Doctor în filosofie, profesor universitar, gazetar. S-a născut la 16 iunie 1890 în Brăila, într-o familie modestă, cu rădăcini ţărăneşti. A urmat liceul “Nicolae Bălcescu” din oraşul natal, după care studiază la Universitatea din Bucureşti şi apoi în străinătate, la Universitatea din München şi la cea din Viena.
Profesor universitar, conferenţiar, ideolog şi doctrinar al Mişcării Legionare; filozof de tip socratic, mare om de cultură. A condus împreună cu Gheorghe Racoveanu revista teologică ”Predania”, a fost Directorul ziarului “Cuvântul” (publicaţie de aleasă ţinută intelectuală în paginile căreia s-au reunit numele celor mai ilustre personalităţi legionare în frunte cu Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Gheorghe Racoveanu, Dragoş Protopopescu), a îngrijit apariţia revistei “Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială“ ş.a.
Profesorul Nae Ionescu a fost asasinat prin otrăvire la 15 Martie 1940. Scăpat cu viaţă din lagărul de la Miercurea Ciuc (în timpul sângeroasei prigoane împotriva Mişcării Legionare din 1938-1940) şi aflat cu domiciliu obligatoriu păzit, agentul de politie care-l păzea a fost pus din ordinul camarilei să-i schimbe prafurile pe care le avea pe masă şi le lua contra durerilor de inimă, cu prafuri otrăvite.
A mai semnat si cu pseudonimul CALICLES.
sursa: MiscareaLegionara.info
” Filosofia si filosofarea ar trebui sa fie unul si acelasi lucru. Si, cu toate acestea, au ajuns sa fie doua lucruri distincte unul de altul, filosofarea ramânând pentru toata lumea un fel de atitudine spirituala în încercarea omului de împacare cu sine însusi, iar filosofia devenind un obiect de studiu. „
„În constituţiunea noastră se spune: religia dominantă este religia creştină ortodoxă. Şi, mai departe: libertatea cultului este absolut îngăduită. Se face însă o restricţiune: nu este admis prozelitismul; adică, nu este îngăduit, pe teritoriul ţării româneşti, nici un fel de activitate care ar avea de scop să întoarcă pe oameni de la credinţa ce o aveau, să-i câştige pentru o altă credinţă. Adică, sunt credinţe cari umblă după prozelitism şi sunt credinţe cari nu umblă după prozelitism.
De fapt, această prevedere a constituţiunii este o apărare a ortodoxiei. De ce? Foarte simplu: fiindcă ortodoxia este o credinţă care nu umblă după prozeliţi, nu simte nevoia de a face pe toată lumea ortodoxă; este o credinţă care-şi găseşte raţiunea de a fi în fiecare dintre indivizi. Dar aceasta însemnează că sunt alte religiuni, cari nu-şi găsesc această raţiune de a fi numai în potenţarea vieţii individuale respective, ci zic: trebuie să-i fericim şi pe ceilalţi, să le dăm credinţa noastră!”