Despre pământ este vorba și în această poveste, de un pământ păstrat cu sfințenie peste veacuri și apărat cu stoicism la vremuri de restriște de mii de brațe aprige și vigilente. Astăzi, însă, nu mai există acele brațe de războinic îmbrăcate în platoșă, însă există oameni și în special tineri, care au înțeles că, mai presus de alte coordonate, există o datorie de netăgăduit față de țara lor și față de pământul pe care s-au născut.
Într-o țară greu încercată, unde codrii stau martori pentru faptele românilor ce răsună încă din negura timpurilor, mai există încă acea energie proaspătă și spiritul de civism de care atât de mult însetăm. Și s-ar părea că acest lucru se resimte din ce în ce mai mult în ultimele zile; România adormită se trezește iar aceasta este o realitate ce nu poate fi negată.
În dorința de a închega o legătură mai strânsă cu un grup de asemenea oameni, am plecat în data de 23 noiembrie din Brașov către Dobrogea, Mangalia, pentru a ne informa asupra pericolului ce bântuie zona, anume prospecțiunile în vederea găsirii gazelor de șist. Din ce auziserăm înainte de plecare, firma Prospecțiuni S.A., în contract cu masivul Chevron, ar întreprinde acțiuni de explorare geologică în zona comunei Pecineaga, satul Vânători.
Am fost surprinși să aflăm că, în zonă, „prospecționiștii” își desfășoară activitatea cu o eficiență mult mai mare decât în alte regiuni ale țării. Dacă în regiunea Sibiului (Moșna, Alma Vii, Biertan), înaintează cu pas șovăielnic, pe plaiurile întinse ale Dobrogei, aceștia acoperă în mod îngrijorător întregi kilometri zilnic.
De altfel, cele două regiuni supuse activităților de prospecțiune se încadrează în paradigme semnificativ diferite. De la relieful specific zonei, la tehnica utilizată și până la puterea financiară a entităților contractoare, există diferențe mari între Transilvania și Dobrogea. În timp ce în zona Moșna, Prospecțiuni S.A. brăzdează dealurile și terenurile mărunt fragmentate ale oamenilor cu kilometri de cabluri de date și fibră optică, în Dobrogea aceștia se folosesc de tehnologie cu transmisie wireless și GPS pentru a culege datele de pe întinderile vaste și plate.
S-ar părea că județul Constanța prezintă mai puține provocări decât centrul depresiunii transilvănene. Dimensiunea sporită a parcelelor de teren sunt în avantajul firmei de prospecțiuni: cu cât este mai mică densitatea proprietarilor de teren, cu atât este și bătaia de cap al negociatorilor companiei mai redusă și implicit… mai puțini oameni de cumpărat. Sau cel puțin așa ar sta situația dacă localnicii chiar s-ar lăsa cumpărați.
Din fericire, marea majoritate a oamenilor se opun exploatărilor și explorărilor premergătoare. Cei mai mulți conștientizează, chiar dacă poate la nivel de bază, pericolele și riscurile acestui tip de exploatare de gaz. Din partea localnicilor, am auzit des argumentul apei care va fi infestată de lucrările de fracturare hidraulică. Pentru că la ce mai e bun pământul lucrat cu strădanie și în sudoarea frunții, dacă apa sălășluită în subsolul lui vine la suprafață otrăvită?
În același timp, însă, între localnici există aceeași lipsă de reacție pe plan activ ce am întâlnit-o și la Moșna. Este nevoie de acel stimul din afară (sau chiar din interior) care să motiveze lumea și care să îndemne la rezistență, nu doar la dezaprobare pasivă. Convingerile din interior trebuie reflectate și în realitate, nu cu capul plecat, ci cu fruntea sus. Tocmai din acest motiv mă bucur de grupul din Mangalia, care și-a clădit un scop din a oferi un avânt și susținere oamenilor din diferitele sate. Din acest grup face parte și Rodica Cruceanu, cea despre care se poate spune că a dat startul manifestațiilor de protest la Mangalia. Mai mult, am aflat că se dorește și punerea bazelor pentru o infrastructură centralizată de informare în zonă – astfel ca toate detaliile luptei să ajungă și în cel mai îndepărtat sat.
În comuna Pecineaga, cu toți cei aproximativ 3000 de locuitori ai ei, între disputele politice, și interesele primăriei, am găsit un tânăr pe nume Vasile, care a inițiat pe plan local acțiunea de informare și rezistență. Ne-a relatat cum există deja oameni doritori în sat care să se implice în demers și cum se va închega în acest fel un nucleu de rezistență.
Tot în Pecineaga, l-am cunoscut pe Laurențiu, localnic din satul Cotu Văii, membru fondator al „Off-road în Dobrogea”, responsabil pentru urmărirea mișcărilor firmei de prospecțiuni în regiune. Ne-a descris eficiența și viteaza uluitoare cu care reușesc jeep-urile și utilajele grele să își ducă la bun sfârșit activitatea. În același timp, ne-a oferit să plecăm în căutarea utilajelor de generat vibrații ce umblă forfota de săptămâni bune.
Îmbarcați într-o Toyota 4×4, am pornit la drum și după 4 ore și 70 de km de offroad, am găsit în final coloana de utilaje de vibrații ale companiei, undeva lângă satul Independența, aproape de granița cu Bulgaria; erau tocmai la sfârșitul programului de lucru. Întâi, am găsit perimetrul unde se afla utilajul de rezervă, alături de camionul cu baza și releul wireless pentru transmisia de date. Perimetrul era împânzit de module GPS, transmițători fără fir, senzori și baterii, semn că la mijloc este treabă serioasă cu fonduri tot la fel de serioase.
Ieșiți să analizăm și să fotografiem aparatura din perimetrul aflat pe domeniu public, am dat în scurt timp nas în nas cu 2 mașini ale firmelor de prospecțiuni și pază (InterGuard S.R.L.), venite să cerceteze apariția acestui vehicul necunoscut din care tocmai am coborât. Prezentându-se drept șef al pazei, un domn ne-a cerut foarte vocal și vehement să ne legitimăm și să nu mai fotografiem utilajele. Evident, deoarece vrem să credem că trăim într-o țară normală, unde nici o societate cu răspundere limitată nu are dreptul de a legitima cetățeni sau de a impune reguli pe domeniu public, am refuzat să ne conformăm cu asemenea cereri abuzive și, după o dispută, le-am oferit în schimb alternativa de a lua în mână și a consulta o copie a Constituției României.
Pentru că orice tactică șubredă nu are sorți de izbândă, vehemența șefului de pază s-a transformat în scurt timp în defetism, știindu-se prins într-o situație în care încercarea sa de intimidare tocmai a eșuat. Nu ne-a mirat atitudinea reprezentantului firmei de pază; cunoșteam și ne-am mai confruntat cu asemenea abuzuri, care par generalizate în România zilelor noastre. Dacă până și organele de ordine, care au jurat pentru această țară, își bazează metodologia de lucru pe tehnici de intimidare a cetățeanului, de ce să ne mire că se aplică aceeași monedă și în cadrul unor grupuri de interes?
În toate situațiile, se apelează la factorul constant în rândul populației și anume lipsa informării în privința drepturilor și reglementărilor legale, dar îndeosebi lipsa curajului și a unei atitudini civice sănătoase.
După acest episod, am descoperit și locația coloanei principale de vehicule vibratoare: în mijlocul unui câmp de cereale, alături de un aliniament de geofoane și țăruși, se înălțau falnic 4 utilaje de mare tonaj, încă șuierând a răcire hidraulică de la acțiunea de mai devreme. Cu alte cuvinte, pe acest teren agricol, stăteau mlădițe verzi de grâu strivite sub 30 de tone de utilaj hidraulic, așteptând o nouă zi și o nouă trepidație de sol.
Mai pe seară, după terminarea acțiunii de pe teren, am avut șansa de a întâlni și discuta cu grupul organizatoric din Mangalia, responsabil pentru acțiunile de protest și rezistență. Ne-au adus în atenție multele alte probleme conexe ce au loc în județul lor, probleme pe filon politic și nu numai. O idee a rămas clară – vom veni în semn de susținere ori de câte ori va fi amenințat pământul Dobrogei de ticăloșia unor profitori meschini și lipsiți de valențe morale.
Duminică dimineața, în sunet îndepărtat de valuri și pescăruși, îl întâlnim pe artistul Gabriel Tora, cel ce de multe ori protesta cu devotament, chiar și singur, împotriva proiectului de la Roșia Montană în Mangalia. La prima vedere, suntem loviți de imaginea unui om cu alură de dac, dârz și furtunos, precum la orizont uraganul, pe care îl și folosește în multe din creațiile sale muzicale ca pe un laitmotiv personal. Cunoscându-l mai de îndeaproape, ne dăm seama de mărinimia inimii sale și de durerea adâncă față de toate nedreptățile suferite de neamul acesta.
În așternut de acuarelă, Gabriel înfățișează sublim freamătul unic românesc și zbuciumul interior care îl mână către dorința de înfăptuire a ceva mai măreț decât acalmia dezolantă și lipsită de vlagă a zilelor noastre.
După Mangalia, am fost prezenți și la protestul pentru Roșia Montană din orașul Constanța, unde am observat aceeași problemă ca în Brașov și București – implicarea în proteste se saturează și apare uzura continuă, rezultând într-o prezență din ce în ce mai scăzută din partea oamenilor. Este clar că trebuie însușit devotamentul și stăruința în rândul oamenilor.
Încheiem prin a spune că năzuința noastră, a fiecăruia, este către unitate. Unitatea va trasa victoria finală, o victorie îndrăzneață pentru poporul român și va focaliza energia noastră în direcția cea dreaptă. Uniți salvăm toată România!
Marcel-Mihai Bontaș
Răzvan Păune (RA-javan Photography)