Tot cerul este prezent cu noi, iar ingerii slujitori sunt prezenti acolo cu preotii si diaconii, desavirsind lucrarea sfintei liturghii, ajutind preotul si impreuna slujind cu el. Auziti dragii mei, preotul slujeste, fiind ajutat de ingeri, iar in fata lui este INSUSI ARHIEREUL HRISTOS. Oare bunul Dumnezeu nu este nespus de bun, coborindu-se smerit, pe pamint la noi oamenii. Oare puterile ceresti nu se coboara la noi din dragoste, slujind impreuna cu oamenii? Cine este omul, caruia Dumnezeu ii face atata cinste, ce este omul care sa merite toate acestea?
Ca sa nu mai vorbim ca, pe proscomidiar, adica pe jertfelnicul sfintului altar, se aduce la fiecare liturghie jertfa nesangeroasa pentru pacatele noastre. Si totodata, la liturghie, crestinii se invrednicesc de daruri si harisme, date dupa marea, nemarginita dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, dar si dupa credinta si vrednicia noastra, daruri fara de care nu putem face fata ispitelor si incercarilor mintuitoare.
La sfinta liturghie se intalnesc si se contopesc cele doua biserici, cea luptatoare de pe pamint si cea triumfatoare din ceruri, formint intr-o cereasca simbioza Biserica lui Hristos, pe care nimic nu o poate birui. Iar preotul are marea cinste si marea putere de a preface darurile de paine si de vin in insusi SFINTUL TRUP AL DOMNULUI HRISTOS si respectiv in INSUSI PREASCUMPUL SINGE AL DOMNULUI. Este o mare putere pe care nici ingerii nu o au, alaturi de puterea de a lega si a dezlega pacatele prin taina spovedaniei. Cu alte cuvinte , nu exista mantuire fara preot, acesta fiind unealta lui Dumnezeu prin care se trimite crestinilor harul mantuitor.
Acestea toate fiind spuse, vedem ca fara spovedanie, fara sf. Impartasanie si fara sf. Liturghie nu este mintuire. La acestea se adauga pazirea poruncilor si lucrarea faptelor bune. Caci crestinul se indreapta catre sfintenie si trebuie sa elimine din viata lui orice pacat si viciu care l-ar putea compromite pe el ca individ, sau nemul romanesc. Numai asa vom ajunge la a indeplini misiunea noastra crestina si numai in acest fel vom ajunge la biruinta crestina. Numai asa vom fi capabili sa marturisim dreapta credinta ortodoxa, numai asa vom ajunge la desavirsire, numai asa vom putea capata putere de a ajunge pana la capat si de a ne jertfi martiri pentru Hristos si pentru neam. Numai tragandu-ne seva din Sf. Liturghie si din Sfintele Taine, vom putea indeplini rolul providential incredintat de bunul Dumnezeu noua romanilor. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa fim vrednici de mila si dragostea sa pe vremurile grele pline de duhul secular ce le traim, in care oamenii de jertfa lipsesc din ce in ce mai mult, caci asta inseamna crestin – om de jertfa, capabil sa lase totul pentru a urma lui Hristos, si sa fim plini de curajul martiurisirii adevarului si a dreptei credinte. AMIN.
CU DRAGOSTE PENTRU TOATA FAPTURA, PR. ANDREI