Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş susţine că „românii nu vor accepta niciodată constituirea unei enclave etnice” şi că organizatorii „Marelui marş al secuilor” nu ar trebui să se aştepte la simpatia românilor faţă de „încercarea de demonstraţie de forţă politică ostilă faţă de ţară”.
Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) afirmă, într-un comunicat de presă transmis luni, referitor la „Marele marş al secuilor” care a avut loc, duminică, în Covasna, că românii din cele trei judeţe, reprezentând aproape 40 la sută din totalul populaţiei acestora, „nu doresc refacerea formulei staliniste de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, potrivit Mediafax. „Din toate apelurile făcute de organizatorii «marşului secuiesc», precum şi din discursurile rostite cu această ocazie, reiese clar excluderea oricărui element românesc de la acest eveniment, inclusiv a simbolurilor României, fiind etalate doar drapeluri secuieşti şi ungureşti, aşadar mesajul a fost clar: adversarul nu este doar cel declarat deschis: «puterea politică română», ci tot ceea ce este românesc. În aceste condiţii, organizatorii să nu se aştepte la simpatia românilor şi a opiniei publice oneste internaţionale faţă de această încercare de demonstraţie de forţă politică ostilă faţă de ţara şi naţiunea ai cărei cetăţeni sunt”, se precizează în comunicat. Comitetul Director al FCRCHM le reaminteşte organizatorilor marşului că, la toate dezbaterile publice organizate în acest an pe tema regionalizării şi a reorganizării administrativ-teritoriale a României, varianta înfiinţării unei regiuni formate din actualele judeţe Covasna, Harghita şi Mureş nu a fost susţinută de niciun partid politic ori formaţiune civică românească şi nici de către mediului academic românesc. „Din discursul şi atitudinea organizatorilor marşului reiese clar şi scopul autonomiei: purificarea etnică de români a zonei sau, mai precis, legalizarea şi definitivarea purificării etnice”, susţine conducerea Forumului, adăugând că afirmarea unei etnii se face prin cultură şi civilizaţie, nu prin „demonstraţii de forţă împotriva altor etnii”. „Românii nu vor accepta niciodată constituirea unei enclave etnice în inima României!”, se precizează în comunicatul citat. FCRCHM consideră îngrijorător faptul că manifestările „aşa-zis civice, dar în realitate politice, antistatale, se fac deja deschis, sub coordonarea Budapestei” şi cu participarea membrilor unor mişcări extremiste, în condiţiile în care UDMR s-a aflat atâţia ani la guvernare. Potrivit sursei citate, „regretabilă şi îngrijorătoare” este şi situarea printre principalii „promotori şi incitatori” ai participanţilor la marş a clericilor bisericilor istorice maghiare, care îndeamnă enoriaşii la astfel de manifestări „politice ostile”. „Prin numărul participanţilor (care a fost mult sub aşteptările organizatorilor, circa 15.000, faţă de 100.000 declaraţi de aceştia), prin coloratura politică a organizatorilor (parteneriatul nefiresc dintre CNS, UDMR, PCM , PPMT), prin conţinutul şi mesajul discursurilor prezentate, întrega manifestare are un evident carater electoral pentru viitoarele alegeri din Ungaria şi cele din România, fiind departe de interesele şi problemele reale ale comunităţii maghiare din România”, se arată în comunicat. „Marele marş al secuilor” s-a desfăşurat, duminică, între localităţile Chichiş şi Breţcu din judeţul Covasna, iar potrivit Prefecturii, Poliţiei, Jandarmeriei şi ISU Covasna, la manifestare au participat aproximativ 15.000 de persoane. Organizatorii manifestării au susţinut, însă, că au fost prezente peste 100.000 de persoane.
sursa: monitorulcj.ro