Basescu despre protestele de la Pungesti

Traian Băsescu a criticat, la Adevărul Live, modul în care s-a comunicat cu oamenii care au ieşit în stradă la Pungeşti.

”Acolo este o lipsă grotească de comunicare. Cunosc zona, am fost opt ani deputat de Vaslui. Tatăl meu este dintr-un sat amărât, de acolo. Nu e o regiune oarecare, când vine vorba de pământ. Nu ştiu situaţia la Pungeşti, dar vă pot spune ce tip de oameni sunt acolo – sunt urmazii răzeşilor lui Ştefan cel Mare”, a spus Băsescu.

Şeful statului spune  că îi înţelege pe acei oameni şi că ar fi trebuit să li se explice clar ce se întâmplă acolo, mai ales că tehnologiile de extracţie eu evoluat.

”Eu înţeleg oamenii aceia, mai ales dacă timp de trei ani, la Căminul Cultural, primarii şi liderii PSD le-au băgat în cap ce distrugere se face acolo. E zona de răzeşi, acolo nu te joci cu hrisoavele pe care le au în lăzi.

Trebuie discutat cu acei oameni, Guvernul trebuie să îşi asume acest dialog, să recunoască minciunile care li s-au spus oamenilor. Tehnologiile care se folosesc nu mai sunt cele de acum 15 ani, când a început extragerea gazelor prin fracturare în SUA, sunt diferite”, a spus Traian Băsescu.

”De ce e o problemă specială acolo? Uitaţi-vă în alte locuri, în ţară. Sunt date multe autorizaţii, inclusiv pentru Gazprom. M-aş încumeta să abordez problema şi din acest unghi – oamenilor trebuie să li se dea nişte garanţii. Statul ar trebui să se implice. Dacă se întâmplă ceva, deşi probabilitatea e redusă, statul ar trebui să le garanteze pământ, case.

Din redevenţa primită de Guvern, în mod obligatoriu să se întoarcă spre comunitate o anumită sumă. Oamenii au fost intoxicaţi cu propagandă. Statul trebuie să găsească o formulă de a le garanta că, dacă se întâmplă ceva, va acţiona. Eu aş garanta cu terenurile de la ADS pe care statul le are. Am dat un exemplu, nu am venit pregătit, dar o garanţie trebuie dată acestor oameni, pentru a avea certitudinea că dacă se întâmplă ceva, există soluţii”, a mai declarat Băsescu la Adevărul Live.

Traian Băsescu despre protestele din Bucureşti: ”Guvernul să-şi asume responsabilitatea explicaţiilor. Proiectul gazelor de şist e important, bătălia independenţei energetice e majoră, mai ales acum, când statele UE au renunţat la Nabucco”.

”Terminusul proiectului e în Italia, mai trece prin Grecia, deserveşte două ţări care au alternative. Asta nu se poate întâmpla cu ţările din Europa de Est, Turcia nu permite traficul cu gaze lichefiate, iar această zonă e dependentă de Gazprom. Din punct de vederestrategic, este o abandonare a intereselor ţărilor din Europa de Est, în favoarea unora care aveau alternativă. Atunci a bătut din pinteni Ponta să meargă, am făcut eroarea să îi dau mandatul. Scria foarte clar că prioritatea este Nabucco. N-a reuşit să-l impună, asta e”, a mai spus şeful statului.

”Nu am participat la acel Consiliu, am făcut eroarea să-i dau mandatul lui Ponta. Deciziile politice se iau acolo, indiferent. Trebuia discutat dacă nu s-a putut stabili o soluţie politică înainte, trebuia stabilit un sistem de compensare. Spre exemplu, din Connecting Europe, unde sunt nişte resurse financiare.

Trebuia stabilit – dacă se face TAP se alocă nişte bani suplimentari din Connecting EuropeDespre Legea minelor: Nu îi ştiu conţinutul. Trebuie să avem însă mare grjiă. Fiind respinsă, nu a fost o prioritate, abia ne-am străduit să obţinem cele două legi care au trecut în marţea neagră. Nu mă pot pronunţa, dar e clar că prin Legea minelor trebuie să reglementăm cumva extracţia de gaze din Marea Neagră şi extracţia de gaze de şist”, a mai spus Băsescu.

sursa: http://phro.ro

Comments (1)
Add Comment
  • Ion Olaru

    Ajuta Tarii exploatarea gazelor de sist? Nici exploatarea resurselor din Marea Neagra nu ajuta Tarii, ci numai escrocilor de politicieni. Tara e pe ultimul loc in UE, ca nivel de trai, cu cel mai scazut PIB anual, sub 7 000 de dolari SUA pe cap de locuitor. Rusine sa va fie! Ticalosilor!