Pana cand? Scandarea numelui tarii INTERZISA pe stadioanele din Romania

În seara de 8 martie 2014 am asistat la încă un moment incredibil, care a demonstrat că în România s-a instaurat o adevărată dictatură a minorităţilor naţionale şi că pe stadioanele din ţara noastră este interzis să scandezi “România”, pentru că astfel “provoci” elementele alogene.

Dar cum rămâne cu faptul că aceste elemente alogene huiduie imnul naţional, zbiară pe patinoare “Ria, Ria Hungaria”, cântă aşa-zisul “imn secuiesc”, scuipă şi înjură jucătorii de hochei români care flutură steagul naţional pe un patinoar din România, aduc jigniri întregului popor român scandând “rahaţi de olahi” şi ameninţă cu moartea cetăţeni ai acestei ţări doar pentru că sunt de naţionalitate română?

În acest al doilea caz, toată lumea dă din umeri, zâmbeşte frumos şi spune că nu s-a întâmplat nimic, pentru că nu putem supăra “naţiunile conlocuitoare”. În schimb, la meciul de fotbal dintre Steaua şi CFR Cluj, din data de 8 martie 2014, atunci când galeria bucureşteană a început să scandeze « Afară, afară cu ungurii din ţară ! », arbitrul partidei, Cristi Balaj (după comportament, mai degrabă, Balasz) a decis întreruperea temporară a partidei şi l-a trimis pe căpitanul roş-albaştilor, Mihai Pintilii, să transmită ultraşilor stelişti că dacă nu încetează cu scandările va întrerupe definitiv meciul şi Steaua ar putea pierde cele trei puncte la masa verde.

Mai grav este faptul că suporterilor bucureşteni li s-a interzis să scandeze chiar şi numele ţării noastre, “România”, această scandare fiind considerată “provocatoare”. Mai mult decât atât, centralul partidei nu a luat nicio măsură când suporterii de etnie maghiară din tribune au huiduit numele “România” scandat de stelişti. Deci, nu avem voie să scandăm numele ţării noastre, însă li se permite tuturor alogenilor să îşi bată joc de ea.

În concluzie, după ce suntem forţaţi să asistăm neputincioşi la epurarea etnică a românilor din Harghita şi Covasna, după ce trebuie să acceptăm că un partid constituit ilegal, pe criterii etnice, se află la guvernarea României aproape neîntrerupt în ultimii 20 de ani şi după ce enclavizarea judeţelor Harghita şi Covasna a devenit un fapt, acum ni se interzice să mai scandăm numele patriei noastre în capitala Ardealului. Până când ? De Octavian Lixeanu pentru FrontPress.ro

Comments (0)
Add Comment