Au mai trecut câteva luni şi, în partea a doua a lui noiembrie, aflăm cu toţii şocaţi că domnul Siko Imre, primarul comunei Belin, din Covasna, s-a îmbătat şi împreună cu alte rude ale domniei sale l-a hăituit, hărţuit, bătut şi, în final, l-a puţin strâns de gât cu cravata pe şeful de post din localitate, însoţit de ajutorul său, care a încasat-o şi mai ca lumea. Motivul? Poliţistul ăsta venit de peste munţi de undeva (în România libera circulaţie şi domiciliere a cetăţenilor este garantată de Constituţie) nu-i era lui convenabil, ascultător, ba îşi mai băga nasul (că, de, asta era treaba lui) şi prin furturile masive de lemne ale unora, se pare nestrăini de primar, şi, în final, era român, domnule, era român, aşa cum au recunoscut dezinvolt unii localnici. Şi acest caz este pe rol, dar, ţinând seamă de faptul că primarul, deşi arestat pentru 29 de zile, a ieşit după doar câteva zile dintre gratiile IPJ Covasna, ne putem aştepta la un răspuns, al aceleiaşi justiţii, care se va solda cu Neînceperea Urmăririi Penale (NUP) la adresa edilului.
A mai trecut apoi o vreme scurtă şi, când cu toţii credeam că o lasă şi concetăţenii mai moale că doar sunt sărbători şi pentru ei, au venit, la început de ianuarie 2014, alte două ştiri uluitoare. Prima: un cătăţean român din comuna Dobârlău, Covasna, a primit amendă de la Poliţia Locală Sfântu-Gheorghe (lucrătorul ungur, fireşte) pentru că s-a urcat, pe 1 Decembrie 2013, pe o scenă amplasată în centrul municipiului, a fluturat, de Ziua Naţională a României, Drapelul României şi a strigat că aici, în inima României, este pământ românesc. Foarte tare, nu?! Mai ales că amenda i-a fost întocmită omului în lipsă şi după vreo 10 zile, el primind-o acasă, pe gard, chiar pe la sărbătorile de iarnă… A doua: Gheorghe Preduţ, fost lider al PD Covasna, când se întorcea, pe 1 ianuarie, de la petrecerea de Revelion ţinută la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, a fost acostat pe o stradă din Sfântu-Gheorghe, chiar în zona Tribunalului Covasna, de un grup de tineri şi, răspunzându-le că nu ştie limba ungurească, a încasat-o „regulamentar”, până la vânătăi şi coaste rupte.
Astea sunt cele mai recente fapte de violenţă ale ungurilor, care, se vede, cu mic, cu mare, cetăţeni de rând sau cetăţeni de nerând, adică lideri care conduc administraţia publică, au trecut la căsăpirea românilor, aşa, că nu le convine lor că nu mai pleacă ăştia dracului odată de aici. Mai îndrăznesc românii ocupanţi să-i încurce pe aici, să mai vorbească româneşte, că altminteri autonomie ungurească există deja, doar că nu e trecută negru pe alb pe hârtie…
Buuunn! Şi liderii lor, adică UDMR-iştii care se laudă toată ziua că ei sunt reprezentanţii ungurimii din România, sunt, nu-i aşa?, curat, murdar, de la sine înţeles, cum altfel decât… europeni. Musai oameni civilizaţi, educaţi, ce mai!
Nu fraţilor, ei sunt adevăraţii responsabili pentru toate aceste fapte de violenţă (acestea şi multe altele despre care nu se ştie) ale etnicilor unguri! Ei, pentru politica iredentistă, segregaţionistă, separatistă, revizionistă, revanşardă şi şovină pe care o duc din 23 decembrie 1989 la adresa românilor şi a României. Ei, pentru că sunt, aşa cum se şi pretind, conducătorii maselor care, înfometate, inculte şi adesea sub influenţa băuturilor alcoolice, îşi dau în petec în halul ăsta huliganic, iar apoi ţipă ca din gură de şarpe că n-au drepturi, când au ajuns deja să aibă nu drepturi, ci privilegii. Să fie clar, în istorie masele de oameni nu au făcut niciodată ce le-a tăiat capul, ci au fost mereu teleghidate de lideri. Aşa se întâmplă şi acum cu comunitatea ungurească din România, care are un spirit de turmă cum nu s-a mai văzut la alţii. Şi, din acest motiv al prostirii proştilor şi înfometării înfometaţilor s-a ajuns aici. Asta este urmarea declaraţiilor iresponsabile – dar altminteri „europene” toată ziua în viziunea „cizelaţilor” lideri UDMR, PPMT, PCM, CNS, CNMT, HVIM, EMI – de genul că românii din Covasna şi Harghita vor avea soarta sârbilor din Kosovo, că trebuie să le-ajungă românilor creierii pe pereţii Metroului din Bucureşti ca să primească ei, ungurii, autonomie, că armata română ocupantă, că invadatorii, că hoţii de terenuri ş.a.m.d.., ele sunt, toate, deja arhicunoscute.
Ce face Statul Român în tot acest timp? Asistă complice, indiferent de cine guvernează în momentul respectiv, la pierderea ultimilor firimituri de autoritate a Bucureştilor în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, după care urmează Bihor, Satu-Mare şi Sălaj, după care, toată Transilvania. Ruşinea trădătorilor de la USL este cu atât mai mare cu cât, măcar ăilalţi aveau veşnica scuză că le trebuie procentele UDMR în Parlament şi de aia fac săracii trocul… Ei bine, ăstora nu le-au mai trebuit procentele UDMR şi tot n-au fost capabili (pardon, capabili poate ar fi, dar nu-i lasă trădarea şi jaful) să redea puterea şi demnitatea Poliţiei, Jandarmeriei şi Justiţiei în această zonă, unde instituţiile de forţă ale statului s-au transformat în mici mieluşei slugarnici ai UDMR.
Asta este, fraţilor, şi până când băieţii ăştia şmecheri de pe Dâmboviţa nu vor fi luaţi de turul pantalonilor de Poporul Român, nici nu se va schimba mare lucru. Poate unul singur: ungurii vor obţine într-un final ceea ce visează: AUTONOMIA!!! De Doru Decebal Feldiorean – Condeiul Ardelean