O pilda cu un stup de albine

Citindu-i fiului meu dintr-o carte de povestiri istorice din istoria neamului o serie de istorioare, una din ele mi-a atras atentia in mod deosebit. Si numele ei este exact cel de sus. Dar sa vedem despre ce este vorba….In vremea domnitorului Bogdan Voda al Moldovei, un domnitor care isi dorea ca sa infloreasca Moldova, sa se zideasca cladiri, case si hanuri si sa sporeasca satele si orasele, iar pe tarani ii sfatuia sa cultive cat mai bine ogoarele, ca sa dea roada bogata si tot omul sa traiasca imbelsugat-hanul tatarilor l-a trimis in solie pe fratele sau Mirza, cu un mesaj plin de trufie si indrazneala. Acesta infatisindu-se domnitorului a grait catre el:

– Fratele meu hanul, este stapanul lumii. Supune-i-te fara cartire si da-i tot ce-ti cere: grane, turme de oi, cirezi de vite, sute de robi, mii de putini cu miere si ceara!!!

Bogdan Voda l-a privit cu mahnire si a intrebat:

– Cu ce drept vrea hanul sa ne fure hrana?

-Cu dreptul celui mai tare. Daca nu te supui, te luam rob si pe tine si iti pirjolim tara. Nu te temi?

-Hmmmmmm, a spus Bogdan Voda. Ati cerut cumva miere de albine?

-Da, am cerut, spuse han tatarul cu ingamfare.

– Dar stiti voi cum se aduna mierea din flori?

-Da stim. Dar noua nu ne place sa muncim, ne place numai mierea, ca-i dulce, adauga tatarul.

-Ehei, solule, te invit in prisaca sa-ti arat ceva. Si au mers in prisaca domneasca, in fata unui stup. In fata stupului se afla un soarece mort, invelit in ceara. Mirza nu prea avea chef de pilde, dar, sol fiind, trebuia sa se poarte cum ii cere gazda.

-Bogdan continua:- Vezi solule, soarecele acesta este de o suta de cori mai mare ca o albina. A venit cu semetie, ca un tilhar, sa sterpeleasca miere dintr-un stup sis a se ghiftuiasca pe nedrept cu dulceata ei.Albinele, desi micute, nu s-au infricosat…s-au unit intre ele si au tabarit asupra hotului…L-au intepat cu acele lor veninoase, incit acum zace mort in fata ta. Si ca sa nu miroasa a hoit sis a otraveasca stupul, l-au invelit in ceara. Vezi, solule?

-Mda grai solul.

-Apoi sa stii , solule, ca noi am invatat de la albine sa ne aparam tara de navalitori…Noi iubim pe toti oamenii si-i primim ca pe niste frati, cu bratele deschise .Ii ajutam la nevoie si strimtorare.Insa , daca vin cu gind rau, il vom imbraca pe dusman in giulgiu, ca pe soarecele din stup.Asa sa-i spui fratelui tau hanul.

Fratele hanului, a plecat capul in jos, a tacut si si-a luat talpasita.Si cit a domnit Bogdan voda, picior de tatar nu a calcat pamintul sfint al Moldovei.

Aceasta plilda am scris-o spre trezirea acelor romani care dorm un somn adinc, acel somn al constiintei si care zac in acea stare de indolenta , ignoranta si nepasare fata de ce se intimpla cu noi ca popor astazi.Nu este un strigat de razboi, nu este o instigare la stiu eu ce acte neortodoxe, ci este un strigat de redesteptare nationala.Unde sunt astazi, oamenii ca Bogdan voda si toti voievozii neamului.Unde este trezvia acestui popor. Ce mostenire mare si frumoasa am primit de la inaintasii nostri si ce mostenire, oare, o sa lasam copiilor nostri? Caci suntem legati fiintial de trecutul glorios al neamului si responsabili pentru viitor. Am mai spus-o si o mai spun de cite ori este nevoie. Sa luam aminte dragii mei, pina nu e prea tirziu.si sa ne rugam mult lui Dumnezeu, caci numai El, Bunul poate pune acest neam pe fagasul normal, pe calea sa trasata de providenta, de a se indrepta catre mintuire si Inviere.Sa-l rugam sa stringa riurile neamurile la matca strabuna, sa fim cu totii in duhul stramosilor nostri. Insa trebuie sa ne dorim si noi romanii lucrul acesta.

Cu dragoste pentru toata faptura, Pr.Andrei