USL a fost creaţia politică cu cea mai insuficientă imaginaţie economică din istoria post-decembristă. Numai dorinţa de a ajunge la ciolanul guvernamental şi de-a îl debarca pe Traian Băsescu a ţinut şi de program economic şi de acţiune politică şi socială. Este incredibil cum o alianţă politică cu 70% din Parlament nu a fost în stare să guverneze, mereu dând vina pe un preşedinte, care oricum mai are câteva luni până predă ştafeta. Alianţa a început să arate ca o corabie care ia apă şi fug şobolanii în mometul în care s-a apropiat braţul justiţiei de fostul securist Dan Voiculescu, care face şi desface politica ţării la Antene. De trei luni Văranul i-a băgat embargo lui Antonescu la Gâdea. Liderul liberal s-a supărat, ca o fată mare, şi s-a opus ca copilandrul inodor şi incolor Daniel Constantin să devină vicepremier. Ar fi fost al treilea vicepremier incapabil, alături de traseistul notoriu, generalul de nădragi kaki Gabriel Oprea, emblema politicanismului românesc post-decembrist falimentar: când pupă pe Băsescu, când linge pe Ponta. Toată chestiunea cu Klaus Johannis, neamţul de la Sibiu propus vicepremier nu este decât o scenă lacrimogenă de operetă a lui Crin Antonescu, ca să iasă curat dint-o alianţă politică care nu mai funcţionează şi nu a fost în stare să guverneze. PSD de mult coace cu fondatorul statului corupt neocomunist Ion Ilici Iliescu alianţa socialistă împreună cu PC şi UNPR, un amalgam fesenist impotent, simbol al distrugerii şi jefuirii României de 24 de ani. La preşedinţia României va candida din partea USD (PSD+UNPR+PC) copilul de casă al lui Ilici, marele chirurg de maidanezi Sorin Oprescu, iubit în Ardeal cum e umbra lui Tokes pe pământ de către români.
Îmi spunea un foarte bun amic zilele acestea că în perioada guvernării USL s-a furat mai mult decât în vremea raptului naţional Iliescu-Roman din anii 90 când se spărgeau combinatele industriale româneşti pentru mercenarii străini şi baronii locali cu trese pe umăr. Ponta a pus taxe nu numai pe carburanţi, case, terenuri, ţigări, pâine şi fumărit ca pe vremea fanarioţilor lui Caragea, dar incredibil şi pe alergat şi întreceri sportive. Toată aşa-zisa creştere economică nu este altceva decât propagandă comunistă, în realitate românii o duc din ce în ce mai greu şi plătesc cele mai multe taxe din Europa, ca să acopere gaura la buget făcută de baronii pesedişti sub comanda mercenarului Ghiţă, dedublarea televizată a lui SOV. Să nu se creadă că am uitat greşelile guvernelor Boc I,II,III,IV şi apetenţele autoritare ale preşedintelui Băsescu, dar pe lângă actuala neguvenare a ţării şi a premierului taxelor şi impozitelor Victor Ponta, aceştia par acum nişte politicieni de bun simţ.
USL nu mai există de facto. Crin Antonescu se joacă de-a vicepremierul cu Johannis, acesta devenind penibil deja acceptând să fie omul de serviciu, panaceul universal, paliativul garantat şi bun la toate culisele politicienilor, fără să demisioneze de la Primăria Sibiu. Socrul lui Ponta, vânătorul la testicule Ilie Sârbu îl ameninţă pe Antonescu că-l debarcă de la şefia Senatului. Ţara pare neguvernabilă. De fapt zilele acestea România nu mai are guvern, doar nişte politicieni ce se ceartă ca la uşa cortului într-un acvariu pe lângă care trec românii tot mai nepăsători şi fără speranţă. USL îşi va închide prăvălia. Poate aşa e mai bine. PNL va pleca de la guvernare, USD va candida cu Oprescu la prezidenţiale, iar PNL va deveni un partid de mâna a treia visând la Brătieni, cu membrii de partid foşti informatori la Securitate, care dau lecţii de morală. Păcat că nu mai avem opoziţie: Blaga e preocupat să ridice mingea la fileu şi contractele de familie lui Ponta. Sarcina de a face opoziţie i-a rămas tot lui Băsescu şi o fundaţie inspirată de el, deşi normal era într-o democraţie să o facă un partid politic, unul românesc ca să vibreze la nevoile şi suferinţele ţării. De Ionuţ Ţene – NapocaNews