Învingătorul Nicolae Purcărea, la 90 de ani

Unul dintre cei mai respectaţi membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România, braşoveanul Nicoale Purcărea, a fost sărbătorit la sfîrşitul săptămînii, la sediul asociaţiei din Piaţa Sfatului, la împlinirea venerabilei vîrste de 90 de ani. Mărturiseşte că nu prea îl mai ţin picioarele, dar altfel Nicolae Purcărea este un om extrem de lucid, care vorbeşte fără patimă sau ură despre cele aproape două decenii petrecute în închisorile şi lagărele comuniste, ani în care a îndurat numeroase cazne şi torturi, cărora le-a rezistat, spune el, numai datorită credinţei în Dumnezeu. „Ce pot să spun? Sînt foarte emoţionat de surpriza pe care mi-au făcut-o colegii din asociaţie. Le mulţumesc celor care s-au gîndit la mine. Mulţi se apropie de vîrsta mea şi ştiu că nu le este uşor. Noi, cei care am mai rămas, avem datoria să-l slujim pe Dumnezeu şi să le spunem celor tineri prin ce am trecut, pentru ca ei să aibă grijă ca astfel de lucruri să nu se mai repete“, a spus Nicolae Purcărea.Credinţa l-a ajutat să reziste
„Ar fi foarte bine să meargă şi picioarele. Capul merge, dar picioarele nu prea mai merg. Dacă aş avea aceeaşi energie ar fi foarte bine. Spunea cineva că nu îi este frică de nimic în viaţă, dar îi este frică de Dumnezeu, de păcat şi de momentul în care forţele fizice îl vor părăsi. Aşa se întîmplă şi cu mine acum, forţa fizică nu prea mai este aceeaşi“, spune fostul deţinut politic. Nicolae Purcărea mărturiseşte că, în cei 90 de ani pe care i-a trăit, au fost şi ani răi, şi ani buni „dar mulţi au fost răi“, referindu-se la cele aproape două decenii de suferinţe îndurate în închisorile comuniste. „Am avut în faţă, în închisoare, un duşman care ne voia spiritul, ne voia sufletul şi, de aceea, lupta dusă de noi în închisorile comuniste a fost nu atît cu cei care ne anchetau, ne băteau sau ne torturau, ci cu încercările lor de a ne fura sufletul. Spritul şi credinţa au fost cele care ne-au salvat şi ne-au ţinut în viaţă în toţi acei ani teribili. Mă întreba mereu ofiţerul Ţurcanu, după ce mă chinuia crunt: «Mai crezi în Dumnezeu?», iar eu îi răspundeam mereu «Mai cred, pentru că acesta este singurul lucru care mi-a mai rămas». Legătura noastră cu Dumnezeu a fost singurul fir care ne mai ţinea în viaţă. A fost o luptă foarte grea, pe care, spun eu, am reuşit să o cîştigăm datorită credinţei noastre în Dumnezeu“, a spus sărbătoritul.„Să ne întîlnim aici şi cînd faci suta, nea Nicule“
Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, i-a urat lui Nicolae Purcărea mulţi ani cu sănătate, dar i-a dat în grijă ca peste zece ani să se întîlnească tot la asociaţie, pentru a sărbători împreună împlinirea vîrstei de 100 de ani. „Trebuie să ştiţi că încă din temniţele comuniste, în funcţie de lupta şi suferinţa noastră purtam pe umeri nişte grade nevăzute, dar de noi ştiute şi recunoscute. Este trist că mareşalii şi generalii noştri ne-au părăsit, dar am rămas doar noi, sergenţii majori crescuţi de ei în temniţele şi lagărele comuniste de exterminare, educaţi de ei acolo şi care astăzi avem datoria de onoare să le vorbim tinerilor de azi şi de mîine despre lupta şi suferinţa lor. Nea Nicu Purcărea este unul dintre ultimii supravieţuitori. Domnia sa este ultimul membru fondator al filialei Braşov a asociaţiei noastre, din cei nouă care pe 2 ianuarie 1990 au înfiinţat asociaţia. Îi urăm mulţi ani cu sănătate. Să ne întîlnim aici şi cînd faci suta, nea Nicule“, a spus Bjoza.Cine este Nicolae Purcărea?
Nicolae Purcărea este unul dintre nenumăraţii mărturisitori care au fost prigoniţi în temniţele comuniste din România. Născut pe 13 decembrie 1923, la Braşov, nea Nicu, aşa cum îi spun apropiaţii, a pătimit vreme de 20 de ani în închisorile comuniste de la Piteşti, Poarta Albă, Valea Neagră, Craiova, Gherla, Codlea, Culmea, Periprava, Galaţi, Jilava şi Aiud. După cei 20 de ani de pătimire, Nicolae Purcărea avea să spună: „Nu cel ce ţine bîta în mînă e puternic, ci cel ce rezistă loviturilor, el iese biruitor“.
În 1936, pe cînd avea doar 13 ani, Nicolae Purcărea a început să simpatizeze cu „Frăţiile de Cruce“, mişcări care împărtăşeau convingeri legionare. S-a înrolat pentru că, spune el, „oricît de indiferent erai, nu aveau cum să nu te mişte cîntecele legionare“, cîntece patriotice ce inspirau pe români în lupta pentru libertate şi rezistenţă naţională. În 1940, mareşalul Antonescu a început să îi aresteze pe minorii care participau la marşuri şi adunări şi astfel tînărul Nicolae Purcărea a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pentru „activitate legionară şi terorism“, şi a fost închis mai întîi la închisoarea din Braşov, iar, mai apoi, la Văcăreşti, Piteşti şi Alba Iulia. În 1944 a fost eliberat şi a fost înrolat în Regimentul 89 de infanterie de la Tărlungeni. A fost apoi arestat, pe 23 august 1944, de această dată sub învinuirea de „prim duşman al poporului“. În 1945 a fost din nou eliberat, în cei trei ani în care s-a bucurat de libertate reuşind să urmeze cursurile Academiei Comerciale din Braşov. În ianuarie 1950, după ce a susţinut o cuvîntare în care acuza regimul sovietic, Securitatea a pornit prigoana împotriva sa, Nicolae Purcărea, fiind nevoit să se refugieze în pădurile de lîngă Curtea de Argeş. A fost prins, judecat la Craiova şi încarcerat la Piteşti, unde erau duşi toţi studenţii „pentru reeducare“. Acolo a început calvarul lui Nicolae Purcărea, care a durat pînă în 1956 cînd a primit domiciliu forţat. A fost reîncarcerat în 1960 cînd a fost dus la Aiud, de unde a fost eliberat în 1964.

Harald Odăţeanu Monitorul Expres