Foarte interesant este de analizat personajul Mihai Mohaci. Cine este acest personaj? O intrebare banală în condițiile în care atunci când a ieșit în calea protestatarilor care militau impotriva proiectului de la Roșia Montană, nu a fost recunoscut de protestatari. Cu toții ne intrebam cine este. Acest lucru rezultând din faptul ca la numirea prefectului cetățenii județului nu contează. Dar trecem peste asta și vedem că, acolo sus, există un Dumnezeu și anume, fostul prefect în toamnă susținea că a fost agresat de protestatari. Un fals care acum a fost răsplătit, se pare că Dumnezeu mai lucrează și înainte de judecata de apoi, avand în vedere că în momentul întâlnirii cu protestatarii a cerut polițiștilor să ne legitimeze, să primim amendă pentru faptul că am iesit în stradă, dovedind că ne pasă de țara noastră, sperând că o putem scoate din ghearele compromisurilor politice.
Astazi un alt prefect necunoscut X, îl înlocuieste pe fostul prefect necunoscut Y. Noul prefect nu reprezintă populația etnică a județului Brașov. Un ochi râde pentru prăbușirea domnului Mohaci, dar unul plânge pentru scopurile și ideologia noului prefect. Lansăm pentru domnul Mohaci o invitație la proteste pentru „recuperarea” postului pierdut în avalanșa deciziilor impuse de ciuma roșie căzută peste țară.
Alex Belciu