Declarație politică, Dan Cristian Popescu: “Condamnarea totalitarismelor, obligație pentru România”

Doamnelor și domnilor deputați,

În cursul săptămânii trecute am depus la Secretariatul General al Camerei Deputaților cele două proiecte legislative cu privire la istoria și memoria totalitarismului românesc, despre care am mai avut onoarea de a vorbi de la această tribună.

Primul proiect vizează predarea, în cadrul disciplinei istorie, în clasa a XII-a, a istoriei totalitarismului românesc (perioada dintre 20 decembrie 1937 și 22 decembrie 1989), a guvernărilor dictatoriale, de tip fascist și comunist, ce s-au succedat în această perioadă, a Holocaustului împotriva evreilor comis  pe teritoriul românesc dar și a Gulagului comunist românesc.

Astfel, copiii, degrevați de două discipline (Istoria Holocaustului în România și Istoria Comunismului) vor putea să învețe unitar adevărata istorie a  neamului nostru, cu luminile și umbrele sale. Mai mult, fiind vorba de disciplina Istoria românilor, materia predată în clasa a XII-a va fi parte a programei pentru Bacalaureat, responsabilizând astfel tinerii pentru învățarea acestui trecut atât de tragic, atât de apropiat nouă, ca timp, dar și atât de uitat.

Doamnelor și domnilor deputați,

Al doilea proiect vizează înființarea unui Muzeu al Totalitarismului din România, în București, care să ofere vizitatorilor prilejul de a  avea contact cu ororile totalitarismului fascist și cel comunist în țara noastră.  Fortul 13 Jilava – martor tăcut al celor două infernuri ideologice prin care au trecut locuitorii României din secolul trecut – ar putea fi o locație excelentă pentru un astfel de muzeu memorial.

În orice loc din lume un muzeu nu este doar un centru expozițional, ci și un centru de cercetare.
România nu duce lipsă de centre și instituții publice de cercetare dedicate studierii comunismului și Holocaustului. Multe dintre aceste instituții nu sunt altceva decât prilejuri pentru funcții și sinecuri politice, rezultatele concrete fiind tot timpul sub așteptări.

Comasarea acestor instituții sub o singură umbrelă, cea a Muzeului Totalitarismului, ar putea duce la îndeplinirea obiectivelor acestor instituții de acum, cu cheltuieli bugetare sensibil mai mici.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă invit să susțineți inițiativele propuse de mine. Astfel, poate vom reuși să nu mai vorbim despre procesul comunismului ca despre o metaforă costisitoare, ci ca despre un act concret, o formă de purificare prin informare a societății noastre. Fiindcă există altfel riscul ca istoria necunoscută să se repete, cum zicea marele istoric Nicolae Iorga, și el o victimă a Totalitarismului românesc.

Stimați colegi,

Nu voi încheia înainte de a invita Camera Deputaților să se ridice la înălțimea rolului său de legiuitor, deblocând și aprobând Proiectul de lege 244 din 2011 cu privire la foștii deținuți politici.

În prezent mai trăiesc în România 3000 de supraviețuitori ai închisorilor comuniste.  Ei sunt cei care au avut curajul de a spune Nu! Regimului comunist, de a încerca să lupte în diverse forme, pentru revenirea României la democrație, la normalitate. Cu toate acestea, Statul român nu le-a fost suficient recunoscător. Au trebuit aproape 10 ani de lupte politice ca victimele comunismului să își poată vedea (și de cele mai multe ori cenzurat și parțial) dosarele de securitate. Au  mai trebuit să treacă peste 20 de ani de la căderea comunismului ca doar câțiva dintre torționari să răspundă penal pentru faptele lor. În acest răstimp, deținuții politici au avut foarte greu parte de procese de revizuire a sentințelor lor. Pensiile lor mizere, obținute în comunism, au fost completate de pensii speciale ce nu au mai fost indexate, iar diversele facilități primite inițial le-au fost în timp retrase.

De aceea, doamnelor și domnilor deputați, e obligația noastră ca, până nu e prea târziu, să facem Statul să își respecte eroii și să își plătească greșelile. Acesta este sensul în care vă mai invit încă o dată să votați, atât cele două proiecte depuse de mine, cât și proiectul de lege cu privire la deținuții politici.
Vă mulțumesc,

Dan Cristian Popescu

Deputat al României ales în Sectorul 2 din București

18 februarie 2014

 

Comments (0)
Add Comment