În limba română, folosim denumirea „Transnistria” pentru cele cinci raioane din stânga Nistrului care nu sunt controlate de autorităţile de la Chişinău şi în care, la 2 septembrie 1990, a avut loc o tentativă reuşită de creare a unui stat separat.
Însă, particula ”trans”, care desemnează un spaţiu care se află ”peste” o barieră naturală, în cazul nostru râul Nistru, nu se regăseşte în denumirea rusească a formaţiunii statale fără recunoaştere internaţională. În limba rusă, denumirea scurtă a republicii proclamate la Tiraspol este ”Приднестро́вье” (Pridnestrovie). Particula rusească ”pri” desemnează un spaţiu aflat în proximitatea barierei naturale menţionate anterior, nu dincolo de aceasta. În limba rusă există, încă din perioada imperială ţaristă, şi un termen pentru ”Transnistria”, dar acesta nu mai este utilizat astăzi: ”Заднестровье” . (Zadnestrovie – literalmente: ”teritoriu dincolo de Nistru”). Am făcut aceste precizări terminologice pentru a putea înţelege mai bine rostul existenţei regimului proclamat în raioanele de est ale Republicii Moldova. Spun ”proclamat” şi nu ”autoproclamat” deoarece demersurile separatiste din 1990-1992 nu ar fi avut câştig de cauză în absenţa unei masive susţineri din partea forţelor interesate de menţinerea URSS, iar mai apoi de păstrarea controlului continuatoarei URSS, Federaţia Rusă, asupra spaţiilor din ceea ce la Moscova se numeşte ”vecinătatea apropiată”.
Cu alte cuvinte, vorbim despre un spaţiu în care Rusia consideră că are dreptul să intervină după bunul ei plac, întru satisfacerea propriilor ei interese.
Astfel, este mai corect să spunem că regimul de la Tiraspol a fost proclamat cu concursul Moscovei, decât că acesta ar fi fost autoproclamat de nişte cetăţeni cu obiecţii faţă de politica de suveranizare a Republicii Moldova. Este suficient să amintim că imediat după ce a fost oficializată grafia latină şi limba română (numită ”moldovenească”) declarată limbă de stat, la Tiraspol s-au constituit cu concursul unor elemente din mişcarea pro-sovietică ”Edinstvo – Unitate” aşa-zisele ”Uniuni ale colectivelor de muncitori” de la uzinele şi fabricile locale. Aceste structuri au reprezentat nucleul rebeliunii împotriva autorităţilor de la Chişinău. O rebeliune orchestrată şi condusă din exterior, prin intermediul unor indivizi ajunşi în RSS Moldovenească abia de câţiva ani, precum este Igor Smirnov.
”Republica” de la Tiraspol este numită, în limba ”moldovească” a locului, Nistrenia. O traducere a rusescului ”Pridnestrovie” care vrea să spună că limitele teritoriului controlat de la Tiraspol se pot extinde în viitor. La nevoie, întreaga Republică Moldova ar putea deveni… Nistrenia. Din moment ce nu se precizează, în denumirea locală, o limită a întinderii teritoriale, ne-am putea confrunta cu o situaţie în care fluviul Nistru să fie folosit drept cap de pod pentru o eventuală expansiune a regiunii controlate economic şi ideologic de Federaţia Rusă spre vest. În această cheie trebuie înţelese şi recentele mişcări cu iz separatist din sudul Republicii Moldova, din regiunea găgăuză. Prezenţa unor deputaţi din Duma de Stat a Federaţiei Ruse la Comrat în ziua pseudo-referendumului local, pe 2 februarie, este o dovadă a instrumentalizării ”interesului sporit” faţă de această regiune declarat recent de ambasadorul Rusiei la Chişinău. Tot în această cheie trebuiesc privite şi evenimentele de ieri, când directorul liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, a fost arestat de miliţia ”Nistreniei”. Însă, dacă provocările asupra şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului au, totuşi, o istorie de 10 ani, alta este situaţia în cazul arestării a şase militari moldoveni din trupele de menţinere a păcii. Acest trist eveniment a avut loc tot ieri, 5 februarie. Arestarea celor şase militari moldoveni nu poate fi considerată decât ca un atac evident (şi fără precedent) la adresa părţii moldovene implicate în procedura de menţinere a păcii în regiune. Coroborat cu ultimatumul de o lună adresat de KGB-ul ”nistrean” părţii moldovene, privind retragerea forţelor de poliţie din oraşul Tighina (aflat pe malul drept al Nistrului, în Basarabia), acest atac reprezintă începutul manevrelor de tensionare a situaţiei în vederea obţinerii unei redimensionări a situaţiei din zonă favorabile Rusiei. Nu poate să nu trezească îngrijorare asemănarea evidentă între aceste manevre şi cele din 1991-1992, în urma cărora a avut loc un război cu peste 1000 de victime.
de Dan Nicu Adevarul.ro