Reîntoarcerea “roșilor”

În momentul în care am auzit prima data despre intrarea Chevron-ului la Pungești, un gând mă bătea, acela că într-un sat sărăcit de un sistem politic care a uitat ce înseamnă România, sătenii o să fie cumparați foarte rapid.

În sâmbăta ce a trecut, istoria avea să readucă în prim plan evenimente ce se întâmplau în perioada comunistă (deși trăim intr-o așa zisă perioadă democratică). Cu regret acele file necitite din istoria noastră națională au prins viață în alte timpuri și tocmai în 2013, când românii se simt liberi privind la televizor cum ajung sclavi la ei în țară.

Odată ajuns pe pământurile vasluiene, am simțit vibrația paginilor citite despre rezistența anticomunistă, care a pus la alergare sistemul politic comunist. În această zi maratonul neocomunist s-a ținut la Pungești, o localitate aflată la 30 km de Vaslui. O zonă săracă, ca și sutele de exemple din întregul pământ românesc, nimic mai mult decât un sistem politic departe de nevoile cetățenilor, un sat lăsat în tentaculele caracatiței numite Chevron.

Clopotul de adunare sună în țară, toată lumea la Pungești, tineri din diverse zone ale țării merg să își pună speranța în guvernanții adormiți de mireasma financiară, ne ascultă mesajul, acela de a nu mai pierde puținul ce a rămas din această țară, da au rămas doar ținta săgeților emise de către companiile străine, nimic mai mult și nimic mai puțin decât resursele, singurul motiv pentru care încă România nu este încă împărțită conform planului impus de noua ordine mondială.

Plecăm și noi la drum, plecăm să ne deschidem ochii, să vedem încă o localitate supusă companiilor de tip parazit cu origine străină, de altfel parazit pentru noi, îndulcitor financiar pentru câteva familii ale Terei. Ca să ajungi la Pungești trebuie să te legitimezi de patru ori, ce bine că prima data a fost la o distanță mai lungă, dar cu cât ajungi mai aproape de Pungesti, te opresc trei filtre de poliție amplasate la 500 m distanță. De ce să ne mirăm, poate de câteva ori într-o noapte se reușește descifrarea numelor de pe buletin.

Ajunși în Pungești, simți neliniștea, destule becuri ale caselor  stau să se epuizeze în miez de noapte, pentru că o companie s-a impus prin teroare într-o comunitate. Mergi în tabăra de rezistență din localitate și ca nicăieri, să vedem densitatea semnificativă a jandarmilor. Adică soluția de a scăpa de jandarmi în România este să avem 100 de companii străine să le păzească și atunci toți jandarmii sunt ocupați cu paza acestor companii? Nu îmi vine să cred, mă spăl de mai multe ori pe ochi, mă întreb de ce plătim un organ care nu își apără contribuabilii, sau să deveni miopi pe viață și să nu vedem asta.

Trecem mai departe, uităm de toate și mai trece o noapte, ajungem în ziua adunării. Circa 100 de jandarmi își fac apariția. Mă uit în jurul meu și ascult scandări pentru țara noastră, pentru cauza noastră, resursa care ne mai ține o țară întregită, aici în Pungești, gazele de șist. Inima își mărește volumul, văd oamenii localității venind în fața stricăciunii numite Chevron, toți cu speranța că Dumnezeu de sus se uită la noi și ascultă dorinta noastra, oameni simpli dar cu spirit național înfocat, parcă un opus al tinerilor care aleg calea occidentului spre pierzania lor interioară.

Totul se scurge pașnic, Chevron-ul dacă pune garduri ilegal la noi în țară, conform legilor naturii rămâne fără ele, în aceste momente văd cum angajații instruiti de Chevron aruncă cu pietre. Sărmanilor reeducați, noi nu avem nimic cu voi, nu v-ați dat seama că sunteți doar procesorul care primește? Un angajat al Chevron-ului își prinde mâinile pe un Jeep și simte și el puterea, încearca să omoare un suflet de luptă, dar Dumnezeu aruncă acest suflet departe de roțile mașinii. Natura și-a impus regula,  Chevron rămâne în câmp deschis, intră în schemă obiectul politic robotizat, jandarmeria, din 100 s-au înmulțit ca și gândacii de colorado spre 700. Ce uniforme curate, noroc cu Pugeștiul și alte zone de interes extern, că jandarmeria ar avea probleme în ceea ce priveste antrenamentele. Din toate rămâne un bun antrenament vărsat pe un tineret care a ramăs fără speranțe și mai mușcă din pământ și speră să își păstreze resursele neatinse de cobaiul străin plin de viermi financiari, care uită  de sentimente, comunități, ape curate și aer.

Reeducații în uniformă intră în ring, îmi văd un suflet aruncat în șanț, călcat în picioare, care abia mai respira și printre lacrimi il cheamă salvarea la potolirea rănilor impuse de un baston manevrat ca și obiect de tortură. Și nu mi-a ajuns, trecem la lucruri creștine, ajungem la o cruce unde un om se roagă. Oare se roagă să mai poată bea apă în această localitate sau să nu fie bătut, dar jandarmul dă verdictul, rugacinea este dureroasă pentru Chevron. Treci în dubă și declari ce vrem să auzim. Dar din păcate observăm că nu doar sufletele sunt pecheziționate. Vedem jandarmi și în pădure. Oare pădurea se opune Chevron-ului sau jandarmeria își închipuie arbori cu picioare? Pentru Dumnezeu, oricine se opune regalității Pungeștiului numit Chevron, trebuie contropit din orice unghi. Păcat că nu ne aflăm în Triunghiul Bermudelor, atunci ar fi avut și jandarmii o soartă comună. Dar alaiul jandarmilor se dezlănțuie, ordinul  mascotelor politice primează, oameni loviți, încălcări de propietate. Bine domnilor, ne înăbuşiți pe noi, dar cum să urcați în dube un bătrân de 70 și ceva de ani? Ce vorbești? Dacă un prunc pungeștean grăiește primele cuvinte “Afară cu Chevron din țara ” atunci trebuie legitimat, dus la Vaslui și proces penal.

Un preot îmi captează atenția, merge să calmeze cipul pontarian din jandarmi cu o mică slujbă, dar dacă și ăsta este un atac asupra Chevronului, uite că nu se mai ține slujba, dar uite că avem un preot pregătit să păteze cu agheasmă uniformele reeducațiilor. Soarta cetățenilor se îmbină cu decizia nepoliticienilor cu doctorate împrumutate, malaxorul de executare a formalităților, transpus în uniforma jandarmeriei.

Spre fericirea mizerabililor de la guvern, jandarmeria contropește adunarea cu spirit național, dar nu își încheie reeditarea scenei din perioadele comuniste. Legitimează pe toata lumea în punctul vamal construit fulger în Pungești.

Toate trec, tabăra de rezistență din Pungești se destramă în mâinile jandarmilor, cei de acolo ajung  în cele peste 10 „regine” aduse la paradă. Ce bine ar fi fost să se orpească totul aici, dar începe intimidarea cetățenilor Pungeștiului prin fraze de genul: dacă mai ieșiti vă arestez!!! Toată lumea încearcă să prindă spre seară o cazare caldă, dar se pare că ordinul cere să fim scoși din Pungești. Personal m-am ascuns într-o casă de pungeșteni până ce cei care au fost duși la Parchet au fost eliberați. Această familie m-a făcut să simt romanește. Mi-a dat să mănânc, mi-a arătat dragostea unei familii românești, m-a păzit, mi-a arătat dragostea pentru părintele Iustin Pârvu, mi-a dat o rază de speranță într-un cer întunecat, m-am simțit copilul lor în ciuda faptului că această familie cu mai mulți membri trăia cu 700 lei lunar. Dar Dumnezeu mi-a dat să văd dragostea creștină, doi soți care se înțeleg din priviri, familia ortodoxă cerută de creator, parcă nici acasă atâta dragoste cât mi-a fost transmisă într-o seară.

Toate cele întâmplate au fost un șoc pentru mine. M-am regăsit în memorile celor care au fost alergați de securitatea comunistă. A fost o seară în care noua securitate și-a facut de cap la ea acasă, a abuzat de forță asupra cetățenilor cu drepturi constituționale. Îmi vine în gând să întreb poporul român care este diferența dintre U.E și Uniunea Sovietică? Sau poate ne dăm și noi seama că este aceeași caracatiță care aruncă alt tentacul. Ororile securității nu s-au schimbat, doar au evoluat. Dacă în perioada comunistă doar funcția ducea la destine supuse, acum se mai adaugă și puterea financiară, adică comunism plus ceva.

Recomand poporului român să nu se lamenteze în stadiul de istorie pătată de companii străine, să invingă teama, să își impună ideile și cu ajutorul lui Dumnezeu, orice luptă devine mai ușoară, chiar dacă nu acum, dar poate mâine suntem altfel și alături unul de altul reparăm istoria. Dacă 200 de țărani ies pentru cauza lor, o rușine rămâne neștearsă pentru cei din orașe care nu își apără ce a mai râmas din țara lor. Doamne ajută!

Un suflet ce luptă pentru Pungești.