Naţionaliştii invocă şi incapacitatea Uniunii Europene de a garanta securitatea minorităţilor din Ucraina, a căror interese au fost sacrificate “pe altarul eurofederalismului” din cauza faptului că Bruxellesul alimentează tensiunile din această ţară.
Deasemenea, “respingem actuala abordare minimalistă a guvernelor noastre deoarece criza politică din Ucraina va avea consecinţe grave pentru minorităţile maghiare şi poloneze”, se mai arată în declaraţia comună.
Naţionaliştii unguri şi polonezi mai constată că odată cu răspândirea “valului revoluţionar” din Ucraina, s-au accentuat şi atitudinile şovine faţă de minorităţile istorice.
Jobbik şi Mişcarea Naţională mai fac aluzie în încheiere şi la teritoriile din Ucraina care au aparţinut în trecut Poloniei şi Ungariei, cerând “autodeterminarea politică” a minorităţilor proprii din Transcarpatia şi vestul Ucrainei.
În 1991, pe fondul dezintegrării Uniunii Sovietice, Ucraina îşi căuta drumul spre independenţă. Din cauza tensiunilor din imediata proximitate a României, Parlamentul de la Bucureşti din acea perioadă a emis o declaraţie oficială prin care cerea comunităţii internaţionale să nu recunoască graniţele Ucrainei, care cuprinde Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, precum şi judeţele din Sudul Basarabiei, considerate teritorii “anexate abuziv” de fosta URSS în detrimentul României Mari. Din păcate România lui Ion Iliescu nu a avut curajul de a depăşi faza declaraţiilor publice şi de a merge mai departe pe drumul reîntregirii nici măcar în privinţa Republicii Moldova. În ceea ce priveşte situaţia teritoriilor istorice româneşti din componenţa Ucrainei, soarta lor a fost pecetluită pentru viitorul mediu şi îndepărtat prin tratatul bilateral din 1997, semnat la presiunea NATO ca una din condiţiile aderării viitoare la alianţa militară a ţării noastre. Tratatul a fost semnat la vremea respectivă de fostul preşedinte Emil Constantinescu, document prin care se recunosc graniţele actuale ale vecinului de la nord şi răsărit. Sursa: FrontPress.ro