Iată că supozițiile sunt susținute de fapte evidente ce se leagă tot mai mult. Rusia se apropie de granița de est a României și Europei, „prin capul de pod” numit Crimeea, de unde își va croi un culoar spre Transnistria și R. Moldova, apoi va continua! Moscova lucrează prin încurajarea extremiștilor maghiari, care militează fățiș pentru independența și apoi alipirea Transilvaniei la Ungaria, care mai departe să se reorienteze către Eurasia – Rusia și astfel să se desprindă inclusiv de Europa.
Liderul partidului extremist Jobbik, Vona Gabor, a făcut de curând o vizită la Moscova, la invitația lui Alexandr Dughin. Vona Gabor a susținut aici o prelegere la Universitatea de Stat “Lomonosov” din Moscova.
După ce s-a întors de la Moscova, Vona a participat la celebrul miting cu scandal al secuilor de la Târgu Mureș. Legătura este mai mult decât flagrantă!
Cine susține și are legătură (probabil ?) cu separatismul maghiar în Transilvania? Kremlinul!!!!
La Universitatea “Lomonosov” din Moscova, Vona Gabor a afirmat că:
“Statele Unite ale Americii este un experiment european deformat”, că Uniunea Europeană este “o organizație trădătoare” și că, de fapt, Rusia este “mult mai europeană, pentru că ea păstrează traditia, mai degrabă decât venerează banii si cultura de masă“.
Vona Gabor:
“Promisiunile UE au fost minciuni, nu am câștigat mai multă libertate de la aderarea la Uniunea Europeană, în schimb au luat piețele noastre, fabricile noastre și au umplut rafturile magazinelor noastre cu gunoi vestic”
Liderul Jobbik afirmă că în câțiva ani, țara sa va trebui să aleagă:
“Ori va rămâne lipită de UE, ori va adera la Uniunea Eurasiatică, ori va rămâne independentă“.
Trebuie să subliniem din capul locului, că Liderul Jobbik, a fost subiectul unei anchete speciale a Parlamentului Ungar, acum câțiva ani, pentru primire de fonduri ilegale / ilicite, din partea Federației Ruse, fonduri care ar fi fost utilizate în acțiuni și activități iredentiste pe teritoriile altor state din jurul Ungariei și există de asemeni un dosar și în România, instrumentat de serviciile speciale românești, pe tema finanțării activității lui pe teritoriul României tot de către Federația Rusă.
Vona Gabor – „mândru” la intrarea în Mausoleul LENIN!
După natura sprijinului cât mai ales a direcției și viziunii geopolitice din care vine acest sprijin putem concluziona ca în inima României se coace destrămarea și reorientarea nu numai a României ci și a unei părți din Europa spre Eurasia/Rusia.
Oare câți dintre cei implicați (masa de manevră a Moscovei) etnici unguri din România cât și cetățeni unguri, știu spre ce se îndreaptă și ce riscă?
„Masa de manevră” deranjata de steagul României și Uniunii Europene / Targu Mures -martie 2014
Cu toate neajunsurile si provocările la care sunt supuși, există secui din Covasna care sunt tranșanți:
“Cei din Ungaria să ne lase pe noi în pace, să rămână în casa lor”
Bidiga Iosif, secui din județul Covasna, a comentat, la JOCURI DE PUTERE, (REALITATEA.NET) protestele de luni din Târgu Mureș. “Pe mine nu mă interesează autonomia și steagul secuiesc”, a spus Bidiga Iosif.
“Pe mine nu mă interesează autonomia și steagul secuiesc. Am trăit și fără autonomie până acum. Mă interesează un singur lucru: vreau să trăiesc într-un stat de drept în care legile, constituția și drepturile fundamentale ale omului sunt respectate. Ne interesează soarta tineretului, copiilor mei. Ce va fi cu această țară? Indiferent ce limbă vorbește, ce culoare ai”, a spus Bidiga.
“Ar fi bine, după părerea mea, ca cei din Ungaria să rămână acasă, în casa lor. Să ne lase pe noi în pace. Noi, maghiarii și românii din România, trebuie să rezolvăm problemele noastre. Ei vor altfel, dar pe noi nu ne interesează”, a mai declarat Bidiga.
Bidiga a spus că nu a participat la proteste: “Eu nu mă duc că nu sunt nici copilul UDMR, nici sluga UDMR. Nu execut ordinul UDMR”.
de Dorian Theodor RBN Press