MANIFESTANŢII EUROMAIDANULUI NU CRED PROMISIUNILOR LUI IANUKOVYCI
Şapte zile continuă confruntările în centrul Kyivului, însă de două zile situaţia pare a fi paşnică, dar tensionată. Manifestanţii înalţă baricade de 4 metri şi pe alte străzi din apropiere, extinzând astfel EuroMaidanul, fiindcă au rămas deziluzionaţi în liderii opoziţiei – O. Teahnibok, V. Kliciko, A. Iaţeniuk – care, după 6 ore de tratative cu Ianukovyci, joi noapte, s-au întors aproape că fără rezultate pozitive. Din principalele cerinţele înaintate – anularea legilor drastice din 16 ianuarie, pedepsirea vinovaţilor de violenţele şi omorurile activiştilor, demisionarea guvernului, alegerile anticipate ale preşedintelui şi parlamentarilor – doar cu o singură concesie din partea lui Ianukovyci – eliberarea tinerilor protestatari care se află în închisori (doar pe acei care puterea consideră că n-au săvârşit crime), cu condiţia încheierii unui armistiţiu şi ca manifestanţii să elibereze strada Hruşevski. Iar la sesiunea extraordinară a Radei Supreme ce va avea loc marţi, 28 ianuarie, să fie examinate respectivele cerinţe ale opoziţiei. Însă manifestanţii, sosiţi din întreaga Ucraină, nu cred în promisiunile lui Ianukovyci ce nu o dată i-a minţit, considerând că doreşte doar să tărăgăneze timpul. De aceea activiştii continuă, pe un ger de minus 20 de grade, să se pregătească de un nou atac al forţelor de ordine. Pentru a avea unde se încălzi şi odihni, a obţine ajutor medical, protestatarii au ocupat clădirea Ministerului Politicii Agrare şi de pe str. Hreşceatyk (TV 5).
Ianukovyci zâmbeşte în faţa camerelor de luat vederi de parcă nimic nu s-a întâmplat, şi-i critică pe conducătorii ţărilor din UE că se amestecă în chestiunile Ucrainei, iar Azarov îi numeşte pe protestatari „terorişti, care încearcă să înfăptuiască o lovitură de stat, să împiedice alegerilor preşedinţiale din 2015”(TSN).
Vineri după masă, la Kyiv a sosit, în calitate de reprezentant special al UE, Stefan Fule, comisarul european pentru extinderea şi politica de vecinătate, care s-a întâlnit cu Ianukovyci, cu cei trei lideri ai opoziţiei şi activişti ai Maidanului (cântăreaţa Ruslana şi jurnalista Tatiana Cernovil).
Iar SUA, în sfârşit, a introdus sancţiuni – a interzis intrarea în ţară deputaţilor poporului din Partidul Regiunilor V. Oliinyk şi O. Bondarenko, la rând e A. Kliuev, nou-numitul şef al administraţiei preşedintelui şi V. Zaharcenko, ministrul de interne.
CRUZIMEA TRUPELOR SPECIALE UCRAINENE A ŞOCAT O LUME
Erou al EuroMaidanului a devenit şi bucovineanul Myhailo Gavriliuk din s. Iarivka, raionul Hotin, imaginile video ale căruia au înconjurat întreaga lume pe Internet. Activistul şi membru al cazacilor ucraineni, în vârstă de 34 de ani, a împrumutat 200 de grivne de la vecini pentru a se
Myhailo, în pofida violenţelor ce le-a suferit, a declarat că rămâne pe Maidan până la victorie ce e aproape. Iar zilele trecute, la începerea sesiunii Consiliului Raional Hotin, când în sală au fost răspândite fotografiile consăteanului schingiuit, deputaţii, chiar şi regionalii, au votat pentru demisionarea guvernului lui Azarov (TV 5, TSN).
UCRAINA CUPRINSĂ DE PROTESTE
Două zile la rând, în multe regiuni ale Ucrainei – Lviv, Ternopil, Ivano-Frankivsk, Cernăuţi, Rivne, Hmelniţkyi, Cerkasî, administraţiile orăşeneşti Kyiv şi Jytomyr, oamenii, răspunzând la cruzimea celor de la putere, a „Berkut”-ului, au luat cu asalt clădirile administraţiilor şi consiliilor regionale, instaurând puterea Consiliului Poporului, nou organizat. Iar administraţiile de stat din Transcarpatia, (Ujgorod) şi Volyn (Luţk) se află încă în blocadă. Sâmbătă dimineaţă a început asediul Administraţiei Regionale Vinnyţa, care după cum informează TSN, a fost deja ocupat de manifestanţi.
Astfel, cele mai crâncene bătălii s-au dat pentru Cerkasî. 5000 de manifestanţi au ocupat clădirea administraţiei de stat, însă peste câteva ore forţele speciale, folosind grenade şi gaze lacrimogene au eliberat sediul, pe mulţi rănindu-i grav, iar pe 58 – arestându-i.
La Lviv, activiştii au găsit pe teritoriul spitalului de psihiatrie un autobuz cu reprezentanţi ai trupelor speciale „Grifon”, care aşteptau ordin pentru a se deplasa la Kyiv, însă manifestanţii, ajutaţi de medici, i-au blocat.
Cu toate că sesiunile Consiliilor regionale Doneţk, Harkiv, Dnipropetrovsk, Odesa, Lugansk, Rada Republicii Autonome Crimeea au adoptat hotărâri în susţinerea lui Ianukovyci, pentru lichidarea EuroMaidanului şi pedepsirea participanţilor la el, întreaga Ucraină e cuprinsă de protestele euroactiviştilor – demonstraţii paşnice au loc şi în Doneţk, Lugansk, Odessa, Dnipropetrovsk, Kirovograd, Poltava, Herson etc (TV 5)
EXALAREA CONFLICTULUI CONTINUĂ
Vineri noapte spre sâmbătă, exalarea confruntărilor dintre protestatarii de pe str. Hruşevski, miliţie şi „Berkut” a reînceput. Activiştii ard anvelope pentru a împiedica orizontul de tragere al forţelor speciale, care continuă să împuşte cu gloanţe de cauciuc, să arunce grenade, să folosească tunuri cu apă rece la o temperatură de minus 20 de grade. Drept răspuns, manifestanţii aruncă în ei cu pietre, cu sticle cu „cocktail Molotov”. Iar sâmbătă dimineaţă luptele au încetat datorită unui tânăr, care, ţinând sus drapelul ucrainean, a mers benevol la tratative cu „Berkut”-ul, însă, până ce, el nu s-a întors, a dispărut.
După cum informează TV 5, miliţia şi serviciile speciale colaborează cu criminalii (tituşki), care îi urmăresc pe activiştii EuroMaidanului, îi duc în afara oraşului, terorizându-i şi omorându-i.
Mulţi jurnalişti de la teleradiodifuziunile şi ziarele de stat se concediază din motive ideologice (TV 5,TSN).
Felicia NICHITA-TOMA Zorile Bucovinei