Tăcerea de la Chişinău nu e nici diplomatică, nici liniştitoare, pentru că Republica Moldova nu are nicio şansă să se apere împotriva colosului rusesc de una singură. Despre sprijinul din afară să nu ne facem iluzii, s-a bazat şi Ucraina pe el şi a rămas fără Crimeea şi cine ştie ce mai urmează. Fără să fim apocaliptici, singura şansă a Republicii Moldova este să aleagă braţele României. Altfel, la Chişinău se va vorbi în curând doar rusa.
Reunificarea trebuia făcută mai demult, înainte ca lucrurile să se agraveze. Acum, Republica Moldova ar fi fost în siguranţă. Sper ca măcar în al doisprezecelea ceas clasa politică de la Chişinău să-şi dea seama că nu îşi poate apăra o suveranitate conjuncturală în faţa avansului rusesc care va cuprinde Transnistria până la sfârşitul lunii martie. Reunificarea cu România nu trebuie făcută în principiu sau într-un viitor oarecare, ci trebuie făcută cât mai repede, dacă locuitorii acestui al doilea stat românesc mai doresc să mai aibă viitor. Lecţia Ucrainei ar trebui să fie ultimativă pentru decidenţii de la Chişinău, ca şi întreaga istorie a Basarabiei.
O mutare rapidă a Republicii Moldova în această perioadă ar primi acceptul tacit sau chiar suportul fără rezerve al Occidentului care vede cum Rusia se extinde fără oprelişti pentru a ocupa graniţele fostului URSS. Atragerea Transnistriei în acest joc este dovada cumplită a faptului că Rusia nu se va opri. Mai sunt şi alte zone din Republica Moldova care sunt controlate de separatişti, ele vor urma drumul Transnistriei. Cu ce va opri Chişinăul dezmembrarea teritoriului său, dacă nu a fost în stare să o facă nici până acum? În Republica Moldova a început de altfel o campanie de promovare a Unirii, făcută de asociaţiile care au luptat şi până acum pentru acest ideal. Va fi sensibilă clasa politică de la Chişinău la dezideratul naţional sau la alte îndemnuri dinspre Răsărit?
Există momente istorice în care trebuie să îndrăzneşti şi să iei decizii capitale a căror ratare va avea consecinţe ireparabile ulterior. Acesta este un astfel de moment unic pentru Republica Moldova, care poate alege între reunificarea cu România, aşa cum orice logică istorică şi naturală o presupune, sau reunificarea cu URSS-ul renăscut. Puterea acestei decizii se află însă în mâinile celor de acolo. Un pod se construieşte de pe ambele maluri. Dinspre partea noastră de Prut, este evident că braţele sunt deschise, atât la nivel politic, cât şi la nivelul opiniei publice, favorabile covârşitor pentru reunificare. Dar cealaltă parte a podului este în aşteptare. Sper numai să nu devină şi aceasta o ocazie ratată a istoriei românilor, despre care să vorbim peste ani ca despre ceea ce ar fi putut să fie. Ar fi prea trist, pentru că situaţia de acum, când toţi sorţii sunt prielnici, nu se va mai repeta poate niciodată… De Bogdan Diaconu – Adevarul