Totuşi se pune întrebarea : care sunt aceste interese ? După revoluţia din Decembrie ’89 majoritatea românilor au considerat că interesul imediat al ţării noastre este întărirea relaţiilor cu lumea liberă, occidentală, prin alăturarea imediată la structuri precum Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. Astăzi când aceste deziderate de politică externă s-au realizat printre o parte din cetăţenii României putem găsi un nou curent, promovat de elogiatorii unui imperiu rus-ortodox, care susţine că ne aflăm pe o cale greşită şi ne cere să ne întoarcem privirile spre răsărit pentru a ne alătura marelui frate ortodox alături de care ar sta interesele noastre naţionale şi strategice.
Nu o să spun că nu avem nevoie de relaţii diplomatice cu uriaşul de la răsărit. Din contră, ca să ne asigurăm independenţa trebuie să păstrăm un echilibru cert în politica noastră externă, dar acest echilibru trebuie să fie în concordanţă cu interesul nostru naţional. Acest interes nu este nici pe departe unul de a deveni sclavii Rusiei. Susţinătorii apropierii puternice de Rusia susţin asta pentru a ne ”elibera” din Uniunea Europeană şi de sub ”imperialismul” american, dar uită că Rusia niciodată nu a avut şi nu are nevoie de prieteni. Singurii ei prieteni sunt cei care se află la o distanţă prea mare pentru a fi cuceriţi. În rest ţările din apropiere nu sunt altceva decât o piedică în realizarea unui imperiu cu centrul la Moscova.
Privind spre ţări precum Ucraina, Georgia şi, în sfârşit, sora noastră Basarabia, putem vedea cum ruşii au păstrat şi fără Uniunea Sovietică acelaşi spirit imperialist şi expansionist prin care au fost caracterizaţi mereu. Ei doresc puterea şi sunt dispuşi la orice pentru asta. Fie prin otrăvirea unui candidat anti-rus la preşedinţia Ucrainei, fie prin declanşarea unui conflict armat în Georgia pentru a-i aminti vulturului american să nu aducă-n alianţele sale ţări din jurul Rusiei, fie prin uciderea unor tineri pe teritoriul Basarabiei pentru a opri o revoluţie care ar fi fost nu doar în interesul românilor, ci şi al occidentului prin slăbirea Rusiei. Singurul factor care ne apără de această nefastă influenţă rusească în acest moment este apartenenţa noastră la NATO şi Uniunea Europeană, fără de care am fi devoraţi de marele urs de la răsărit.
Interesele noastre ne obligă să ne menţinem alianţele curente. Dacă dorim să rămânem un stat independent fără interferenţe ruseşti, atunci nu putem decât să rămânem alături de aliaţii din occident. Dacă dorim să vedem într-o zi unirea Basarabiei cu patria mumă, atât de contestată de guvernul de la Kremlin, atunci nu putem să riscăm o aservire faţă de Rusia. Astăzi ca şi ieri interesele noastre se află alături de occidentul liber şi democratic. Spre acest occident au ţintit de-a lungul secolelor toţi marii lideri ai naţiunii noastre. Începând cu voievozii medievali, până la gânditorii luminaţi ai perioadei paşoptiste şi până la Mareşalul Ion Antonescu, toţi au privit spre occident ca şi singurul aliat al României în opoziţie cu eternul duşman : Rusia; care indiferent de doctrină, pan-slavism sau comunism, nu vede-n România decât un viitor satelit-colonie a marelui imperiu.
Noi ca şi popor trebuie să luptăm pentru independenţa noastră, pentru suveranitatea noastră, iar în contextul epocii actuale acest lucru este posibil doar printr-o strânsă colaborarea cu puterile occidentale. Doar aşa ne putem păzi de ruşi a căror interese expansioniste ameninţă permanent graniţele României şi politica noastră internă. Ruşii nu doresc aliaţi lângă graniţele lor, ci sclavi. Fără doar şi poate că şi în cadrul NATO sau U.E. putem să fim sclavi, dar în cadrul aceastor două organisme internaţionale sclavia nu este obiectiv politic aşa cum este în Rusia. Sclavia o dobândim prin propria noastră politică şi prin felul în care politicienii noştri aleg să se raporteze la organismele internaţionale. De pildă o raportate la aceste organisme precum cea a Poloniei nu ne poate aduce decât beneficii, Polonia fiind un stat absolut liber, mândru şi puternic în cadrul Uniunii Europene şi al NATO.
Evident, şi această colaborare are preţul ei fiindcă implicarea trupelor române în diverse teatre de operaţii este inevitabilă. Un atac asupra unui stat NATO este considerat un atac asupra tuturor statelor membre. Într-o lume globalizată şi interesele unei naţiuni devin globale, iar implicările de ordin militar sunt evidente. Dar la fel cum noi suntem datori a acţiona pentru interesele SUA atunci când aceasta este atacată, la fel şi restul statelor membre sunt datoare să acţioneze în ajutorul nostru atunci când suntem atacaţi.
Vrem spre Rusia ? Să ne uităm la cei care sunt acum acolo şi nu ştiu cum să mai scape : Republica Moldova ( Basarabia ), Ucraina şi Georgia. Sau să privim la statele baltice pe care Rusia le doreşte cu aceeaşi ”pasiune” înflăcărată că şi mama ei Uniunea Sovietică. Politica noastră externă trebuie să urmărească împlinirea unor obiective precise, obiective care reprezintă interesele noastre naţionale. O economie mai prosperă, un stat liber şi independent, unirea Basarabiei cu România, siguranţa graniţelor actuale ale ţării. Toate aceste lucruri pot fi dobândite în structurile actuale, dar pierdute alături de Rusia care doreşte bogăţiile ţării noastre pentru ea, doreşte să domină politica de la Bucureşti, se opune total unirii cu excepţia unei federalizări totale sub Moscova şi susţine forţe revizioniste maghiare ce doresc destrămarea graniţelor actuale ale ţării.
Ar mai fi cazul Roşia Montana şi al gazelor de şist în care unii indivizi văd Rusia ca pe o forţă susţinătoare a libertăţii noastre economice fiindcă, indirect, critică proiectul minier al celor de la Gold Corporation cât şi exploatarea cu cianuri, în timp ce organismele occidentale ar fi ”imperialiştii romani” ce s-au întors după aurul dacic. Nimic mai neadevărat. Singurul motiv pentru care Rusia critică aceste proiecte este interesul strategic al Rusiei în zonă. Ei vor resursele noastre pentru ei şi nu doresc o Românie liberă de gazele ruseşti. Între timp NATO şi UE nu au nici o implicare în afacerile unor firme private precum Gold Corporation sau Chevron. Dacă statul român le acceptă sau nu e o problemă pur internă. Nimeni nu ne obligă să acceptăm, nici să refuzăm.
Tot în legătură cu cazul Roşia Montana ţin să precizez că personal nu sunt un susţinător al acestui proiect. Consider că aurul de la Roşia Montana trebuie păstrat în zăcămintele sale naturale. Canadienii procedează la fel, păstrând tot aurul pentru zilele când vor avea cu adevărat nevoie de el. La fel trebuie să procedăm şi noi, aşteptând ziua când aurul acela va fi absolut necesar pentru statul român şi când vom avea mijloacele necesare pentru a-l extrage singuri şi în mod sigur. Nu mi se pare corect ca o firmă străină să câştige de pe urma bogăţiilor noastre naturale, iar statul român să primească restul de la masa leului. Dacă vindem aurul de la Roşia Montana unei firme străine ne periclităm singuri independenţa economică a statului.
În sfârşit, nu pot decât să privesc spre occident ca şi singurul aliat real al României. Interesul nostru naţional nu poate fi cu o putere expansionistă atât de apropiată de noi, o putere care întotdeauna ne-a dorit răul şi a cărei politica nu s-ar schimba decât în mod formal. Am pornit cu NATO şi cu U.E. , măcar acum să fim consecvenţi şi să mergem înainte cu lumea liberă fără alte trădări şi minciuni. Politica internă a României depinde doar de politicienii statului român, nu putem blama Uniunea Europeană sau NATO pentru ce fac politicienii români neobligaţi şi nesiliţi de nimeni. Politica externă trebuie să fie alături de occident. Interesele noastre strategice şi geopolitice cer acest lucru, căci de la răsărit vine iarna siberiană. De Alexandru Suditoiu
Din cartea lui Mihai Gotiu, afacerea Rosia Montana : „Aderarea Romaniei la NATO in martie 2003 – invitatia oficiala fiind lansata dupa summit-ul NATO de la Praga, din noiembrie 2002 – precum, si inceputul negocierilor pentru aderarea la UE i-au impus lui Adrian Nastase schimbarea regulilor jocului. Macar pentru pastrarea aparentelor, Nastase era obligat sa ofere conditii relativ egale si investitorilor straini care vizau resursele Romaniei. Si nu doar a celor minerale.. A nu se intelege de aici ca privatizarile s-au facut in conditii benefice pentru Romania si cetatenii romani, ci doar ca a disparut exclusivitatea si protectia de care au beneficiat pana in 1996 (intr-o mare masura si in timpul guvernarilor CDR 1996-2000) fostii membri ai nomenclaturii si Securitatii comuniste. Tortul trebuia impartit la mai multi si erau asteptati cu bratele deschise orice investitori sau companii. Dupa cum arata Raportul „Ernst & Young”, acesti investitori nu au avut nici cea mai mica problema in a se adapta la cultura organizationala gasita aici.” pag 56
Si aici vine bomba pe care nu o stiti cu totii
Fostul procuror militar colonel in rezerva Gheorghe Oancea, cel care sustine ca a existat un dosar la DNA al Afacerii Rosia Montana, dosar blocat la nivel politic, afirma explicit ca lui Adrian Nastase i s-a solicitat expres sa netezeasca drumul lui Gabriel Resources, pentru a nu periclita aderarea Romaniei la NATO. „Ma duc intr-o zi la ANRM sa discut tot ceva legat de dosar cu doamna presedinta Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama ca hartia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna presedinta imi spune urmatorul lucru…Va reproduc textual. am inca memorie buna: Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o nota vis-a-vis de modul de initiere si derulare a contractului cu Gabriel Resources, unde primul ministru (Adrian Nastase – n.a.) printr-o rezolutie pe nota respectiva spune ca oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea Romaniei in NATO. Mi-a mai spus ca s-a intalnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi declarat acest lucru domnului Adrian Nastase. Cand am auzit asa ceva am ramas perplex!”
O sa mai scriu de reuniunile unor membri NATO la snagov reuniuni sponsorizate de infractori ca si Frank Timis si Talpes