oamenilor”, a spus Turcinov in Parlament.
Ucrainenii sustin ca miscarile din Luhansk, Donetk si Harkov sunt orchestrate de Moscova pentru a sparge tara.
Ucraina fierbe iar: Premierul acuza Rusia ca planuieste o alta incursiune militara in est
La Donetk, legislatorii au proclamat Republica Populara Donetk, au programat un referendum pentru alipirea la Rusia la 11 mai si au cerut presedintelui Vladimir Putin sa trimita pacificatori.
Noi violente in Ucraina: Protestatarii pro-rusi au luat cu asalt cladiri guvernamentale
Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, l-a acuzat pe presedintele rus Vladimir Putin ca „a ordonat si a platit pentru un nou val de revolte separatiste in estul tarii”.
Separatism in Ucraina: O noua republica pe harta tarii
Noul val de revolte survine la cateva saptamani dupa ce Rusia a anexat peninsula ucraineana Crimeea, dupa inlaturarea de la putere a presedintelui pro-rus Viktor Ianukovici. Moscova are cel putin 40.000 de soldati la granita Ucrainei.
sursa: Ziare.com