Zilele acestea, la sud-vest de Constanţa, în afara apelor teritoriale ale României va avea loc un exerciţiu militar naval în Marea Neagră. Flota bulgară va participa cu fregata Drazki, care va acţiona alături de trei nave româneşti şi de distrugătorul american USS Truxtun. Obiectivul exerciţiului este creşterea cooperării flotelor ţărilor membre ale NATO, precum şi a pregătirii echipajelor navelor. În planul de acţiune au fost incluse exerciţii de comunicare pentru transfer de date cu privire la situaţia maritimă şi subacvatică.
Pe de altă parte, încă de acum câteva zile, Primăriile şi Consiliul Judeţean din judeţul Suceava au primit instrucţiuni conform cărora trebuie să întocmească, până pe 14 martie, planul de mobilizare şi proiectul bugetului de război solicitate de Guvern. Autorităţile din judeţ vor analiza toate aspectele acestui plan, de la starea adăposturilor până la aprovizionarea cu alimente şi utilităţi. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor , a declarat joia trecută că aceste acţiuni „nu au neapărat legătură”cu situaţia din Ucraina, dar că “e bine să fim pregătiţi”. Aceleşi cerinţe de pregătire le-au primit şi autorităţile din judeţul Botoşani. Sursa:FrontPress.ro