preluare de pe Foaie Nationala
Domnul Ponta spune că legalitatea trebuie apărată. Suntem cu totul de acord! Şi că ceea ce se întâmplă la Pungeşti, Vaslui, este ilegal şi trebuie să se revină la normalitate. Suntem cu totul de acord! Şi, pentru a lămuri lucrurile, punem această întrebare fundamentală: cine este infractorul la Pungeşti?
Conform proiectului de lege privind cumpărarea şi vânzarea de pământ de şi către persoane fizice, există ceea ce se numeşte drept de preempţiune. Localnicii au dreptul de a cumpăra un teren înaintea celor din alte localităţi şi cu atât mai mult în faţa străinilor. Acest drept de bun-simţ este completat în Uniunea Europeană şi de alte prevederi ce asigură comunităţilor o bună dezvoltare şi protecţie împotriva imixtiunilor distructive. De pildă, în ţări ca Austria sau Marea Britanie nu poţi construi pe pământul cumpărat ce fel de casă vrei tu, decât în anumite zone. În toate locurile în care există o comunitate rurală sau orăşenească nu poţi construi decât acele tipuri de casă care se încadrează în standardele comunităţii. În acest fel se apără specificul local, se păstrează tradiţiile şi istoria, se păstrează sufletul şi viaţa comunităţii şi, prin acestea, sufletul şi viaţa naţiunii.
La Pungeşti nu s-a respectat dreptul de preempţiune. Actul de vânzare-cumpărare între fostul proprietar şi Chevron este contestat. Câtă vreme această dispută nu a fost tranşată juridic nu se puteau da autorizaţii de construire şi de activitate industrială – sau de orice fel – pe acel teren. Totuşi s-au dat. Cu o uşurinţă extraordinară un teren agricol a fost deschis construcţiilor şi exploatării industriale. Doar un om total ignorant sau total lipsit de gândire ar putea crede că aici nu este vorba de corupţie. Cine ştie cât durează şi cum se fac actele cele mai banale în România – şi în judeţul Vaslui în particular – nu poate să nu fie uimit de felul în care au decurs lucrurile la Pungeşti. Dreptul comunităţii de a-şi apăra specificul, modul de viaţă, a fost grosolan încălcat – încălcându-se astfel şi prevederile UE în domeniu.
Oamenii au protestat şi au folosit căile legale de atac. Există proces pe rol în privinţa autorizaţiei de explorare primită de Chevron. Legal vorbind, explorarea nu poate începe înainte de finalizarea acestui proces. Ilegal, Chevron s-a hotărât să o înceapă deja. În acest moment, dincolo de orice alte aspecte, Chevron săvârşeşte, evident, o infracţiune. Datoria cetăţenilor ţării este, legal, de a raporta o infracţiune în curs şi, dacă au cum, de a i se opune. Cetăţenii din Pungeşti şi din alte părţi ale ţării care s-au opus activităţii ilegale desfăşurate de Chevron sunt în perfectă legalitate. Totuşi, în numele legii, Ponta şi alţi nomenclaturişti au apelat la Jandarmeria Română spre a apăra activităţile infracţionale ale Chevron. Ca urmare, s-au săvârşit nenumărate percheziţii, reţineri şi arestări abuzive. Au avut loc acţiuni de intimidare şi şantajare împotriva cetăţenilor români, au fost presaţi şi ameninţaţi minorii şi prin intermediul lor au fost şantajaţi părinţii. Oamenii au fost bruscaţi, insultaţi, bătuţi. Li s-a încălcat proprietatea repetat şi agresiv, inclusiv prin efracţie – prin ruperea zăvoarelor sau balamalelor de la porţi. Li s-a încălcat dreptul la liberă circulaţie, li s-a interzis să meargă să îşi cumpere alimente, fiind supuşi unui regim de înfometare şi teroare. La un preţ de circa 200.000 de euro pe zi jandarmii plătiţi de popor luptă împotriva poporului la cererea aleşilor poporului. Din 2 decembrie până pe 8 decembrie s-au cheltuit peste un milion de euro din banii noştri pentru ca Chevron să îşi continue activitatea ilegală! Însuşi primul-ministru recunoaşte că nu există cadrul legal necesar pentru explorările şi exploatările de gaze de şist, dar le susţine cu jandarmii împotriva poporului! Mai mult, au fost flagrant încălcate reglementările UE, care au prioritate faţă de cele româneşti conform Constituţiei lui Năstase şi Iorgovan. Cei care apără legalitatea sunt reţinuţi, arestaţi, hărţuiţi, primesc în luna cadourilor procese, amenzi, dosare penale din partea autorităţilor care apără infracţiunea. Este un adevărat genocid desfăşurat împotriva localităţii Pungeşti.
De către cine? Cine săvârşeşte aceste infracţiuni? „Statul român”! Cel care, în numele interesului public, bate, arestează, insultă, amendează, sechestrează, abuzează publicul! Cel care, în numele poporului, terorizează poporul, îi încalcă drepturile şi libertăţile, îi distruge viitorul. Acesta este autorul faptelor incalificabile care s-au petrecut – şi încă se întâmplă – la Pungeşti.
Ghinionul autorităţilor este că, în locul unor moţi resemnaţi şi apatici, ca la Roşia Montană, la Pungeşti au dat de moldovenii aprigi ai lui Ştefan cel Mare. Oameni săraci şi dispreţuiţi, dar care au dat peste cap imperii întregi de-a lungul istoriei. Şi care nu au lăsat infracţiunile împotriva Neamului şi a Ţării să decurgă liniştit. Ciudat, nu? Doar nu s-au răsculat, atâta vreme, pentru infracţiunile „comune” ale vremii noastre: corupţia, furtul generalizat, dispreţuirea sistematică a Românilor de către nomenclatură. S-au răsculat însă atunci când au ştiut că ceea ce se întâmplă le distruge tot ceea ce le-a mai rămas: apa şi pământul. E dreptul şi datoria lor. Atât din punct de vedere moral cât şi legal.
Şi atunci, cine este infractorul?
Din punctul nostru de vedere, infractorul este aşa numitul „stat român”, infractorii sunt Ponta, Antonescu, Băsescu şi ceilalţi autori şi complici ai înăbuşirii glasului poporului, autori şi complici ai explorărilor şi exploatărilor ilegale din România. Şi nădăjduim din suflet că va veni şi clipa – dă, Doamne, să fie cât mai repede! – în care îi vom vedea acolo unde le este locul: în puşcărie. Şi pe ei, şi pe toţi cei care au colaborat la aceste acţiuni monstruoase.
Roşia Montană şi Pungeşti sunt de acum, pentru toată istoria Românilor, simbolurile rezistenţei româneşti la începutul secolului XXI împotriva mafiilor politice şi economice care conduc regimul de ocupaţie pe nedrept numit „statul român”. Iar conducătorii actualei Republici România sunt, pentru toată istoria Românilor, trădători şi duşmani ai propriei ţări.
Pr. Mihai-Andrei Aldea