În 1990, aici, la Piaţa Universităţii, tineretul anticomunist amplasase o bornă cu menţiunea: „Kilometrul O al democraţiei româneşti”. Deşi înnăbuşită în sânge, mişcarea protestatară de atunci a rămas până azi în conştiinţa bucureştenilor prin acea bornă de kilometraj prezentă şi azi în scuarul Teatrului Naţional.
Ieri seară însă am simţit pentru prima oară în ultimii 24 de ani că aici, la Piaţa Universităţii, democraţia românească tinde să sfârşească lamentabil. De astă dată sun bocancii marcă occidentală şi armurile cu reflexe reci ale Jandarmeriei.
Ieşeam, în jurul orei 20,20, din staţia de metrou în dreptul clădirii Universităţii, când am văzut pe trotuar efective numeroase de jandarmerie care legitimau prin colţuri câteva persoane, între care una purta însemne ale mass-mediei. Mă oprisem curios privind scena, când am fost admonestat de doi jandarmi care mi-au ordonat să circul şi să nu mai privesc.
Revoltat de această atitudine – mă aflam pe domeniul public, când feeria luminilor de sărbători şi permanentele manifestări de sezon din zonă îmbie la promenadă pe bucureşteni – am reacţionat, cerând impertinenţilor care mă împingeau să se legitimeze, aşa cum este legal. Atunci am constatat că şi ceilalţi cetăţeni care se plimbau pe trotuar beneficiau de acelaşi tratament, fiind legitimaţi, opriţi să mai circule în direcţia străzii Edgar Quinet şi împinşi înapoi, spre staţia de metrou atunci când refuzau acest lucru.
Am cerut brutei cu ceafă groasă care excelase în a-mi încălca drepturile să se legitimeze, şi m-am ţinut după el până în zona fântânii de la Universitate, acolo unde circa 100 de persoane protestau împotriva represiunii de la Pungeşti, încercuiţi de încă o dată pe atâţia jandarmi. Masivi, bine hrăniţi, cu căştile şi armurile lor sclipind metalic sub lumina aranjamentelor de Sărbători, păreau nişte rinoceri lipsiţi de sentimente, gata să zdrobească sub copite şi aşa debila democraţie românească.
Şi ca să dăm o probă de nivel al acestei instituţii care are pretenţia de a apăra ordinea publică: la tărăboiul făcut de mine brutei late în spate care refuza să se legitimeze, căutând disperat, şi probabil conştient de abuzul săvârşit, să scape de mine, un alt cadru al Jandarmeriei a ţâşnit în faţa mea, legitimându-se şi cerându-mi să mă legitimez la rîndul meu. De bună credinţă, am respectat această obligaţie legală, numai că, profitând de asta, în acest timp bruta abuzivă a dispărut efectiv, replicându-mi-se tâmp de către ceilalţi jandarmi: „Păi nu ştim cine a fost, că noi suntem aşa de mulţi, că nu avem cum să-l mai găsim.”
Halal nivel! Adică un găinar mi-a distras atenţia, legitimându-se, pentru a da posibilitatea celuilalt găinar să se tireze, scăpând dintr-o situaţie delicată tot de el creată. Mărturisesc că astfel de metode am întâlnit până acum doar în Obor şi la talciocul din Vitan… Noroc că am apucat să-l fotografiez cu telefonul mobil, urmând să folosesc poza la plângerea penală pe care o voi înainta azi organelor competente.
Şi totuşi. Aseară, la Piaţa Universităţii se termina democraţia. Cu tot cu drepturile fundamentale ale omului şi cu Convenţia Europeană şi alte tratate la care România este parte.
Nu am fost singurul cetăţean tratat aşa. Aseară, zeci, poate sute de alţi bucureşteni care se plimbau paşnic şi fără nici o legătură cu protestele, au fost bruscaţi, îmbrânciţi, li s-a interzis să circule într-un anumit sens şi să privească pe stradă. Faptul poate părea minor, dar pentru noi, cei ce am văzut oameni murind striviţi de şenile în noaptea de 21 decembrie 1989, ori călcaţi în picoare de mineri în iuni 1990, exact în acelaşi loc, aceasta este de neconceput.
Aşa începe orice totalitarism. Cu încălcarea treptată, mai întâi a unor libertăţi nesemnificative, apoi a drepturilor fundamentale. Iar la sfârşit, popoare întregi se văd înţărcuite cu garduri metalice asemeni celui ridicat la Pungeşti, în jurul unui teren public, retrocedat cu acte false de primar propriei sale familii, pentru a fi concesionat către Chevron.
Iar libertatea o avem în măsura în care permanent o apărăm. Pentru că permanent cineva, de acolo de sus, va încerca să ne-o sugrume, pentru a-şi asigura dominaţia politică şi economică.
Aseară am vpzut cât de îngroziţi sunt jandarmii atunci când constată că tu cunoşti legea, că suntem conştienţi de drepturile noastre şi că pritestăm faţă de abuzuri, legal şi întemeiat. Atunci devin iraţionali. Disperaţi, toată forţa fizică şi armurile de pachiderme nu le mai folosesc. Caută să dispară, să se evapore, iar dacă asta nu e posibil, sunt ajutaţi de diversiunea unui coleg de pâine murdară.
Dar dau înapoi. Şi de asta trebuie să fii conştient, române. Puterea ta, puterea noastră stă în lege, în dreptul nostru şi în modul în care îl cunoaştem şi ni-l apărăm. Curaj, române!
de Florin Dobrescu
E doar inceputul , domnule Dobrescu. Si vom vedea intr-un an-doi, cat ne va costa neputinta de a ne fi unit cu toti care gandim si simtim romaneste sub un singur steag si sub o singura memorie. Multi din interes, unii din neputinta, altii din lasitate, din frica, din ineintelegere.
Felicitari pentru indarjire!
Ma intreb oare cand vom fi uniti si ne vom gandi la aceasta tara ca si cum ar fi casa fiecaruia dintre noi oare cand vom fi ca o familie sa fim uniti ca atare si sa avem grija de tara noastra la fel cum avem grija de propria casa si sa nu ne mai vindem unii pe ceilalti. Oare cat se mai poate rabda tot rahatul asta bagat pe gat cu forta de catre guvernul care are obligatia de a ne apara interesele si nu sa ne inghesuie pe la colturi cu bataia si sa ne vanda la alti pe noi si tot ce avem .trezitiva odata pt totdeauna
Poate va ajuta cu ceva:
http://www.youtube.com/watch?v=uYdBEWpr8w4
domnule Dobrescu asa ne trebuie! Sa fim tarati , batuti , scuipati si aruncati in strada ca pe niste caini , iar in acest timp sa facem niste poze si sa cersim niste like-uri si share-uri pe site-urile de socializare ! Am ajuns o natie de tot rasul , de rasul europei , de rasul nostru !Pur si simplu sunt scarbit de ceea ce se intampla si mai scarbit sunt de semenii mei care mai degraba cersesc un like decat sa ridice un deget !
Respect pentru oamenii care inca mai stau in picioare si nu tin capul jos unui jug ce se vede clar cum vine iar politicienii il ofera cu zambetul pe buze iar NOI il acceptam !
cand nu cunoasteti legile,vi se par multe lucruri „ilegale”.NECUNOASTEREA LEGII NU TE ABSOLVA DE RASPUNDEREA PENALA/CONTRAVENTIONALA. Pentru tine, recomand cu caldura, Legea 60/1991 privind adunarile publice. Citeste-o si o sa intelegi o parte din actiunile/inactiunile Jandarmeriei. semneaza un jandarm,care face parte din generatia tinerilor. Ar fi multe de povestit…BAFTA!
Si legile sunt facute tot de politicieni tot in interesul lor. Asta cu ‘respectarea legilor’ e poate cea mai mare manipulare pe care am auzit-o de cand m-am nascut. Oamenii ‘mari’ fac legile, iar voi, jandarmii, va supuneti ca niste catelusi cuminti… „asa e legea”. Iar noi daca nu suntem de acord cu ce fac oamenii ‘mari’ aka sefii vostri ne luam bataie. Ne cacam pe legea voastra. Suntem nascuti ca sa fim liberi nu sa respectam legea altora, ca nu sunt ei mai presus ca noi. Valabil si pt dumneavoastra, domnul tanar jandarm. Esti mai presus de legea unora ahtiati dupa bani si putere.
Nea jandarme din generatia tanara. Tocmai am citit legea asa cum mi-ai recomandat matale. Acolo nu scrie nimic despre campuri, asa cum s-au adunat satenii din Pungesti. De asemenea nu scrie nimic ca mataluta ai dreptul sa intri in casele oamenilor din Pungesti noaptea si sa-i snopesti in bataie. Mai citeste si matale legea. Ce sa mai scriu? Superiorii matale au fost cei care au actionat acum mai bine de 20 de ani in Piata Universitatii si sunt modelele dupa care va luati. Ca doar ce naste din pisica soareci mananca. Generatii de jandarmi spalati pe creier. Bine de tot. Mai citeste si matale „Rugati-va pentru fratele Alexandru” a lui Constantin Noica sa vezi cum sta treaba cu spalatul pe creier… BAFTA!
Nu e vina societatii ca nu ai reusit in viata, imi pare rau pentru tine.
Decat sa te plimbi aiurea in zona Universitatii, mai bine citeai o carte (utila, care sa te invete ceva).
Hesus, Vei pieri de propria ta ignoranta. O problema nu se rezolva de la sine daca tu si cei ca tine, considerati mai sanator sa citesti o carte in favoarea apararii drepturilor tale ca individ. Iti recomand cartea 1986 si filmul Echilibrum pentru a intelege ce se intampla cand lasi coducatorii sa-ti calce drepturile.
AVETI PERFECTA DREPTATE D-LE DOBRESCU TREBUIE SA FACEM CEVA , ASA NU SE MAI POATE.
Pe de-o parte incerc sa-i inteleg pe jandarmi, sunt niste robotei, mare parte din ei prosti ca noaptea sau chiar mai rau, care executa cu imbecilitate niste ordine. Le e si lor frica ca-i da afara din servici daca nu executa ordine, au credite la banca, copii acasa, etc. Dar a fi simplu executant al unor ordine date de un TRADATOR nu te face sa fii mai putin TRADATOR decat imbecilul care ti-a dat ordinul. Marea problema a romanilor e ca nu mai ies la manifestatii iar atunci cand ies o fac muuuuult prea pasnic. Cu jandarmii care vin sa te imbranceasca si sa te bata abuziv NU ai nici un motiv sa fii pasnic. Camarazi, cand ne vom reobisnui sa le raspundem la jandarmi cu VIOLENTA la violenta lor, explicandu-le totodata ca, daca mai continua in spiritul asta vor fi acuzati (si ei) de tradare, atunci va renaste Romania.
Jandarmii au doua solutii: fie raman sa apere actuala putere tradatoare si atunci sunt tradatori si ei, fie se dau de partea poporului si ne sprijina sa dam jos TOATA clasa politica hoata, corupta si neobolsevica din fruntea tarii din ultimii 24 de ani.
Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem!
Pana una alta se voteaza un alt cod penal …
Toata lumea vorbeste, da share…. nimeni nu face nimic efectiv….
Dar pt astea tot basescu e de vina iar daca maine ar fi alegeri tot pe ponta l-ati alege si cacarau cu lozinca jos basescu. So de ce va mai plangeti??
Din Pacate asta ne e soarta anul trecut romanii iesiau in strada sa il dea jos pe Basescu si Boc pentru a face loc acestor Comunisti de ultima speta. Dragilor ati votat pentru ei acum suportati consecintele.
imi miroase a fitil de sticle molotov 😉 usor usor dar sigur!
Daca voi credeti ca traiti in democratie cititi aici:
http://capitalismpepaine.ro/2013/12/11/jandarmii-nu-sunt-nebuni-noi-suntem-anormali/
E perfect legal ce fac jandarmii. De ce? Pentru ca in Romania nu au fost niciodata create conditiile unui cadru democratic cu exceptia unei mici ferestre imediat dupa Revolutie. Dupa aceea cei care s-au catarat la putere au dat legi care sa constranga cat mai mult exprimarea liberei opinii, a dreptului la asociere, la accederea puterii politice si a societatii civice.
dragi bucuresteni, voi ce paziti acolo? e suficient sa iesiti cu totii in fata blocului, pasnic, si sa strigati „afara cu hotii” si pleaca toate jigodiile, rand pe rand, cu elicopterul. dar nu, voi o duceti bine acolo in capitala, trebuie sa vina muritorul de foame de la tara, care e obosit, bolnav si nemancat sa scoata tara din cacat!
am stat si m-am gandit atent la ce se intampla in ultimul timp si e revoltator….dar la fel am dedus ca asa cum o boala are cauzele ei ,asa si situatia actuala le are la fel…..de ce nu ies oamenii in strada????sigur cu totzi gandesc la fel,,ii dam pe hotzii astia jos si vin altii mai hotzi si atunci pt ce sa-mi risc eu viata”???nu este nici un politician corect in ziua de azi…oare ne-ar trebui un ,,Carol”????poate unu strain ne-ar ajuta mai mult ,dar la cat de vanduta a ajuns tara asta sigur nu rezista tentatziei sa devina corupt….eu cred ca exista o singura solutzie….sa gasim un lider din clasa de jos care sa conduca , sa organizeze tot…unu in care omu de rand sa aiba incredere si atunci vetzi vedea ca totzi vor iesi din casa
asta ori e articol politic ori este prea naiv pentru un adult. In america erai elecrocutat si apoi batut in arest pentru asta. iti recomand sa te cultivi putin in domeniul asta prin abonarea la site-uri de genul LiveLeak, prin citirea analizelor privind incalcarea drepturilor omului la nivel mondial, etc. Si aseara nu s-a terminat democratia ci incepi tu sa te trezesti. Daca te speli si cu apa rece poate iti amintesti si de protestari romani ucisi, impuscati, batuti pana la moarte sau mutilati, in perioada 1990-2012.
Si inca ceva. Pe domeniul public nu stai intodeauna sa casti gura, pentru ca exista si exceptii. De exemplu stii ce inseamna semnalul politistului de la circulatie care face o miscare roatativa cu mana?
S-a sfârşit cum a-nceput.