Actorul Dragoş Pâslaru, cunoscut de foarte mulţi pentru rolul Horia Sima din filmul “Drumeţ în calea lupilor”, a decis să se retragă la mânăstire imediat după Mineriadă când a fost bătut de mineri. Dragoş Pâslaru, acum în vârstă de 63 de ani, este călugărul Valerian şi îşi duce viaţa în munţi, în Schitul Pătrunsa din Judeţul Vâlcea.
Într-un interviu pentru “Ziarul Lumina“, monahul vorbeşte despre relaţia cu Dumnezeu şi despre cum ruperea de lumea laică şi traiul în pustietate sunt mai grele decât provocările de zi cu zi ale oamenilor obişnuiţi.
Întrebat dacă păcatele l-au copleşit şi în pustietate, călugărul a răspuns:
“Cum să nu, tot timpul, dar nu copleşit… Dumnezeu ţi le-arată, îţi vezi toate păcatele şi-atunci există pericolul de a te zdrobi. Cea mai mare înşelare la pustie, cred eu, este această trufie de a fi la pustie: uite, domle, eu sunt pustnic, eu stau aicea – mândria aceasta!”, spune călugărul Valerian.
“Încă o dată: pustia te pune faţă-n faţă cu tine însuţi, cu ceea ce eşti, cu neputinţele tale, cu neştiinţa ta, cu absenţa lui Dumnezeu, şi nu pentru că Dumnezeu ar fi depărtat de tine, ci pentru că tu te-ndepărtezi de El”, adaugă el.
Dumnezeu şi când te pedepseşte, în pedeapsa Lui simţi o bucurie, pentru că nu este nimic altceva decât o eliberare. – Valerian Pâslaru.
Fostul actor este împăcat cu viaţa pe care o duce de peste 20 de ani şi spune că, “dacă mi se-ntâmplă ceva rău, ceva ce nu-mi convine, este numai din cauza păcatelor mele şi mersului meu aiurea”.
Ei L-AU CĂLCAT ÎN PICIOARE, el a înţeles că e un SEMN DIVIN
Părintele Valerian este întrebat şi de episodul din anii 90 când minerii au crezut că este legionar deoarece a jucat magistral rolul lui Horia Sima, si a fost bătut bestial, lasându-l aproape fără suflare.
“Nu ştiu dacă se cade să amintim un moment mai trist din viaţa dumneavoastră, pe când vă aflaţi încă în lume… N-a fost trist, soră Mariana, eu spun că Dumnezeu a trimis lucrul acela ca să pot plăti o parte din păcatele grele pe care le-aveam, şi atunci mi-a dat o astfel de trăire. Personal, mie mi-a servit această experienţă extraordinar de mult. De ce? În primul rând, pentru că nu am fugit în faţa primejdiei, am stat să o primesc… (Tace părintele, iar mâna îi lunecă pe metanier.) Doar mi-am înălţat ochii… şi-atunci am văzut crucea de pe bisericuţa „Sfânta Ana“ de la Colţea. Nu am văzut crucea şi-am zis: „Sunt salvat“, nu! A fost ceva fără gând, fără cuvânt. Am văzut crucea şi m-am bucurat enorm, atât! Ceea ce s-a declanşat în fiinţa mea (a urmat un nou moment de tăcere)… nu poate fi redat în cuvinte. Trebuie să vă spun că neamul meu este legat fundamental de Sfânta Cruce. Unul dintre bunici a fost preot, un preot excepţional, care a înălţat nouă biserici, şapte le-a refăcut şi două le-a ridicat de la temelie. Ultima dintre ele a fost ridicată în plină prigoană comunistă, în Craiova, în cartierul muncitoresc Rovine, iar hramul acesteia este „Ziua Crucii“. Bunicul meu preot s-a mutat la Domnul la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci! Deci a fost mila lui Dumnezeu, au fost rugăciunile lui. Vedeţi, ce minunat! Semnul Sfintei Cruci, puterea Crucii! Şi-atunci, suntem legaţi foarte tare de această Cruce, care m-a salvat… prin bunicul, nu ştiu. Tainele lui Dumnezeu…”
Sursa foto: Ziarul Lumina via Expres Magazin