Democraţia se termină la Piaţa Universităţii. După 24 de ani…

Sunt consternat şi acum, când scriu aceste rânduri, de ceea ce se întâmpla aseară pe trotuarele din zona Pieţei Universităţii. Am retrăit, mărturisesc, atmosfera poliţienească din seara de 21 decembrie 1989 ori cea din 14-15 iunie 1990. Aceeaşi atmosferă abuzivă, agresivă, de desconsideraţie generală faţă de cetăţean şi drepturile lui.

În 1990, aici, la Piaţa Universităţii, tineretul anticomunist amplasase o bornă cu menţiunea: „Kilometrul O al democraţiei româneşti”. Deşi înnăbuşită în sânge, mişcarea protestatară de atunci a rămas până azi în conştiinţa bucureştenilor prin acea bornă de kilometraj prezentă şi azi în scuarul Teatrului Naţional.

Ieri seară însă am simţit pentru prima oară în ultimii 24 de ani că aici, la Piaţa Universităţii, democraţia românească tinde să sfârşească lamentabil. De astă dată sun bocancii marcă occidentală şi armurile cu reflexe reci ale Jandarmeriei.

Ieşeam, în jurul orei 20,20, din staţia de metrou în dreptul clădirii Universităţii, când am văzut pe trotuar efective numeroase de jandarmerie care legitimau prin colţuri câteva persoane, între care una purta însemne ale mass-mediei. Mă oprisem curios privind scena, când am fost admonestat de doi jandarmi care mi-au ordonat să circul şi să nu mai privesc.

Revoltat de această atitudine – mă aflam pe domeniul public, când feeria luminilor de sărbători şi permanentele manifestări de sezon din zonă îmbie la promenadă pe bucureşteni – am reacţionat, cerând impertinenţilor care mă împingeau să se legitimeze, aşa cum este legal. Atunci am constatat că şi ceilalţi cetăţeni care se plimbau pe trotuar beneficiau de acelaşi tratament, fiind legitimaţi, opriţi să mai circule în direcţia străzii Edgar Quinet şi împinşi înapoi, spre staţia de metrou atunci când refuzau acest lucru.

Am cerut brutei cu ceafă groasă care excelase în a-mi încălca drepturile să se legitimeze, şi m-am ţinut după el până în zona fântânii de la Universitate, acolo unde circa 100 de persoane protestau împotriva represiunii de la Pungeşti, încercuiţi de încă o dată pe atâţia jandarmi. Masivi, bine hrăniţi, cu căştile şi armurile lor sclipind metalic sub lumina aranjamentelor de Sărbători, păreau nişte rinoceri lipsiţi de sentimente, gata să zdrobească sub copite şi aşa debila democraţie românească.

Şi ca să dăm o probă de nivel al acestei instituţii care are pretenţia de a apăra ordinea publică: la tărăboiul făcut de mine brutei late în spate care refuza să se legitimeze, căutând disperat, şi probabil conştient de abuzul săvârşit, să scape de mine, un alt cadru al Jandarmeriei a ţâşnit în faţa mea, legitimându-se şi cerându-mi să mă legitimez la rîndul meu. De bună credinţă, am respectat această obligaţie legală, numai că, profitând de asta, în acest timp bruta abuzivă a dispărut efectiv, replicându-mi-se tâmp de către ceilalţi jandarmi: „Păi nu ştim cine a fost, că noi suntem aşa de mulţi, că nu avem cum să-l mai găsim.”

Halal nivel! Adică un găinar mi-a distras atenţia, legitimându-se, pentru a da posibilitatea celuilalt găinar să se tireze, scăpând dintr-o situaţie delicată tot de el creată. Mărturisesc că astfel de metode am întâlnit până acum doar în Obor şi la talciocul din Vitan… Noroc că am apucat să-l fotografiez cu telefonul mobil, urmând să folosesc poza la plângerea penală pe care o voi înainta azi organelor competente.

Şi totuşi. Aseară, la Piaţa Universităţii se termina democraţia. Cu tot cu drepturile fundamentale ale omului şi cu Convenţia Europeană şi  alte tratate la care România este parte.

Nu am fost singurul cetăţean tratat aşa. Aseară, zeci, poate sute de alţi bucureşteni care se plimbau paşnic şi fără nici o legătură cu protestele, au fost bruscaţi, îmbrânciţi, li s-a interzis să circule într-un anumit sens şi să privească pe stradă. Faptul poate părea minor, dar pentru noi, cei ce am văzut oameni murind striviţi de şenile în noaptea de 21 decembrie 1989, ori călcaţi în picoare de mineri în iuni 1990, exact în acelaşi loc, aceasta este de neconceput.

Aşa începe orice totalitarism. Cu încălcarea treptată, mai întâi a unor libertăţi nesemnificative, apoi a drepturilor fundamentale. Iar la sfârşit, popoare întregi se văd înţărcuite cu garduri metalice asemeni celui ridicat la Pungeşti, în jurul unui teren public, retrocedat cu acte false de primar propriei sale familii, pentru a fi concesionat către Chevron.

Iar libertatea o avem în măsura în care permanent o apărăm. Pentru că permanent cineva, de acolo de sus, va încerca să ne-o sugrume, pentru a-şi asigura dominaţia politică şi economică.

Aseară am vpzut cât de îngroziţi sunt jandarmii atunci când constată că tu cunoşti legea, că suntem conştienţi de drepturile noastre şi că pritestăm faţă de abuzuri, legal şi întemeiat. Atunci devin iraţionali. Disperaţi, toată forţa fizică şi armurile de pachiderme nu le mai folosesc. Caută să dispară, să se evapore, iar dacă asta nu e posibil, sunt ajutaţi de diversiunea unui coleg de pâine murdară.

Dar dau înapoi. Şi de asta trebuie să fii conştient, române. Puterea ta, puterea noastră stă în lege, în dreptul nostru şi în modul în care îl cunoaştem şi ni-l apărăm. Curaj, române!

de Florin Dobrescu